La Buenos Aires și în toată lumea, se simte. E alt Messi în Qatar. La fel de genial în joc, dar are caracter maradonian. „Leo Armando”, l-a numit Olé. Implicat. Furios.
Nu mai e Messi tăcut, liniștit, în lumea lui, cu fotbalul lui. Nu era indiferent, însă așa părea uneori, inclusiv mulți argentinieni îl vedeau astfel și nu se identificau cu el. Visau un luptător, întruchiparea totală a lui Diego nu doar în iarbă, fentând și marcând, ci peste tot, un lider care să iasă în față și să se bată pentru Argentina, pentru argentinieni. O voce.
Asta e acum. Messi maradonian. Unic pe teren, și inima, și creierul echipei, dar și Vocea așteptată de 50.000 de fani albicelești la Doha. De o țară întreagă.
La 35 de ani, la ultimul său Mondial, Leo e cel care nu mai tace. Furibund. Gata să depășească orice limite, să atace, să ridice tonul, să se repeadă la Van Gaal pentru a-i cere să nu mai vorbească și celebrând golul sfidător în fața selecționerului olandez, care îi ironizase la conferință pe el și pe colegii lui, să-l facă prost pe Weghorst, crezând că provocatorul batav vrea să continue conflictul în fața vestiarelor, să critice arbitrii și pe oricine lovește Argentina lui.
E alt Messi, cu care argentinienii se identifică. Cel pe care întotdeauna l-au vrut la națională. Urmașul lui Diego.
{{text}}