Campionatul Mondial de Fotbal 2022 - Stiri

Selecționerul miracolului Maroc acuză marile cluburi europene de rasism: „În zece ani, nimeni nu s-a uitat la mine”

Walid Regragui a calificat pentru prima oară Marocul în semifinalele Mondialului. Foto: Imago Images

Articol de Theodor Jumătate  —  duminică, 11 decembrie 2022

Walid Regragui, 47 de ani, care a calificat pentru prima oară Marocul în semifinalele Mondialului, crede că „este imposibil ca un club ca Manchester City sau Barcelona să aleagă un antrenor arab. Nici măcar nu se gândesc la asta, ca și cum nu merităm atenție, suntem incapabili de o asemenea misiune”.

Walid Regragui e marea revelație a Mondialului. Antrenorul în vârstă de 47 de ani avansează într-un ritm năucitor în carieră. Totul i s-a întâmplat în 2022.

Walid Regragui, o jumătate de an în continuă ascensiune

Pe 30 mai, a câștigat Liga Campionilor Africii, cu Wydad (2-0 în finală cu Al-Ahly), la primul sezon pe banca echipei din Casablanca. 

Pe 31 august, a fost numit selecționerul Marocului, după demiterea lui Vahid Halilhodzic. 22 de zile mai târziu, întâiul meci cu „leii din Atlas” (1-0 în amicalul contra Madagascarului), pentru care jucase de 45 de ori, ca fundaș dreapta.

Au urmat premierele, la turneul din Qatar:

  • pe 1 decembrie, după 2-1 în fața Canadei, pe locul 1 în grupa F, înaintea Croației (0-0) și Belgiei (2-0), i-a calificat pe roș-verzi în fazele eliminatorii de CM, cum nu se mai întâmplase de 36 de ani.
  • pe 6 decembrie, a învins Spania (0-0, 3-0 la penaltyuri). Marocul devenea atunci prima țară arabă și a 4-a africană în „sferturi”.
  • pe 9 decembrie, a trecut de altă națională iberică, Portugalia (1-0). Nicio altă selecționată africană nu mai atinsese până acum semifinalele Mondialului. Și Regragui e primul tehnician arab care realizează această performanță.

Walid Regragui: „Suntem Rocky Balboa la Cupa Mondială”

Regragui a ajuns aici, în careul de ași al lumii, după numai opt partide, cel mai mic număr de jocuri pentru un antrenor în penultimul act de CM, de la Otto Gloria (5), cu Portugalia, în 1966.

Miercuri, îl va înfrunta pe Olivier Giroud, fostul lui coleg de la Grenoble, în 2007. Grenoble era primul club al francezului și ultimul al lui Walid, ca jucător.

După triumful împotriva lusitanilor, Regragui a declarat: „Suntem o echipă cu inimă mare, îi depășim pe toți la dorință, pasiune. Aceștia suntem noi. Cu smerenia și energia africanilor și arabilor, drumul e drept”.

Cum explică ascensiunea incredibilă a Marocului? „Avem un plan clar, băieții n-au mai alergat niciodată atât de repede ca la acest Mondial. Când punem suflet, cele mai bune calități ale noastre ies în față. O echipă pe care toată lumea o iubește, cu talent, calitate”.

Pentru selecționer, „banii nu pot întrece pasiunea, credința. Nu e un miracol, e munca noastră. Am primit un singur gol, deși am jucat cu Belgia, Croația, Canada, Spania și Portugalia. Tot continentul e fericit pentru noi. În spirit, suntem Rocky Balboa la Cupa Mondială”. Semifinala cu Franța? „Oricine poate fi învins”.

5victorii și trei egaluri are Walid Regragui cu naționala Marocului; nicio înfrângere deocamdată

Walid Regragui: „Experiența nu contează, totul e despre calități”

Într-un interviu pentru The Athletic, Regragui se plânge însă de tratamentul la care el și alți tehnicieni arabi sunt supuși în fotbalul de elită și acuză marile cluburi de rasism. Până acum, Walid nu a reușit să antreneze mai sus de nivelul campionatului din Qatar.

„De ce nu angajează cluburile europene antrenori arabi? Întrebați-le! Poate e o problemă culturală, poate e vorba de mentalitate”, a afirmat el. „Astăzi, cred că e imposibil ca Manchester City sau Barcelona să aleagă un antrenor arab, nici măcar nu se gândesc la asta, ca și cum nu merităm atenție, suntem incapabili de o asemenea misiune. Totuși, sunt momente în istorie care îi fac pe oameni să se răzgândească. Depinde de noi, africani și arabi, să schimbăm istoria. S-ar putea întâmpla”.

Regragui nu s-a oprit cu pledoaria sa: „De zece ani sunt antrenor, nimeni nu s-a uitat la mine. Nu, e imposibil, nu are experiență, să căutăm pe altcineva. Priviți unde am ajuns! Explicați miracolul!”.

A explicat el secretul unui antrenor valoros: „Experiența nu contează, totul e despre calități. Nu contează ce ai în spate, nu contează de unde ești, religios sau cultural. Dacă nu ești bun, dacă nu ai calități, de-abia atunci pleci”.

5 goluriau marcat „Leii din Atlas” la acest Mondial, primind unul singur

VIDEO. Corespondență GSP din Qatar / Condiții excelente, rezultate slabe

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.