Boris Sundov (42 de ani), fost baschetbalist croat, a dezvăluit motivul incredibil pentru care Jamaal Tinsley (44 de ani), jucător american ce a evoluat la mai multe echipe din NBA, a fost amendat cu suma de 250.000 de dolari pe când juca la Indiana Pacers.
Boris Sundov a povestit că americanul refuza să facă duș după antrenamente și meciuri alături de coechipierii săi. Totul s-a petrecut în stagiunea 2001-2002, prima în NBA a lui Jamaal Tinsley. Inițial, baschetbalistul din State a fost amendat cu suma de 500 de dolari, însă penalitățile au crescut odată cu trecerea timpului.
Un fost jucător din NBA, amendat pentru că nu voia să-și facă duș
„O dată, de două ori, de trei ori… Reggie Miller chiar s-a dus la managerul nostru și a cerut schimbarea regulamentului de ordine interioară, adică să fie obligatoriu ca fiecare jucător să facă duș după antrenament și după joc, altfel va fi penalizat!
Tinsley pur și simplu nu voia să fie văzut gol. Era prea timid și prefera să facă duș acasă. În cele din urmă, s-a discutat cu agentul și cu iubita și a acceptat să facă duș cu noi”, a declarat Boris Sundov la podcastul Incuator, potrivit Bild, citat de ziarul Libertatea.
Jamaal Tinsley a evoluat 11 sezoane în NBA
Jamaal Tinsley a evoluat 11 sezoane în NBA. Și-a început cariera pe prima scenă a campionatului nord-american de baschet la Indiana Pacers, pentru care a jucat între 2001 și 2008. În 2009, Jamaal Tinsley s-a transferat la Memphis Grizzlies, unde a stat numai un sezon.
Și-a petrecut ultimii trei ani din carieră la Utah Jazz, unde s-a retras în 2014.
547 de partidea adunat Jamaal Tinsley în NBA
{{text}}