Îi spune cineva lui Southgate că poate să facă schimbări?

Anglia a jucat mai bine decât Franța. O arată întreaga statistică a meciului, dar și impresia pe care ne-a transmis-o dincolo de numere. Despre cum poți pierde un meci pe mâna antrenorului.

Despre învinși, numai de bine. Mai ales după sfertul de finală Franța-Anglia 2-1. Dar acum chiar că dincolo de ironie stă și părerea de rău. 

Insularii își joacă rolul de eterni eliminați cu un talent care vine probabil din tradiția shakespeariană, cuplat pe orgoliul de a fi inventat un sport (aici e de discutat, florentinii din Piaza Santa Croce au altă părere) unde nu au fost regi decât o dată și asta pentru că pe vremea aceea tehnologia goal-line era subiect de roman al lui Isaac Asimov. Iar tușierul Bahramov un personaj din Evul Mediu timpuriu.

Cel puțin egalii unui adversar formidabil

Refrenul sună cunoscut. Anglia nu a jucat rău, dar Franța a fost echipa mai matură. Anglia și-a creat ocazii și a risipit, Franța a fructificat tot. Și tot așa, cu clișee și cu locuri comune umpli spațiul și nu spui mare lucru. 

De ce a pierdut totuși Anglia un meci pe care l-a avut în mână și pe care, exceptând primul sfert de oră, l-a controlat cu autoritate tactică, putere fizică și disciplină, plus rafinament tehnic, totul măcar la nivelul adversarului? Printre altele din cauză că pe final de meci Harry Kane a ratat al doilea penalty fiind prea încărcat și copleșit de importanța momentului, iar antrenorul nu a înțeles să ia povara de pe umerii lui.

Două minute pentru Grealish!? Pentru ce?

Procedând așa, mi se pare că Southgate este mai vinovat pentru ratare decât Kane. Southgate, care a ratat el însuși un penalty în semifinala cu Germania de la Euro ’96, contrazice zglobiul proverb care spune că cel care nu muncește nu greșește. 

Selecționerul Angliei nu a făcut nicio schimbare până în minutul 79, iar pe Jack Grealish (acceptând teoria fantezistă că jucătorul lui City ar fi niscaiva urmașul lui George Best) l-a introdus pe teren în ultimele două minute ale prelungirilor!

Out cu Saka!

Așa că eliminarea Angliei în, cred, cea mai bună versiune a ei din ultimele 5 decenii este o sumă de erori personale marca Southgate, nu rezultatul fatalității. Cum să faci primele schimbări abia în minutul 79 (șaptezeci și nouă), Mason Mount în locul lui Jordan Henderson și, țineți-vă de Big Ben!, Raheem Sterling în locul lui Bukayo Saka. 

Bukayo Saka fusese de departe cel mai mare pericol pentru poarta lui Lloris și nu dădea semne de oboseală. Asta a ce seamănă? A stupiditate (există cuvinte mai tari în limba română pentru așa ceva, dar hai să fim gentlemeni)? A mostră de conservatorism expirat? A fantezie de nimeni înțeleasă?

Sabotaj

Degeaba ai posesie de 58% și 507 pase (precizie 87%) față de numai 377 (precizie 81%) ale adversarului și tragi 16 șuturi, dintre care jumătate prind cadrul porții, adică dublu decât francezii, dacă tu ești blocat și 80 de minute mimezi strategia. 

Când îi ai pe bancă pe Rashford (de ce pe bancă?), Mount, Dier, Kalvin Philips sau Trent Alexander Arnold, plus mereu promisiunea Grealish, și nu apelezi la resursele care zac pe acolo înseamnă că ți-ai sabotat propria echipă. 

Promovat la națională de Terry Venables în 1995, apoi titular integralist la Euro ‘96, Southgate s-a inspirat din opera mentorului, dar nu l-a depășit. În semifinala de pomină de pe Wembley cu Germania de acum 26 de ani, Venables nu a făcut nicio schimbare tot meciul!

Micul Napoleon și norocul

Iar Franței, unde marele, unicul, irepetabilul, irefutabilul Mbappe a dormit în ghete, i-a trecut o mare ghilotină pe lângă gât. Micul Napoleon, Didier Deschamps, are echipă de 6 stele și noroc de 7. Nu e Kante, e Tchouameni, nu e Pogba, apare Griezmann, nu e Benzema, sare Giroud. Și când totul pare să se fi terminat vine cetațeanul Kane. Nu cel din filmul lui Orson Wells.