International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2022 - Stiri   •   ARGENTINA - CROAȚIA

Croații acuză, înainte de semifinala cu Argentina: „Este urât, sălbatic! Un titular argentinian s-a lăudat cu asta în fața colegilor de la echipa de club!”

+21 Foto
După ce i-au învins pe olandezi, argentinienii s-au bucurat în fața acestora // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 12 decembrie 2022

Înainte de Argentina - Croația, prima semifinală de la Campionatul Mondial din Qatar, jurnaliștii din țara europeană îi acuză pe adversari că plănuiesc să recurgă la gesturi murdare. „Un titular s-a lăudat că ne va înnebuni jucătorii”, scriu croații. 

„În ajunul semifinalelor, au apărut vești scandaloase despre pregătirea argentinienilor pentru meciul cu Croația”, notează publicația croată Sportske Novosti înainte de duelul contra sud-americanilor, programat marți, 13 decembrie, la ora 21:00.

Croații scriu, pe surse, că un titular incontestabil din echipa Argentinei s-ar fi lăudat într-o video-conferință cu colegii de la echipa de club că „îi voi înnebuni pe croați atât de rău încât vor ceda și vor fi învinși după numai 60 de minute”.

Înainte de semifinala Argentina - Croația, europenii lansează acuzații serioase


Jurnaliștii din țara lui Modric, Kovacic și Brozovic susțin că sud-americanii vor încerca să-i provoace pe croați, cu scopul ca aceștia să comită greșeli și să încaseze cartonașe, chiar să fie eliminați. „Este o tactică pe care au folosit-o deja, în meciul cu Țările de Jos”, consideră aceștia.

Potrivit croaților, trei jucători argentinieni ar fi primit instrucțiuni astfel încât să provoace trei fotbaliști din echipa Croației, considerați verigile slabe, iuți la mânie.

Planul argentinienilor ar fi să-i calce pe adversari, să-i înjure, chiar să recurgă la provocări murdare, precum „M-am culcat cu soția ta”.

„Nimic surprinzător, dar este rușinos dacă cineva ar încerca să ajungă în finală cu astfel de mizerii. Croații trebuie să reziste, să rămână concentrați. Cel mai rău pentru ei ar fi să cedeze, să cadă precum amatorii”, se mai arată în publicația citată.


„Argentina va încerca să ne provoace prin toate mijloacele”

Senzația că argentinienii vor fi puși pe harță este împărtășită și de Josip Simunic (44 de ani), fost internațional croat cu 105 meciuri la națională, în prezent selecționerul reprezentativei U19.

„Trebuie să fim atenți să nu ne provoace. Vor încerca să o facă prin toate mijloacele, atât prin intermediul fanilor, cât și prin intermediul arbitrilor. Trebuie să fim la fel de inteligenți ca până acum.

Trebuie să fii umil. Ați văzut gesturile lui Luka, când i-a consolat pe brazilieni, apoi ați văzut ce le-au făcut argentinienii olandezilor. Este urât, sălbatic, nimeni nu are nevoie de așa ceva. Dar ei sunt irelevanți, noi contăm”, a precizat Simunic, conform Sportske Novosti.

Josip Simunic: „Croația vrea titlul mondial!”

„Sunt convins că naționala Croației va fi în finală. La precedentul Campionat Mondial am jucat puțin diferit. Acolo am atacat sus, Luka, Rakitic și Brozovic au citit jocul genial, dar acum e diferit. Avem mai mare grijă în apărare, dar în continuare avem posesia.

Argentina este bună, Messi vrea titlul, dar avem experiența necesară și suntem în creștere. Mijlocașii sunt foarte importanți, cred că Brozovic și Luka vor avea cel mai mult de muncit cu Messi.

Au multă calitate, au fost mereu o națională puternică, dar când ne privesc acum au o impresie diferită. Toată lumea credea că Brazilia va scăpa ușor de noi, dar în realitate nu ne-au făcut nimic. Ne-au respectat mult, cred că va fi la fel cu Argentina.

Au o misiune, să câștige titlul, dar realistic și noi suntem aici să câștigăm, nu am ajuns din greșeală în semifinale”, a adăugat Simunic.

Mai multe știri despre Campionatul Mondial: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.