Deși venită în Qatar în calitate de finalistă a precedentei ediții de CM, Croația a trecut oarecum neobservată. Băgată în seamă puțin spre deloc.
S-a spus despre ea că, păstrându-și antrenorul (Dalici) și majoritatea titularilor (Vida, Lovren, Modric, Brozovic, Perisic, Kramaric), e o națională îmbătrânită și uzată. În consecință, cu șanse minime de a repeta figura din Rusia 2018.
O echipă de veterani
Aprecierea conform căreia Croația va veni la Doha ca să aibă de unde pleca nu părea de contrazis. Deoarece, cu excepția portarului Livakovic, rezervă în finala pierdută la Moscova, toți ceilalți au peste 30 de ani. Vida, Lovren și Perisic 33, iar căpitanul Luka Modric chiar 37, împliniți în septembrie. Leat cu Cristiano Ronaldo, e mai tânăr cu 7 luni decât portughezul.
La Doha, Croația a început prin a confirma reținerile unora. În sensul în care a ajuns să joace semifinala cu Argentina fără să impresioneze. A câștigat un singur meci în grupă, 4-1 cu Canada, după care, calificată de pe locul 2, le-a eliminat pe Japonia și pe Brazilia după prelungiri și penalty-uri de departajare.
Abia când a trimis acasă Brazilia și l-a făcut pe Neymar să plângă, lumea și-a adus aminte de Croația. Dar nu oricum, realizând că „Trubadurii din Dubrovnik”, numele unui band folk celebru în anii 1970, au rămas aceiași fotbaliști dotați și conștiincioși, excelenți luptători. Învățați să nu cedeze niciodată. Să nu se predea, aprigi.
Modric, om sau mașină?!
Sufletul și motorul selecționatei croate este, o știe oricine, „piticul” Luka Modric, care măsoară doar 1,72m. Mijlocaș bun la toate ca o fată în casă, când la închidere, când central, când ofensiv, în funcție de nevoi, el e socotit cel mai mare fotbalist croat all-time și, fără exagerare, unul dintre cei mai prețuiți playmakeri din istorie.
Pregătindu-se să bifeze contra lui Messi a 161-a partidă în tricoul „șahiștilor” roș-albi, Modric e cel care organizează și dirijează jocul. El pasează, el creează și tot el blochează, nicio minge nu-l ocolește. Deși firav, e o forță și nu o dată acționează după principiul, aplicat în cazuri extreme, să treacă mingea, nu și omul! Mai presus de orice, aleargă de nu se mai oprește, neistovit, de te crucești și te întrebi dacă-i om ori e mașină?!
A reinventat Realul
„Urât ca un rățoi, dar jucând ca o lebădă neagră”, cum l-a descris scriitorul Zito Madu într-un articol memorabil din 2017, Luka este și cel despre care mulți, voci autorizate, susțin că a readus Realul Madrid pe linia de plutire atunci când, în 2012, s-a transferat de la Tottenham. Respectivii pretind că nu galacticii Benzema și Cr. Ronaldo, ambii pe „Bernabeu” din 2009, au reinventat Realul dominat, ba și umilit, de Barcelona în epocă, nici măcar Mourinho, ci Modric. Care a ordonat și luminat jocul practicat de Los Blancos. Lui i s-ar datora schimbarea la față a unei formații care, până să apară Luka, nu mai câștigase Champions League din 2002, ca să ia apoi trofeul, cu Modrici la timonă, în 2014, 2016, 2017, 2018 și, recent, în 2022.
„Nu ne temem de Messi!”
Pe măsură ce se apropie ora semifinalei cu Argentina, numărul fanilor croați crește la Doha sub un soare totuși cu dinți. Deși ne aflăm în deșert, e neașteptat de frig și rari sunt cei care umblă seara la mânecă scurtă. E nevoie de pulover sau chiar de o geacă, de un hanorac.
În zona Corniche, unde se adună suporterii de pretutindeni, am întâlnit mulți croați. Bărbați prietenoși și fete frumoase, toți veseli și optimiști. „Nu ne temem de nimeni, deci nici de Messi!”, mi-a strigat unul. Comentatorii și bookmakerii o indică însă pe Argentina ca favorită.
{{text}}