Plasa lui Romario și tăblița lui Pintilii

Peisajul autohton ne oferă secvențe aproape ireale. Prea ne obișnuiserăm cu lumea bună de la Cupa Mondială

„Schimbă-mi, te rog frumos, și mie becul că s-a ars și eu, dacă mă sui pe scaun, amețesc. Am tensiune, mă dor și picioarele, și spatele. Tu ești mai tânăr, o să vezi cum e când o să fii la anii mei!”… Așa ne roagă vârstnicii noștri, să le îndeplinim un oficiu minim, să ne urcăm pe scaun în locul lor, pentru că ei nu mai pot. 

După cum n-a mai putut nici amploaiatul clujean, evident supraponderal, care l-a rugat pe Romario Pires să agațe el plasa de bara transversală. Se deteriorase mecanic, în timpul meciului cu UTA (0-0), iar partida nu se putea relua cu plasa desfăcută.

Scara a venit prea târziu

S-a suit fotbalistul lui "U" pe scaun, suplu, fără protuberanțele angajatului menit să rezolve problema, s-a săltat pe vârfuri, a agățat plasa de cârligele din transversală. 

A învelit improvizația cu scoci pe deasupra, să țină, folosea destul de îndemânatic rola, și când treaba era aproape gata, un alt angajat, ceva mai suplu, a venit în pas alergător cu o scară, care în acel moment nu mai ajuta la nimic. 

O scară cu cinci-șase trepte, simplă, din acelea pe care le folosești, sprijinite de gard, să culegi și cireșele la care nu ajungi….

Noroiul autorităților

Mai interesant e ce s-a întâmplat după ce brazilianul a isprăvit „lucrarea de mentenanță”. S-a retras în pas alergător către jumătatea proprie, și-a reluat locul tactic din dispozitivul clujean, cel de mijlocaș central, și s-a întors cu fața la poarta pe care tocmai o reparase. 

Nu înainte de a-și scutura ghetele de clisa grea care înlocuia iarba de pe „Cluj Arena”. Cum poate fi gazonul atât de prost pe un stadion (aflat în administrarea autorităților locale) unde nu s-a mai jucat niciun meci oficial de aproape o lună (17 noiembrie, România-Slovenia 1-2)? 

Că plasa s-a deranjat mecanic nu e vina autorităților. Dar că pe angajat nu-l lăsau sarmalele să se suie pe scaun și că terenul este atât de prost e clar vina lor!

Antrenorul la butoane

Lăsăm Clujul, mergem la Ploiești. Chindia-FCSB 0-2, dar încă era 0-0, abia începuse meciul. Compagno și Olaru s-au dat cap în cap și au trebuit înlocuiți. Mihai Pintilii a ieșit în ploaie de sub coviltirul băncii de rezerve, a luat tăblița electronică și a început s-o butoneze. 

A căutat 96-le lui Compango, l-a găsi și apoi a tastat, cu destulă dificultate, 11-le lui Miculescu. Apoi 27-le lui Olaru cu roșu și 26-le lui Oadă, care intra în locul său, cu verde. 

Până la urmă, nimic anormal, pentru că în acte Mihai Pintilii e delegatul echipei, antrenor fiind Leo Strizu. Dar asta cu butonatul nu e nici măcar treaba delegatului, doar am văzut că la Cupa Mondială Istvan Kovacs a îndeplinit de opt ori respectiva misiune.

Despre responsabilități

Acesta ne e peisajul! Jucătorii repară plasele desfăcute, iar un tip despre care toată lumea spune, deși în acte e trecut ca delegat, că e de fapt antrenorul principal de la FCSB butonează tăblița pentru schimbări. E un circ total, cu momente la care se râde mai sănătos decât la tumbele clovnilor. 

E mediul în care trăim, pe care ni-l imaginăm sănătos, normal și propice pentru a ne duce către acele înălțimi valorice la care e clar că n-avem cum să ajungem. Acolo responsabilitățile sunt clare, se știe cine trebuie să pună plasa și cine să mânuiască tăblița.