Sporturi   •   Rugby   •   DEMISIE

Selecționerul și-a dat demisia și a fost înlocuit cu antrenorul campioanei: „E o mare provocare!”

Andy Robinson (28 de ani) a demisionat din funcția de selecționer al naționalei de rugby a României. / FOTO: imago

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 13 decembrie 2022

Andy Robinson (58 de ani) a demisionat din funcția de selecționer al naționalei de rugby a României.

  • România a fost distribuită în grupa B la Cupa Mondială din 2023, care va avea loc în Franța. Adversare ar urma să fie Africa de Sud, Irlanda, Scoția și Tonga
  • Debutul „stejarilor” va fi pe 9 septembrie 2023, împotriva Irlandei
  • România s-a calificat direct grație descalificării Spaniei, venită ca urmare a unei plângeri depuse de Federația Română de Rugby.

Englezul Andy Robinson a preluat prima reprezentativă în septembrie 2019. Rezultatele sub așteptări din acest an, doar 5 victorii în 11 partide, l-au făcut să demisioneze. Gestul vine cu 9 luni înaintea Cupei Mondiale.

Andy Robinson a demisionat: „Am dus echipa cât de departe am putut!”


„După o serie de rezultate dezamăgitoare din ultimele șase luni pe teren și în afara lui am decis să mă retrag din funcția de antrenor principal al României. Simt că am dus echipa României cât de departe am putut și că e momentul potrivit ca un antrenor român să preia echipa. 

Vreau să mulțumesc jucătorilor și staff-ului pentru efortul depus de-a lungul ultimilor trei ani și să le urez toate cele bune pentru Cupa Mondială 2023", a declarat Andy Robinson, potrivit FRR. 

„Stejarii” au un nou staff

Federația condusă de Alin Petrache s-a mișcat rapid și l-a numit selecționer pe Eugen Apjok, antrenorul campioanei Știința Baia Mare. El va fi ajutat de David Ellis (antrenor apărare), Stephen Scott (antrenor compartiment înaintare), Valentin Ursache (antrenor zona contact), Mihăiță Lazăr (antrenor jocul în grămada ordonată), Viorel Lucaci (antrenor jocul în margine), Sosene Anesi - (antrenor treisferturi).


Numirea mea ca antrenor al echipei naționale este o onoare, și în acelasi timp, o mare provocare și responsabilitate. Am acceptat propunerea cu sentimentul că pot duce mai departe munca predecesorului meu căruia vreau să-i mulțumesc pe această cale pentru tot ce a făcut la echipa națională, astfel încât să reușim în timpul rămas până la Cupa Mondială să construim în jurul unei viziuni comune care să reflecte cât mai fidel cultura și spiritul rugbyului românesc. 



Nu în cele din urmă vreau să mulțumesc președintelui clubului CSM Știința Baia Mare pentru înțelegerea arătată referitor la această oportunitate



- Eugen Apjok, noul selecționer al României

Citește și alte știri din sportul românesc: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.