Demult nu am mai văzut Argentina jucând atât de bine ca în finalul primei reprize, atât de frumos, dezlănțuită, înfierbântată. Și cu Leo Messi, precum un căpitan maradonian, înălțându-și echipa spre cer.
O jumătate de oră, a fost un meci sută la sută tactic. Apoi, dintr-odată, după penaltyul transformat de El Diez, acolo unde goalkeeperul nu poate ajunge niciodată mingea, sub bară, aproape de vinclu, oricât de specialist la 11 metri e Livakovici, albiceleștii s-au eliberat și au plonjat spre poarta Croației.
Era expresia cea mai fidelă a bucuriei, a pasiunii fotbalului. Messi era peste tot și nimeni nu-l putea deposeda. Adversarii ezitau să-l atace, se temeau de el și îl respectau în același timp. Parcă nu voiau nici să-l faulteze. Sau nu puteau. Când l-a trântit în iarbă, Brozovici l-a privit întins pe gazon, a vrut să plece, dar s-a răsucit și s-a aplecat spre el, întinzându-i mâna. Ce gest frumos, Brozo!
Comentatorul argentinian de la TyC Sports aproape că și-a pierdut vocea la cele două goluri. Văzând plasa scuturată de Leo, a strigat un Gooooool care ar fi putut continua o noapte întreagă. Și "Messi, Messi, Messi, fotbal, fotbal, fotbal. Fotbalul a apărut în deșert".
Nu s-a oprit o clipă. Când a făcut-o, în sfârșit, de-abia se liniștise și el, a înscris Julián Álvarez, irezistibil pe contraatac. Și comentatorul a pornit încă o dată, la fel de vijelios. Un alt Goooooool. Și "Vamos, Julián! Vamos, Julián! Aguante Argentina!". Delir. Minunat. Argentina! Fotbal!
La al treilea gol, Messi era delirul. Era fotbalul. Maradona ar fi fericit să-l vadă. De la Unicul Diego la Unicul Leo.
{{text}}