International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2022 - Stiri   •   FRANȚA

Cum vrea să-l oprească Franța pe Lionel Messi. Un tânăr de 22 de ani va avea un rol extrem de important

Lionel Messi, foto: Imago

Articol de Theodor Jumătate   —  joi, 15 decembrie 2022

Didier Deschamps știe că „Lionel Messi e în mare formă, vom încerca să limităm cât mai mult influența în joc”. Tânărul Tchouaméni, 22 de ani, va dubla mereu în zona în care se va afla căpitanul argentinian

Didier Deschamps poate fi duminică al doilea selecționer care cucerește două titluri mondiale consecutive. Primul a fost italianul Vittorio Pozzo, campion cu squadra azzurra în 1934 și 1938. În urmă cu 84 de ani.

Didier Deschamps: „Lionel Messi e scânteietor”

Pentru această performanță, DD trebuie să treacă de Argentina lui Messi. A mai făcut-o dată la turneul final, în 2018, în „optimi". Atunci, „Les Bleus" au câștigat, 4-3, fără ca Leo să puncteze, dar naționala albiceleste a suferit în Rusia, trecând cu greu de grupe, după 1-1 cu Islanda, 0-3 cu Croația și 2-1 cu Nigeria, victorie în ultimele minute.


Tehnicianul francez știe că, de această dată, va fi un meci total diferit. 

„Messi e scânteietor de la startul întrecerii. În urmă cu patru ani, îmi imaginam că poate juca pe orice post și, până la urmă, a fost vârf contra noastră. Acum, e un alt vârf lângă el și are multă libertate, atinge multe baloane și e în mare formă. Vom încerca să-i limităm cât mai mult influența în joc, la fel cum o vor face și argentinienii cu unii dintre băieții noștri", a declarat Deschamps.

Planul lui Didier Deschamps: extremele vor coborî și ele 

Și Antoine Griezmann a vorbit despre Messi, fostul, lui coechipier de la Barcelona: „Adversarii îl au pe cel mai bun jucător al lumii. Cu Leo rival, este întotdeauna pericol. Am văzut toate meciurile Argentinei, e o echipă dificilă, în formă maximă și are multă liniște în grupul său, cum e și la noi”.


Selecționerul „cocoșilor” vrea să securizeze fiecare zonă în care se află Messi. Unul dintre închizători, probabil Tchouaméni, va avea un rol foarte important. Tânărul în vârstă de 22 de ani va dubla mereu colegul aflat în duel direct cu „La Pulga”, fie în centrul defensivei, fie pe părțile laterale, unde vor coborî pe faza defensivă și cele două extreme, Dembélé și Mbappé. Totul pentru a nu-i da spațiu căpitanului albicelest.

Didier Deshamps, atenție la alți 4 jucători

Dar Deschamps trebuie să fie atent și la ceilalți jucători-cheie ai sud-americanilor. Julián Álvarez, în primul rând, în vârful ofensivei, Enzo Fernández, la mijloc, și cei doi fundași de bandă, Molina și Acuña, care se transformă deseori în aripi. 

Accidentat chiar înaintea Mondialului, Karim Benzema a părăsit Qatarul imediat și nu a jucat niciun minut la acest turneu final. Dar, între timp, „Balonul de Aur" a reluat antrenamentele la Real și, teoretic, ar putea reveni în lotul Franței chiar la finală. 

Deschamps păstrează misterul. Întrebat dacă atacantul ar putea evolua împotriva Argentinei, DD a spus doar atât: „Prefer să trec la următoarea întrebare". Nu ar fi exclusă o surpriză. 

Citește și alte știri de la Campionatul Mondial de fotbal: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.