International   •   EURO 2012   •   TURCIA

Hakan Şukur

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 20 mai 2008

Pentru a celebra semicentenarul UEFA, organizatorii EURO 2008 au solicitat fiecărui for naţional participant la întrecerea din vara acestui an să nominalizeze cîte o figură marcantă a fiecărei reprezentative în istoria celei mai importante competiţii fotbalistice a Europei. Astfel, 16 de nume cu rezonanţă în întreaga lume au fost aşezate de votanţi în panoplia celebrităţilor care au făcut, prin evoluţiile lor, ca EURO 2008 să strălucească intens de-a lungul istoriei sale.

Nu este nici o coincidenţă faptul că progresul fotbalului turcesc din anii '90 a coincis cu apariţia unui nou star internaţional: Hakan Şukur. Acesta a confirmat talentul pe care îl anunţa la începutul carierei sale, reuşind să devină figura cea mai proeminentă a fotbalului din ţara Semilunei.



Născut pe 1 septembrie 1971 în Sakarya, Hakan Şukur a început fotbalul la echipa locală, Sakaryaspor, făcîndu-şi debutul în prima ligă turcă în 1988. Două sezoane mai tîrziu, a făcut pasul către Bursaspor, dar şi către "naţionala" mare a Turciei în martie 1992, primul gol venind la următorul joc, cu Danemarca. Şukur a fost prezent la toate cele trei turnee finale la care s-a calificat Turcia: EURO 1996, EURO 2000 şi CM 2002.

Evoluţiile sale au atras atenţia cluburilor mari, fiind achiziţionat în vara lui 1992 de către Galatasaray, pentru care evoluează şi în prezent. Şukur a marcat mai mult de 200 de goluri în peste 400 de jocuri în prima ligă turcă, fiind golgeterul competiţiei în trei rînduri. A cucerit şase campionate şi patru cupe cu Galatasaray, încununîndu-şi palmaresul în 2000 cu trofeul Cupei UEFA, performanţă unică în istoria fotbalului turcesc.



Cel poreclit "Taurul din Bosfor" şi-a încercat norocul şi peste hotare în anul 2002, evoluînd fără prea mare succes pentru Internazionale Milano şi AC

Parma. Apoi a trecut în Anglia, la Blackburn Rovers, pentru care a marcat de două ori în nouă partide. A urmat revenirea în Turcia, la Galatasaray, pentru care a înscris de 12 ori în 28 de meciuri la primul sezon de la reîntoarcerea acasă.



Şukur deţine recordul de goluri marcate de un turc în cupele europene, dar şi recordul de viteză al unei reuşite într-un meci de campionat mondial, izbutind în 2002 să perforeze poarta Coreei de Sud după numai 11 secunde, în finala mică încheiată 3-2 pentru Turcia.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.