U Cluj s-a înțeles cu FCSB pentru împrumutul lui Ianis Stoica (19 ani) până la finalul sezonului. Atacantul aștepta o ofertă mai bună din străinătate, care n-a mai venit.
Gigi Becali a făcut azi anunțul. „Da, l-am dat pe Ianis Stoica la U Cluj. A plecat sub formă de împrumut. Așa cum am mai spus, vreau să scap de trei-patru jucători. Am rezolvat cu unul”, a declarat patronul roș-albaștrilor, potrivit digisport.ro.
În afara lui Ianis Stoica, FCSB ar mai dori să scape de Radu Boboc, Dulca și Rusu, toți urmând să se întoarcă la cluburile de la care au venit. Pe Boboc, Becali vrea să-l trimită înapoi la Farul, Marco Dulca n-are altă variantă decât să se întoarcă la Chindia, iar Bogdan Rusu nu mai poate juca până în vară la altă formație decât CS Mioveni. Asta pentru că toți au jucat deja în acst sezon la două formații.
Ianis Stoica ezita să meargă la U Cluj
Contactat de GSP.ro în urmă cu aproape două săptămâni, Gabi Giurgiu, directorul sportiv al celor de la U Cluj, lăsa de înțeles că prioritatea lui Ianis Stoica era o mutare în străinătate: „Din punctul de vedere al FCSB-ului, împrumutul e OK, dar am înțeles că jucătorul mai așteaptă o variantă din afară”.
1 milion de euro e cota de piață a lui Ianis Stoica, potrivit TransfermarktIanis Stoica nu mai juca la FCSB, dar e la mare căutare
Ianis nu mai prindea echipa de start la FCSB, fiind titular în acest sezon numai de 6 ori în toate competițiile. N-a marcat niciodată, după ce campionatul trecut înscria 7 goluri în 32 de partide.
Recent, Becali dezvăluia că a refuzat o ofertă de 550.000 de euro pentru atacant: „Am primit o ofertă de 550.000 de euro pentru Ianis Stoica. Au zis că dau banii in trei rate. Bă, sunteți nebuni? E un gunoi să îl las să plece în rate? Ce sunt, mă, găinar? Am oi, poți să mă faci cioban, dar nu găinar. Vorbim de 550.000 de euro în rate?!”.
Tot din cauza sumei de transfer, Ianis Stoica a mai ratat un transfer în vară, în Franța. „Era o echipă din prima ligă care mă dădea după în Ligue 2, la Grenoble. Pentru mine era bine să merg. Din moment ce nu joci, e clar că era mai bine să merg undeva sa joc. Nu exclud un transfer afară în iarna asta. Anul trecut am marcat 10 goluri, anul ăsta au venit jucători noi, e concurență mare și e greu”, a spus fotbalistul.
Becali s-a simțit și atunci jignit de oferta primită: „Am cerut două milioane de euro, dar mi s-au oferit 250.000 de euro. Am zis: «Hai, la revedere!». Dacă eu cer două milioane de euro și tu dai măcar un milion, mă respecți. Dar să dai 250.000 de euro pe un jucător de 19 ani?”.
{{text}}