Campionatul Mondial de Fotbal 2022 - Stiri

Vești proaste din cantonamentul Argentinei: Messi nu s-a putut antrena cu 3 zile înainte de finala CM

+15 Foto
Lionel Messi / foto Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 16 decembrie 2022

Lionel Messi (35 de ani) a lipsit de la antrenamentul Argentinei de joi, cu 3 zile înainte de finala Campionatului Mondial cu Franța.

Golgeterului de la CM 2022, la egalitate cu Mbappe (5 goluri), a acuzat o problemă la un tendon de la piciorul stâng și nu s-a antrenat, potrivit Foot Mercato.

Messi a lipsit de la antrenamentul Argentinei

Messi a fost surprins și în timpul semifinalei cu Croația (3-0) cu mâna la bicepsul femural stâng, semn al unor probleme.

Se pare că lucrurile au fost mai serioase decât au părut inițial, iar Leo nu s-a putut antrena alături de colegii săi cu doar 3 zile înainte de finala Campionatului Mondial.

La antrenament a revenit însă Angel Di Maria, cel care fusese de asemenea accidentat. Jucătorul lui Juventus va fi apt pentru finala cu Franța, după ce a absentat în meciul din semifinală. El a jucat doar 9 minute cu Olanda, în victoria la penalty-uri din sferturi, iar cu Australia, la 2-1 în optimi, nu a intrat deloc.

În grupe, Di Maria a fost titular în toate cele 3 meciuri:1-2 cu Arabia Suadită, 2-0 cu Mexic și 2-0 cu Polonia.

Lionel Messi, după Argentina - Croația 3-0: „Știam ce putem. Formăm un grup nebun!”

„Mă simt foarte bine de când am ajuns aici. Am pierdut la început (n.r. - 1-2 cu Arabia Saudită), dar le-am cerut oamenilor să aibă încredere în noi, pentru că știam ce putem. Acest grup este nebun! Am reușit să ajungem în finală și acum ne bucurăm de asta.

Adevărul este că îmi trec multe lucruri prin cap, sunt foarte entuziasmat. Să văd toți acești oameni și familia mea la Campionatul Mondial a fost incredibil. Acum mă gândesc la familie, familia este cel mai important lucru pentru mine. Ne-a fost foarte greu, dar astăzi am trăit ceva spectaculos”, a declarat Messi după victoria în fața Croației, din semifinală.

VIDEO. Sofia Martinez, jurnalistă argentiniană, discurs impresionant pentru Messi: „Ai ajuns la inima fiecărui argentinian”

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.