Daniel Boloca, mijlocaș central în vârstă de 23 de ani cu dublă cetățenie, italiană și română, a fost convocat de Roberto Mancini, selecționerul Italiei, la o tabără de pregătire pentru „jucătorii de interes” pentru Squadra Azzurra. Boloca a jucat deja pentru România, dar într-un amical, astfel că poate schimba naționala.
Daniel Boloca, mijlocaș central născut în Italia din părinți români, este piesă de bază la Frosinone, liderul din Serie B, pentru care evoluează din 2020. Are 67 de meciuri pentru Frosinone, 17 numai în acest sezon, în care galben-albaștrii atacă promovarea.
Evoluțiile constante ale lui Boloca i-au atras atenția lui Roberto Mancini, selecționerul Italiei, care l-a selectat pe Daniel pentru o tabără de pregătire programată în perioada 20-22 decembrie.
Federația Italiană descrie evenimentul drept o „tabără specială de pregătire pentru jucătorii de interes pentru prima reprezentativă”.
Daniel Boloca, pe radarul lui Roberto Mancini! Convocat printre „jucătorii de interes” pentru Italia
Boloca face parte din grupul jucătorilor din Serie B și se va antrena sub privirile lui Mancini marți, pe 20 decembrie, și miercuri dimineața. Apoi va reveni la echipa de club, care va pregăti în acele zile meciul de campionat cu Ternana.
Așadar, Squadra Azzurra a pus ochii pe Boloca, eligibil și pentru naționala Italiei. Daniel a debutat în naționala României chiar în noiembrie, la amicalul cu Republica Moldova, scor 5-0, dar acea prezență nu îl leagă de reprezentativa României.
Pentru ca Boloca să nu mai poată schimba naționala, este nevoie să joace măcar un meci oficial pentru aceasta. Următorul meci oficial al României este programat pe 25 martie 2023, cu Andorra, în preliminariile EURO 2024.
În aceeași perioadă va juca și naționala Italiei, chiar cu două zile mai devreme, pe 23 martie, cu Anglia.
Rămâne de văzut dacă Federația Italiană îl va convoca pe Boloca pentru acțiunea din martie. În acest caz, România ar risca să-l piardă!
Daniel Boloca // foto: Imago Images
{{text}}