Fotbal   •   Liga 1   •   TRANSFER

Fotbalistul lui FCSB, prezentat la alt club din Superligă: „Bun venit în familia Universității!

Ianis Stoica, în stânga, va evolua până în vară la Universitatea Cluj / foto: GSP

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 17 decembrie 2022

Universitatea Cluj a anunțat, oficial, împrumutul atacantului Ianis Stoica de la FCSB. Fotbalistul va evolua în Ardeal, sub formă de împrumut, până la finalul actualei stagiuni.

„FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu FCSB privind împrumutul jucătorului Ianis Stoica. Tânărul atacant va evolua în alb și negru până la finalul sezonului 2022/2023. 

Prin transferul internaționalului de tineret, antrenorul Eugen Neagoe va avea și o variantă în plus pentru postul jucătorului U21. Îi urăm pe această cale bun venit în familia Universității noului nostru jucător”, se arată în comunicatul emis de „Șepcile Roșii”, prin intermediul site-ului oficial. 

Ianis Stoica a fost prezentat oficial de „U” / Sursă foto: Facebook@ Universitatea Cluj

În afara lui Ianis Stoica, FCSB ar mai dori să scape de Radu Boboc, Dulca și Rusu, toți urmând să se întoarcă la cluburile de la care au venit. Pe Boboc, Becali vrea să-l trimită înapoi la Farul, Marco Dulca n-are altă variantă decât să se întoarcă la Chindia, iar Bogdan Rusu nu mai poate juca până în vară la altă formație decât CS Mioveni. Asta pentru că toți au jucat deja în acst sezon la două formații.

Ianis Stoica nu mai juca aproape deloc la FCSB

Ianis nu mai prindea echipa de start la FCSB, fiind titular în acest sezon numai de 6 ori în toate competițiile. N-a marcat niciodată, după ce campionatul trecut înscria 7 goluri în 32 de partide.

Recent, Becali dezvăluia că a refuzat o ofertă de 550.000 de euro pentru atacant: „Am primit o ofertă de 550.000 de euro pentru Ianis Stoica. Au zis că dau banii in trei rate. Bă, sunteți nebuni? E un gunoi să îl las să plece în rate? Ce sunt, mă, găinar? Am oi, poți să mă faci cioban, dar nu găinar. Vorbim de 550.000 de euro în rate?!”.


Tot din cauza sumei de transfer, Ianis Stoica a mai ratat un transfer în vară, în Franța. „Era o echipă din prima ligă care mă dădea după în Ligue 2, la Grenoble. Pentru mine era bine să merg. Din moment ce nu joci, e clar că era mai bine să merg undeva sa joc. Nu exclud un transfer afară în iarna asta. Anul trecut am marcat 10 goluri, anul ăsta au venit jucători noi, e concurență mare și e greu”, a spus fotbalistul.

Becali s-a simțit și atunci jignit de oferta primită: „Am cerut două milioane de euro, dar mi s-au oferit 250.000 de euro. Am zis: «Hai, la revedere!». Dacă eu cer două milioane de euro și tu dai măcar un milion, mă respecți. Dar să dai 250.000 de euro pe un jucător de 19 ani?”.

VIDEO Bogdan Mara: „Știam că Omrani la FCSB nu e o mutare bună. Dan Petrescu e singurul care știe să-l motiveze”

Citește și alte știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.