International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2022 - Stiri   •   ARGENTINA - FRANȚA

Scaloni, înainte de finala Mondialului: „Messi versus Mbappe? Nu, e Argentina - Franța!”

Lionel Scaloni, selecționer Argentina // foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 17 decembrie 2022

Lionel Scaloni (44 de ani), selecționerul Argentinei, a susținut astăzi conferința de presă oficială înaintea finalei Campionatului Mondial, cu Franța (duminică, ora 17:00, TVR 1).

Scaloni i-a avertizat pe francezi că „știm cum să-i atacăm, unde să îi lovim”. S-a declarat încrezător și a spus că a stabilit deja jucătorii și strategia pentru finală.

Lionel Scaloni, înainte de Argentina - Franța

„Sunt mândru și entuziasmat de momentele pe care le trăim. Echipa este în cel mai bun moment al ei. Cel mai mare triumf al nostru este că toată lumea simte că face parte din grup. E un lucru fundamental. 


Trebuie să ne bucurăm de momentele dinaintea meciului. Tot ce se întâmplă va intra în istorie.

Franța are o echipă care-l aprovizionează pe Mbappe, ceea ce-l face un jucător și mai bun. Este unul dintre cei mai buni jucători, este tânăr și va deveni mai bun. Dar meciul de mâine este Argentina contra Franței, mai mult decât Messi versus Mbappe.

Să sperăm că putem câștiga trofeul, ar fi minunat. Știm cum să-i atacăm, avem un plan de joc clar. Știm unde să îi lovim. Am decis deja cum vom juca”, a punctat Scaloni.

Angajat de Federația Argentiniană în 2018, Scaloni are 39 de victorii în 56 de meciuri pe banca „pumelor”. A câștigat deja un trofeu major alături de Argentina, Copa America în 2021.


Nu cred că arbitrul ar putea face rău vreunei echipe. A arbitrat bine cu Australia, sper că o va face din nou.



Cred că avem cei mai buni fani din lume. Au nevoie de un motiv de bucurie și cred că l-am oferit. Sper ca toată lumea să ni se alăture și să le oferim bucurie.



- Lionel Scaloni, selecționer Argentina

Mai multe știri despre Argentina - Franța: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.