Argentina și Franța se întâlnesc azi, de la 17:00, în marea finală a Campionatului Mondial din Qatar. Messi și Mbappe își vor disputa nu doar trofeul suprem, ci și premiile individuale pentru cel mai bun om al turneului final sau pentru golgheterul Mondialului!
După aproape o lună, Campionatul Mondial din Qatar, prima ediție care se desfășoară pe timp de iarnă, a ajuns la final! Argentina lui Messi înfruntă Franța lui Mbappe. După patru ani de când francezii câștigau cu 4-3 și îi eliminau pe argentinieni, sud-americanii au șansa unei revanșe. Sau poate că va reuși Franța să fie prima țară care își apără titlul mondial?
În penultimul act, campioana mondială a avut o misiune mult mai grea decât adversara de azi. ”Cocoșii” au câștigat cu 2-0 în fața Marocului, dar nord-africanii i-au ținut în șah în multe momente pe francezi. De cealaltă parte, Argentina a dominat-o total pe Croația, cu un 3-0 în care Messi și Alvarez au fost absolut încântători.
În 2018, la Mondialul din Rusia, cele două naționale se întâlneau în faza optimilor. Franța câștiga cu 4-3 și o trimitea acasă pe Argentina destul de rapid. Griezmann, Pavard și Mbappe, cu o dublă, erau marcatorii de atunci ai francezilor - cu toți trei fiind prezenți și acum în echipa lui Deschamps. Apropo de goluri, Mbappe și Messi au câte 5 goluri la această ediție de Mondial și își dispută Gheata de Aur. Pariorii pot profita de super duelul dintre Argentina și Franța, un bookmaker important oferind un pariu combinat în valoare de 5 lei (detalii AICI)!
- În meciurile eliminatorii, Argentina a fost echipa care a deschis mereu scorul cu goluri marcate imediat după prima jumătate de oră (minutele 34 și 35);
- Dacă va ajunge și în finala din 2026, Franța le va egala pe Brazilia și Germania - singurele naționale cu 3 finale consecutive de Mondial;
- Papu Gomez este incert pentru Argentina din cauza unei probleme musculare;
- Theo Hernandez și Tchouameni au acuzat probleme după semifinala cu Maroc, dar sunt șanse mari să fie titulari în marea finală cu Argentina.
Așadar, la o casă de pariuri, partida dintre Argentina și Franța vine cu un bonus atractiv. Suma maximă care poate fi pariată este de 5 lei, iar bonusul va fi activat doar pentru un pariu combinat! VERIFICĂ AICI condițiile ofertei!
{{text}}