International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2022 - Stiri   •   CROAȚIA - MAROC 2-1

Și Hakimi a izbucnit după finala mică a Mondialului! S-a luat de arbitru și de Gianni Infantino: „FIFA a vrut să ștergem imaginile”

+14 Foto
FOTO: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 18 decembrie 2022

Imediat după finala mică în care Maroc a pierdut cu Croația, scor 1-2, Achraf Hakimi a avut o izbucnire nervoasă, la fel ca selecționerul Walid Regragui.

  • Argentina - Franța e marea finală a Campionatului Mondial din Qatar 2022. Ultimul act se va disputa azi, de la ora 17:00.  Partida va putea fi urmărită în format liveTEXT+FOTO pe GSP.ro și în direct pe TVR 1.

Nemulțumit de arbitraj, fundașul dreapta de la PSG a fost extrem de nervos.

Achraf Hakimi s-a luat de Gianni Infantino după Croația - Maroc


Arbitrajul lui Abdulrahman Al-Jassim i-a nemulțumit pe marocani, iar Hakimi a fost cel mai nervos. I-a reproșat modul în care a condus meciul și a fost calmat cu greu de colegi.

Ulterior, Hakimi s-a luat și Infantino, președintele FIFA, chiar pe teren, înainte de festivitatea de premiere.

Jurnalistul Johan Kucukaslan a văzut ce s-a întâmplat între Hakimi și Infantino și a explicat pentru presa din Suedia ce s-a întâmplat.

„Cei de la FIFA au vrut să ștergem imaginile. E clar că aceste scene sunt penibile pentru ei. 


E naiv din partea lor să creadă că jurnaliștii prezenți acolo nu ar trebuie să scrie despre asta. Infantino a fost huiduit de fani când a ieșit de pe teren. Nu a fost un moment plăcut pentru el, dar a gestionat bine situația”, a povestit Kucukaslan.

FOTO: Hakimi

Achraf Hakimi: „Îmi cer scuze”

La interviul după meci, Achraf Hakimi a vorbit despre incident și despre reacția sa.

„Nu s-a întâmplat nimic. Am fost supărat. Am fost să vorbesc cu el (n.r- Gianni Infantino). Îmi cer scuze pentru cuvintele adresate. Infantino e prietenul meu și îl respect mult. Nu s-a întâmplat nimic”, a spus fundașul.

Maroc, învinsă de Croația în finala Campionatului Mondial

Finala mică a Campionatului Mondial a avut un start exploziv, iar după nouă minute scor era 1-1. Croația a deschis balul cu o fază colectivă de excepție, care a făcut șah-mat apărarea marocană ('7).

Modric a săltat o minge pentru Perisic, jucătorul lui Tottenham a centrat cu capul în careu, iar revelația Gvardiol a trimis imparabil, din plonjon, tot cu capul. Croații nu au fost la fel de inspirați în la fazele fixe din careul lor. Dari a egalat pentru Maroc cu o lovitură de cap, în urma unei centrări venite din lovitură liberă, la două minute de la deschidere scorului.

Modric a fost aproape de gol, la ultimul său meci la un Campionat Mondial. A șutat din marginea careului cu stângul și i-a dat emoții lui Bounou, în minutul 24. Portarul marocan nu a mai avut ce să facă în minutul 42, la execuția lui Orsic. 

Extrema stânga a tras imparabil la colțul lung, bar-gol, și a dus Croația în avantaj. Ritmul jocului a scăzut în repriza a doua, fără ocazii până în minutul 74. Atunci, En-Nesyri ar fi putu egala, dar a fost blocat in-extremis de Livakovic, portarul care a făcut minuni pe parcursul turneului. 

Repriza secundă a fost în special marcată de prestația arbitrului qatarez Abdulrahman Al Jassim, care a luat decizii pripite și i-a enervat pe jucătorii celor două echipe, cu precădere pe marocani. Ar fi trebuit să acorde un penalty Croației, la faultul lui Amrabat la Gvardiol. Mijlocașul l-a agățat cu piciorul pe stoperul croat, centralul a lăsat jocul să continue și nu a fost corectat de VAR. 

Croația ar fi putut totuși închide meciul în minutul 87, când Kovacic a ajuns într-o poziție bună de finalizare, în partea stângă. Mijlocașul a șutat cu piciorul mai slab, stângul, alături de poarta lui Bounou. Maroc a forțat pe final, iar En-Nesyri a fost aproape de egalare în minutul 90+5. A trimis cu capul puțin peste poartă. Livakovic ar fi fost bătut, dar a fost ocrotit de șansă. 

S-a terminat cu bine pentru Croația, care a cucerit a treia medalie din istorie la un Mondial, după argintul din 2018 și bronzul din 1998.

VIDEO Argentina, favorita lui Vasile Maftei: „Am vrut de la început să câștige Campionatul”

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.