Argentina și Franța se vor întâlni azi în finala Campionatului Mondial, dar președinții celor două țări nu se vor întâlni în Qatar.
- Argentina - Franța e marea finală a Campionatului Mondial din Qatar 2022. Ultimul act se va disputa azi, de la ora 17:00. Partida va putea fi urmărită în format liveTEXT+FOTO pe GSP.ro și în direct pe TVR 1.
Emmanuel Macron, președintele Franței, va fi prezent la marea finală, așa cum s-a întâmplat și în ultimul act din 2018, dar și la semifinala cu Maroc, dar omologul său nu se va afla în Qatar.
Președintele Argentinei nu vine la finala CM 2022
Alberto Fernandez, președintele Argentinei, nu va fi prezent în Qatar pentru marea finală. Motivul? Acesta nu vrea să poarte ghinion trupei lui Lionel Messi.
„Ca milioane de compatrioți, mă voi bucura de finala Campionatului Mondial de acasă. Voi trăi acest moment fantastic ca până acum, alături de familia mea.
Pe teren vor fi cei mai buni, iar în tribune va fi o galerie impresionantă. În plus, superstițiile sunt superstiții”, a scris Alberto Fernandez pe Twitter.
Se teme să nu fie numit „mufa”
Superstițioși, suporterii argentinieni au folosit pe durata Campionatului Mondial termenul de „anulo mufa”, pentru a anula blestemul naționalei la turneul final.
În Argentina, termenul „mufa” înseamnă ghinion și este folosit și către persoanele care poartă ghinion. Iar în contextul Campionatului Mondial, termenul este folosit în cazul celor care poartă ghinion naționalei lui Lionel Scaloni.
Astfel, cum nu a fost prezent la niciun meci, președintele Argentiniei nu vrea să fie numit „mufa” în cazul în care va fi în tribună iar naționala va pierde.
{{text}}