Recunosc că, asemenea multor români, am ținut cu Argentina. Am vrut ca ea să triumfe în amintirea unicului Diego Maradona și pentru ca Lionel Messi, 35 de ani făcuți pe 24 iunie, să nu iasă de pe gazon fără să fi cucerit titlul suprem.
Totodată, din simpatie pentru fanii sosiți de la Buenos Aires, Rosario sau Mar del Plata într-un moment în care țara lor se confruntă cu serioase probleme economice și sociale. Trebuie că majoritatea lor au strâns cureaua ca să poată traversa Atlanticul și să plătească la Doha un sejur deloc ieftin. Aceștia au dat culoare Mondialului din Qatar, un farmec aparte.
Până spre sfârșit, am trăit cu convingerea că am ales echipa învingătoare. Relativ repede, Argentina s-a desprins la 2-0, Messi transformând de la 11 metri, l-a trimis după țigări pe Lloris, iar Di Maria finalizând inteligent un contraatac de manual.
Cum Franța, parcă rătăcită, nu se regăsea, Deschamps fiind obligat să renunțe la vedetele Giroud și Dembele încă din minutul 40, ba și să-l mute pe Mbappe din bandă în centru, misiunea sud-americanilor părea simplă. Ei făceau legea, ei dominau, ei conduceau.
Totul însă, cu un "cocoș galic" amorțit, a durat până în minutul 80. Când a început, furtună iscată din senin, drama argentinienilor. Stăpâni pe situație, băieții lui Scaloni au avut în mână finala și titlul mondial, dar le-au scăpat, de necrezut, printre degete!
Aducându-și aminte că specialiștii îl consideră cel mai autorizat urmaș al lui Messi, cel ce va împlini 24 de ani chiar marți, pe 20 decembrie, Kylian Mbappe, a restabilit o egalitate (sunt partizan?) nedreaptă în raport cu desfășurarea de până atunci a întâlnirii.
Când se calcula că, venind din spate, francezii vor fi pe val în prelungiri, meciul s-a răsucit iarăși, adevărată nebunie, nu alta! Reconfirmându-și geniul, din nou pus în slujba echipei, Messi a înscris pentru 3-2, dar n-a întârziat răspunsul aceluiași Mbappe. Kylian a egalat din nou, marcând al treilea său gol de la punctul cu var, și a dus cea mai nebună finală de CM la penaltyurile de departajare.
La care sud-americanii au dovedit că sunt mai stăpâni pe ei, izbutind astfel să obțină mult râvnitul titlu mondial, visul lui Messi de-o viață. În opinia mea, și nu numai, o izbândă pe deplin meritată, care a stârnit delirul zecilor de mii de sud-americani prezenți în tribunele de la Lusail Stadium din Doha.
Și uite așa ultimul cântec al acestui Mondial n-a mai fost șansoneta franțuzească, ci tangoul argentinian, dulce, elegant, seducător. Interpretat de băieții lui Scaloni cu un talent și o râvnă exemplare.
În cinstea lor, noii campioni ai lumii, se cântă acum pe străzile din Buenos Aires despre Argentina, "La Tierra de Diego y Lionel". Nu degeaba se spune că atunci când mingea e la Messi, răsare soarele.
{{text}}