Campionatul Mondial de Fotbal 2022 - Stiri

Kun Aguero, jigniri către un adversar după finala Mondialului: „Față de p***”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 19 decembrie 2022

Sergio Kun Aguero, retras din fotbal din cauza unor probleme medicale, a sărbătorit alături de foștii colegi triumful Argentinei la Campionatul Mondial

Fostul atacant a fost prezent în cantonamentul naționalei lui Scaloni, iar după finală a intrat pe teren pentru a sărbători cucerirea trofeului. 

Aguero a bătut la tobă pe teren, a ridicat trofeul și l-a purtat pe umeri pe Messi, care ținea trofeul în brațe. Iar în vestiar a fost sufletul petrecerii.

Kun Aguero l-a jignit pe Eduardo Camavinga 

La petrecerea din vestiar, Aguero a fumat un trabuc și a cântat alături de colegii săi. Iar la un moment dat a avut un derapaj și l-a jignit pe francezul Eduardo Camavinga, mijlocașul lui Real Madrid. 

Fostul jucător de la Manchester City și Barcelona l-a numit „cara de pinga” pe Camavinga. Apelativul este o jignire, iar în traducere ar însemna „față de p***”.

Argentina, noua campioană mondială

Argentina a învins-o pe Franța și a cucerit al treilea titlu mondial din istorie! A fost 2-2 la finalul timpului regulamentar, 3-3 după reprizele de prelungire și 4-2 pentru „pume” la loviturile de departajare.

  • După o pauză de 36 de ani, Argentina aduce al treilea titlu mondial în vitrină!
  • Pentru Leo Messi este încununarea unei cariere fabuloase. Trofeul mondial era singurul care îi lipsea din palmares!
  • Disctincțiile Campionatului Mondial: Leo Messi (fotbalistul turneului), Enzo Fernandez (cel mai bun tânăr jucător), Emiliano Martinez (portarul turneului) și Kylian Mbappe (golgeterul turneului).

VIDEO Budescu a făcut show după finala Campionatului Mondial

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.