GSP special   •   Diverse   •   STADION

Undă verde pentru un stadion nou, de 64 de milioane de euro, în România » Arată SPECTACULOS!

+5 Foto
Așa ar trebui să arate noul stadion din Hunedoara // sursă foto: Facebook @ Primăria Hunedoara

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 19 decembrie 2022

Ministerul Dezvoltării a anunțat că Guvernul României a aprobat „indicatorii tehnico-economici” pentru construirea unui stadion nou în România, în Hunedoara. Viitorul complex sportiv va purta numele lui Michael Klein, fost fotbalist cu peste 300 de meciuri jucate pentru Corvinul în 15 ani.

Noul stadion va avea o capacitate de 10.100 de locuri și va fi construit pe o suprafață de 37.207 metri pătrați. Conform studiului de fezabilitate, vor fi 9.730 locuri pentru public, 50 pentru persoanele cu dizabilități, 195 locuri VIP și 125 pentru presă, toate pe scaun. 

„Complexul va cuprinde și vestiare dotate cu grupuri sanitare și camere de dușuri, grupuri sanitare pentru public, cabinet medical, birouri administrative, spații tehnice și de depozitare, zonă de restaurant, săli de conferință, sală de box, săli de forță și cardio, dar și spații destinate închirierii”, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării.

+5 Foto
sursă foto: Facebook @ Primăria Hunedoara

Hunedoara va avea un stadion nou

Guvernul estimează un cost al proiectului de 313.785.691,12 lei, aproximativ 64,5 de milioane de euro cu tot cu TVA, și a prezentat o durată de proiectare și execuție de 28 de luni. Ar trebui, așadar, să fie gata în primăvara anului 2025.

Randările noului stadion arată spectaculos. Acesta va fi ridicat pe amplasamentului actualei arene din Hunedoara, primăria locală urmând a suporta cheltuielile aferente demolării acestuia.

+5 Foto
sursă foto: Facebook @ Primăria Hunedoara

Stadion nou, cu 10.100 de locuri, în Hunedoara

„Mă bucur că s-a înţeles şi la nivelul factorilor decizionali că Hunedoara merită un stadion nou. Avem tradiţie în fotbal, iar o nouă arenă ne va ajuta să avem şi un viitor frumos.

Va fi un stadion al întregului judeţ, care va putea găzdui şi evenimente culturale, un stadion care va atrage, în unele momente, public de pe o rază de cel puţin 100 de kilometri.

Dacă procedurile de licitaţie vor începe în primăvara anului viitor şi se vor derula fără mari întârzieri, avem motive să sperăm că lucrările vor putea începe în ultima parte a anului 2023”, a declarat primarul din Hunedoara, Dan Bobouțanu.

Echipa de fotbal locală, CS Corvinul 1921 Hunedoara, evoluează momentan în Liga 3. Este prima în seria 9, cu 43 de puncte (14 victorii, un egal, zero înfrângeri) în acest sezon.

Mai multe știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.