Messi defilează cu trofeul prin Plaza de Mayo din Buenos Aires, Mbappe probabil se uită fix către un perete alb, numărând în minte câte zile mai sunt până la revanșa de la World Cup 2026. La Doha se demontează stadioanele, iar vuietul tribunelor s-a stins, purtat de vânt spre Marele Deșert al Arabiei. Ce rămâne în urma acestui Mondial ultracontroversat, dar încheiat cu un blockbuster istoric? Mai jos, lista mea de plusuri și minusuri. Alăturați-vă cu preferințele voastre, în comentarii!
Ce nu mi-a plăcut la Mondialul din Qatar 2022
- Belgia, Polonia, Danemarca
- brazilienii cu apucături de bombardieri, atât de preocupați să se admire în oglindă încât s-au făcut cioburi în sferturi
- Ronaldo, Dembele, De Bruyne, Darwin Nunez
- inovația subțire pe transmisiunile TV ale meciurilor. La un Mondial în care s-au turnat sute de miliarde te-ai fi așteptat la ceva revoluționar și dpdv tehnologie video, experiențe 360, grafică wow, cadre nemaivăzute șamd. Puțin, foarte puțin!
- Luis Enrique și Hansi Flick, blocați în admirația propriului joc, pe care l-au crezut fără cusur. Când le-a trecut prin cap că poate ar merge un F5, erau deja la check-in, în terminalul Plecări, pe aeroportul din Doha
- FIFA, în goana ei nebună după PR-ul dezgustător pro-Qatar.
Aici sunt mai multe de zis, pentru că FIFA s-a dat peste cap să mute atenția doar pe cât de bine a fost organizat Mondialul la Doha. Nimic fantastic, totuși! De obicei, turneele finale sunt organizate perfect. Într-o țară putred de bogată, dispusă să toace oricât pentru a epata, era de așteptat ca totul să funcționeze ireproșabil.
E logic ca un stadion de un miliard de de euro să fie OZN, e explicabil că zeci de mii de muncitori sau "voluntari" au zbârnâit să-și facă treaba, pentru că dacă ești sărac lipit și trăiești în teroare n-ai dreptul nici să greșești, nici să vorbești. Probabil Mondialul ar fi organizat ireproșabil și în Coreea de Nord, ceea ce nu ar face nici țara mai sănătoasă, nici regimul mai suportabil.
Pentru Qatar și monarhia lui represivă, FIFA a luat logica românească "a furat, dar a și făcut” și a vopsit-o în “au mituit, au omorât, au călcat in picioare, dar au și făcut stadioane frumoase”. E drept că fotbalul poate uni națiuni, poate împăca dușmani de-o viață, poate deschide inimi, dar nu poate spăla conștiințe murdare sau mâini însângerate.
Ce mi-a plăcut la Mondialul din Qatar 2022
- imaginea cu Neymar consolat de copilul lui Perisici, după ce Croația a eliminat-o pe Brazilia
- minutele de prelungire, porție XXL. Au fost multe, să ne-ajungă și nouă, care nu ne săturăm de fotbal, și trișorilor care s-au trezit că trag de timp degeaba
- Ounahi, Bellingham, Modrici, Embolo, Enzo Fernandez
- moda japonezilor de lăsa tribunele lună în urma lor, adoptată timid, dar super-aplaudabil, și în România (vezi cazurile Rapid și U Cluj)
- detenta lui En-Nesyri și dansurile marocanilor alături de mamele lor, pe gazon
- schema de la golul Olandei din minutul 100+10 al meciului cu Argentina, un flash-back amar către Brolin, Suedia '94
- incredibila flexibilitate tactică văzută la aproape toate echipele. Nimeni nu mai rămâne încremenit într-un modul unic, tip "noi jucăm ce știm, să se adapteze alții la noi".
- lacrimile marelui Batistuta după o finală ca o reclamă la Xanax. Dacă o să-i vedem vreodată pe Hagi, Gică Popescu, Ilie Dumitrescu sau Răducioiu lăcrimând de bucurie după un meci al naționalei noastre, vom ști că tocmai s-a petrecut o minune
Continuați lista în comentarii: vouă ce v-a plăcut și ce nu v-a plăcut la acest Mondial?
{{text}}