Sporturi   •   Altele   •   ÎNOT

Mesaj de final de an al lui David Popovici: „Mi-am dat seama că sunt mult mai puternic decât îmi imaginam”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 21 decembrie 2022

David Popovici, dublu campion mondial și european, a scris câteva cuvinte pentru fani, cărora a ținut să le mulțumească pentru sprijin și să le împărtășească îndoielile sale.

Înotătorul în vârstă de 18 ani s-a întors luni seară din Australia, de la CM în bazin scurt, unde a cucerit un argint la 200 metri liber și a stabilit un nou record mondial de juniori. A fost a cincea competiție majoră pentru David Popovici în 2022, un an în care în bazin olimpic la seniori a câștigat titlurile mondiale și europene în probele de 100 și 200 metri liber și a corectat recordul mondial în prima dintre ele, care rezista din 2009.

Rezultate extraordinare, dar care erau în trecut, atunci când David a plecat spre Melbourne. David a explicat prin ce a trecut în decursul lunii decembrie într-un post pe Instagram. „Știu că de cele mai multe ori par foarte încrezător, dar la Campionatele Mondiale în bazin scurt m-am îndoit de mine si de abilitățile mele. Înainte de a începe am încercat să fiu realist cu ce aș fi putut realiza, știind că nu-mi place bazinul scurt și de asemenea că eu nu sunt atât de bun la asta”, au fost primele cuvinte ale lui David Popovici.

David Popovici: „Îndoiala și nesiguranțele te pot face mai puternic”


El a continuat: „Cu toate acestea, odată ce am început, mi-am dat seama că sunt mult mai puternic decât îmi imaginam și că totul era în capul meu. În cele din urmă, am reușit să smulg un ultim record mondial de juniori în proba de 100 m liber și medalia de argint la 200m liber, dovedindu-mi încă o dată că îndoiala și nesiguranțele te pot face mai puternic”.

David a încheiat postarea cu o concluzie: „Vă mulțumesc tuturor pentru acest an uimitor, acesta a fost modul perfect de a-l încheia”.

Pentru el urmează câteva zile de pauză, apoi din nou la antrenamente, în 2023 fiind două competiții majore: Campionatele Mondiale de la Fukuoka (14 și 30 iulie) și Campionatele Europene în bazin scurt de la Otopeni (5 și 10 decembrie). De asemenea, din martie încep și calificările la JO 2024 de la Paris. Procesul constă în atingerea unui barem de timp impus de federația internațională în competițiile recunoscute de acest for.

Citește și alte articole:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.