Fotbal   •   Liga 2   •   DENUMIRE

Un stadion nou din România va purta numele Constantinei Diță-Tomescu: „Aici am început sportul de performanță!”

+19 Foto
Stadionul din Târgu-Jiu va purta numele Constantinei Diță-Tomescu (52 de ani), campioana olimpică la maraton din 2008.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 21 decembrie 2022

Stadionul din Târgu-Jiu va purta numele Constantinei Diță-Tomescu (52 de ani), campioana olimpică la maraton din 2008.

Arena din Târgu-Jiu, una inaugurată în octombrie 2019, găzduiește în acest moment echipa de fotbal Viitorul Pandurii, în Liga 2, fiind în mai multe rânduri și gazda celor de la FCU Craiova. 

Începând de astăzi, stadionul nu se va mai numi „Tudor Vladimirescu”, ci „Constantina Diță-Tomescu”. Fosta maratonistă, campioană olimpică și mondială, este născută în județul Gorj, în localitatea Turburea.


Stadionul din Târgu-Jiu își schimbă nuele

„Din acest moment, Stadionul Municipal – Tudor Vladimirescu va purta numele singurei noastre campioane olimpice: Constantina Diţă. 

Știu sigur că Tudor Vladimirescu reprezintă mult pentru istoria națională, cu atât mai mult pentru istoria municipiului Târgu Jiu, dar sunt convins că, legat de sport, trebuia să-l alegem pe cel mai performant sportiv pe care l-a dat județul Gorj în ultimii 100 de ani.

Atunci când ne raportăm la o campioană olimpică, cred că lucrurile nu mai necesită foarte multe discuții”, a transmis Marcel Romanescu, primarul orașului Târgu Jiu. 


Pe acest stadion am început sportul de performanţă. Aici m-a descoperit primul antrenor, Mircea Zorilă. Dânsul mi-a îndrumat paşii spre performanţă. Vreau să mulţumesc tuturor antrenorilor care au făcut parte din viaţa mea de sportiv, pentru că de la fiecare am avut ceva de învăţat

- Constantin Diță

CIFRELE STADIONULUI DE LA TG. JIU

Capacitate: 12.518 locuri (10.934 pentru publicul general) 

Loje VIP: 18 (204 locuri) 

Presă: 240 locuri (50 cu desk rabatabil) 

Sală conferințe presă: 76 locuri 

Studiouri TV: 3 (2 cu vedere teren, 1 la interior) 

Zonă persoane dizabilități: 72 locuri 

Zonă dedicată suporteri oaspeți: 652 locuri 

Hotel: 38 camere 

Parcare: 150 locuri subteran, 6 locuri autocare, 87 locuri media/personal auxiliar 

Birouri: 1.600 mp 

Înălțimea maximă: 25m (trei niveluri) 

Materiale: 18.000 mc beton, 2.500 t oțel, 1.300 t confecție metalică 

Intensitate nocturnă: 2.000 lucși 

Suprafață totală complex: 67.383 mp 

Dimensiune vestiare echipe: 64,54 mp (25 locuri) 

Terenuri cu iarbă în complex: 5 (teren joc + 2 terenuri antrenament Ă 2 terenuri de dimensiuni reduse)

VIDEO. Povestea cursei fabuloase făcută de Constantina Diță în 2008 la Beijing. Strategia prin care n-a dat nicio șansă adversarelor

Citește și alte știri din sportul românesc: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.