În ajun de Crăciun, un podcast special cu părintele Vasile Ioana. El a povestit la “Profu’ de sport” cum și-a ratat cariera de fotbalist, cum privește rivalitatea dintre Messi și Ronaldo, cum s-a schimbat Gigi Becali, ce sfaturi le dă sportivilor care vin să se spovedească în parohia sa și cum îi îndeamnă pe enoriași să facă mișcare. Mai jos, dialogul integral dintre Cătălin Țepelin și preotul Vasile Ioana.
- Pentru că suntem în preajma Crăciunului, o mare sărbătoare creștină, la podcastul "Profu' de sport" încercăm o abordare diferită și vom discuta despre sport și credință. Pentru asta, alături de noi este părintele Vasile Ioana, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi” din București și un exemplu rar de slujitor al bisericii care este deschis, modern, comunicativ și, peste toate, foarte, foarte pasionat de sport.
- Nu foarte, foarte ... Pasiunea mea principală este relația vie cu Dumnezeu. Iubesc pe Dumnezeu și sportul mă ajută să-mi păstrez trupul încă tânăr. Deci nu e prima pasiune. Topul ăsta este: Dumnezeu, familia, sportul.
Emisiunea integrală cu Părintele Vasile Ioana
- Bun, sportul a prins podiumul sportul, e bine. Haideți să plonjăm direct în actualitate, că abia s-a încheiat Campionatul Mondial. Cu cine ați ținut la acest turneu final din Qatar?
- Dintru început am ținut cu Argentina și sunt foarte bucuros că și eu, și cei trei băieți ai mei, am văzut meciurile împreună. Cel mare lucrează remote și e acasă, cel mijlociu a venit de la Oxford, unde studiază filosofia, iar cel mic are 14 ani. Și imaginează-ți trei băieți cu tata, ne-am luat un proiector...
- Toți patru cu Argentina?
- Nuuu, am avut dispute (râde). Am avut și un „francez” între noi, pe băiatul cel mare. Înainte de Mondialul ăsta, Dan Negru mi-a zis: „Părinte, e fake, e totul aranjat. Uitați-vă pe Netflix la filmul ăla cu FIFA”. I-am spus: „Băi Dane, te rog eu frumos, frate! Lasă-mă să mă bucur de fotbal. Știi că eu te iubesc, dar lasă-mă să cobor în inima mea spectacolul fotbalistic!”. Și mi-a zis: „Bine, părinte, dacă matale crezi așa, rămâi în credință”.
- Și v-ați bucurat de fotbal.
- Da! Acum, la finalul acestui Campionat Mondial, pot să spun că inima mea s-a bucurat de spectacolul fotbalistic. Întâi, surpriza Arabia Saudită, apoi cum a intrat Germania în teren sau cât de entuziast a fost Marocul ... Cum a reușit Marocul să învingă țări care au dominat-o în istorie e un lucru extrem de interesant! Marocanii au făcut ceva cu totul aparte. Pentru ei, aceste victorii au însemnat enorm. Și cred că cel care a avut puterea să se uite dincolo de mișcarea fizică a unor jucători de fotbal a mai găsit ceva în plus în finală.
- Ce anume?
- Cred că am văzut cu toții limpede ce înseamnă motivația interioară a unei întregi echipe, Argentina, care a slujit unui demers atât de frumos.
- Dincolo de fotbal, spuneți.
- Dincolo de fotbal, da. Argentinienii au continuat tradiția lui Maradona, cum ar fi fost firesc și ca Brazilia să continue tradiția lui Pelé. Cum noi, la țară, ne aducem aminte de bătrânii noștri, ne gândim la sfinții noștri de altădată, la martirii din temnițele comuniste, așa și ei. Omul modern își uită trecutul și asta este grav! Dar lecția fotbalului este alta. Iată, ce au făcut brazilienii când au terminat un meci? Au avut banner cu Pelé. Ce ar fi Pelé acum? Un om bolnav, într-un spital? Nu, Pelé e mai mult decât atât, este un simbol al corectitudinii, al mișcării sportive. La finală, Maradona a fost prezent acolo, în inimile argentinienilor și în inimile tuturor. Deci, Mondialul nu a fost doar despre prezent, a fost despre ce înseamnă cel care a lăsat ceva în urmă. Ce au lăsat oamenii ăștia, Pelé și Maradona, în urmă? Dorința de a munci, de a fi smerit și muncitor...
- Și de a-i bucura pe alții.
- Și de a-i bucura pe ceilalți, ceea ce a făcut Messi cu prisosință. Dacă ar fi să ne uităm la aceste trei icoane - să le numim așa - icoana Cristiano Ronaldo, apoi Mbappe și apoi Messi. Plusuri și minusuri, hai să ne uităm onest.
- Haideți să ne uităm. Analizați-i dumneavoastră.
- Deci, Cristiano Ronaldo: mândrie, orgoliu, închinare la idoli. Adică el era idolul și toată echipa trebuia să se închine la el. Și a căzut din Cer, precum Lucifer. Mândria aceea, pieptul acela, privirea aceea semeață, care apoi a devenit lacrimă de întristare. Dacă el venea smerit, poate că alta era soarta jocului. Și dacă n-ar fi avut loc acele conflicte, pentru că ei sunt mediteraneeni, sunt conflictuali, se mai ceartă între ei...și ce se întâmplă? Scade starea aceea de forță. Deci, totul ține de cum intri în teren și de cum tratezi tu meciul. Dumnezeu se uită în spate, la scopul din spate. El a intrat mândru și și-a luat-o! În viață, există ceea ce se numește în limbaj modern legea compensației. Sau lucrarea lui Dumnezeu, cum o numim noi, preoții. E legea compensației, clar. Te-ai mândrit? Ți-ai luat-o, e limpede! Deci smerenia e virtutea cea mai frumoasă pe care creștinismul și Hristos o propun. El, Hristos, a venit să vindece oamenii, să-i ajute, și n-a epatat cu asta, a făcut-o smerit. Iată-ne, suntem în Ajunul Crăciunului, a venit smerit, într-o peșteră, și a mântuit lumea... Ce-a făcut Mbappe?
- Ce a făcut?
- Tinerel, copilaș, încă nematurizat, necopt. N-a putut să se bucure de faptul că a dat cele mai multe goluri. Ați văzut la final, nu s-a putut bucura. În inima lui sigur că era tristețe, dar putea să treacă peste asta. S-a terminat meciul, gata! Aduceai și tu un zâmbet, pentru că, totuși, ai dat opt goluri. N-a putut să facă asta tot pentru că mândria era încă acolo.
- Nu prea se întâmplă, totuși, să ieși de pe teren zâmbind dintr-o finală mondială pierdută...
- S-a văzut că a trăit pierderea finalei, mai ales că el i-a cărat pe toți francezii cu cele trei goluri. A fost, practic, echipa Argentinei versus Mbappe.
- Și a treia icoană, Messi?
- Om smerit, care iubește munca. Omul ăsta a reușit performanța asta extraordinară și toată lumea îl iubește. De ce-l iubește toată lumea?
„Messi a împărțit dragostea lui și știința lui fotbalistică întregii echipe”
- Ei, nu toată lumea. Ați fi surprins să vedeți câte comentarii anti-Messi au izbucnit după finală.
- E firesc să fie așa, pentru că este o tendință să lovești în cel care e sus. Este o tendință firească a omului căzut. Noi suntem căzuți și atunci când vedem pe unul că urcă prin merit, nu zicem: „Bravo, mă!". Zicem: „Uite-al dracu' ce a făcut!”. Înțelegi? N-avem capacitatea să transmitem o emoție frumoasă, să zicem: „Felicitări, mă, frate chiar ai meritat, ai muncit!”. Dacă nu ai lumină în tine, ce transmiți tu? Ce e în tine. Și dacă nu e lumină în tine, arunci cu noroi. Bunicul m-a învățat clar: „Bă, nu scuipa în sus, că tot tu o să te murdărești când pică înapoi”. În momentul ăsta, avem un campion...
- Messi.
- Messi și echipa lui. Cu ce excelează Messi și pentru ce aduc un cuvânt de laudă acestui om? Pentru smerenia lui! Messi a muncit cu toată echipa și frumusețea echipei Argentinei este că atât de buni au fost fiecare pe post și atât de frumos au servit mingi în față ... Este esențial să existe jocul de echipă. Ceea ce credința noastră creștină spune mereu este să tragem toți pentru un demers. Ei, la Argentina am văzut acum faptul că nu a fost despre Messi! Messi a împărțit dragostea lui și știința lui fotbalistică întregii echipe. Smerenia a câștigat. De aceea, eu cred că ar trebui să învățăm această lecție, și anume smerenia și munca asiduă. Omul ăsta a muncit extraordinar de mult! Asta este extraordinar, să ai puterea să te gândești mai mult la celălalt decât la tine. Și a reușit să facă asta. Ați văzut cum a pasat la golul trei și tot el a înscris. Plus pasele alea geniale, extraordinare... Biblia spune că „sportivul are grijă la regulile jocului”. În finală am fost părtași la un spectacol fotbalistic, la pase absolut perfecte, la o luptă extraordinară, uriașă, dar care a a fost după reguli, da? Bine, aici, la reguli, avem cu toții interpretările proprii, dacă a fost primul penalty sau nu, de exemplu.
- Și a fost?
- Pot să spun că arbitrul polonez (n.r. Szymon Marciniak) a fost foarte bun. Mie mi s-a părut că a ținut foarte bine finala în mână. Și întorcându-mă la Messi, sunt bucuros că smerenia, dragostea și munca, aceste trei valori ale vieții, au biruit și au făcut ca această victorie să fie adusă. Și nu putem să nu apreciem enorm de mult meritul portarului argentinian, îmi scapă numele...
- Martinez.
- Așa, Martinez! Dacă nu salva ultimul atac al francezilor, am fi plâns astăzi cu toții.
- Dacă era vreun dubiu, oamenii s-au lămurit foarte repede că părintele Vasile Ioana știe fotbal, știe sport, urmărește, e la curent cu tot ce se întâmplă. Spuneți-ne, totuși, de unde pasiunea asta pentru sport, pentru fotbal?
- Încă din copilărie. Și e foarte important ca în educație să primești dragostea pentru sport. Și mămica iubea sportul, și tăticul. Din păcate, tăticul, după aceea, a devenit alcoolic și n-a mai putut să se țină de fotbal. Eu mergeam la CS Târgovişte când era de Gicu Dobrin acolo, jucam la pitici. Jucam odată cu Șoimii Sibiu și, din păcate, am fost faultat la picior și m-am accidentat. Efectiv, mi s-a ciobit glezna.
- Osul.
- Da, osul, din păcate. Mi s-a pus piciorul în ghips, piciorul a copt în ghips, iar după o săptămână de dureri cumplite, când au desfăcut ghipsul, piciorul era tot negru. Medicul de acolo, de la Târgoviște, i-a spus mamei mele: „Tovarășa, trebuie să-i tăiem piciorul!”. Era tot negru! Și atunci, mama a spus: „Copilul meu? Niciodată!”. Și m-a luat în spate mămica... A fost momentul copilăriei mele. După ce am fost accidentat...
- Câți ani aveați?
- 11 ani.
- De-abia începuserăți fotbalul, mă gândesc.
- Da, jucam la copii. Mama mea n-a acceptat ce i-a zis medicul. Cu lacrimi în ochi, m-a luat în spate și mi-a zis: „Silică - așa era numele meu de alint - te iau în spate și mergem la Azuga”. M-a luat mămica din spitalul de la Târgoviște și m-a dus la Azuga, unde am fost salvat de unii dintre cei mai buni medici ortopezi, care m-au operat de trei ori. Am multe copci în picior. Drumul meu în fotbal s-a oprit acolo. Dumnezeu știe pentru ce am renunțat la această pasiune. O practic doar așa, puțin, de drag. Însă știi, în viață sunt intersecții. Trebuie să vezi, să identifici ce vine ...
- Și aceea a fost răscrucea dumneavoastră. Și în loc să mergeți către sport, ați cotit-o spre religie.
- Am mers pe un alt drum. Au fost șase luni de spitalizare, în cârje, am făcut vreo 400 de injecții cu Oxacilină, Kanamicină. Aveam fundul tăbăcit, îmi făceau injecția în pulpă. Era infecție multă acolo, drept pentru care era un mare risc să continui să joc fotbal pe zonă profesională și atunci am schimbat macazul. Bunicul meu m-a convertit și mi-a spus: „Vezi tu cum te-a ajutat Dumnezeu, că putea să ți se taie piciorul, să ți se întâmple ceva foarte rău, putea ca infecția să devină generalizată. Vezi că Dumnezeu te-a salvat? Dă slavă lui Dumnezeu!”. Și atunci m-am dus la mănăstire, la Mănăstireaa Sitaru, lângă Căldărușani. Și am stat o vară în mănăstire și tare mi-a plăcut.
„S-au așezat drumurile în așa fel încât să nu devin nici fotbalist, nici monah”
- Ce a urmat?
- M-am întors la bunicul și i-am zis: „Bunicule, vreau să devin monah! (n.r. - călugăr)”. Și el a zis „Nu! Întâi vorbești cu fete, vezi dacă-ți plac fetele și te căsătorești. De ce să devii monah și să păcătuiești după aceea?”. Și am devenit licean, mi-a plăcut să vorbesc cu fetele și m-am căsătorit, apoi am devenit student la Teologie și am ales o studentă la Teologie și am mers pe calea aceasta. Deci, s-au așezat drumurile în așa fel încât să nu devin nici fotbalist, ceea ce mi-am dorit la început, nici monah, ceea ce mi-am dorit în adolescență, ci să devin preot cu familie, preot de mir, într-o comunitate de creștini și sunt unul dintre ei. Îmi iubesc familia și trăiesc normal. Îmi fac cu drag meseria și îl iubesc pe Dumnezeu foarte mult și consider că nu este o simplă meserie preoția, ci ce este o misiune de a-i inspira pe oameni să iubească ceea ce fac. Eu iubesc ceea ce fac și îi invit pe toți, inclusiv pe cei din fotbal, să vadă pilda vieții.
- Care-i aceea?
- Dacă Messi este astăzi un model, să știi că nu poți să ajungi ca Messi dacă nu muncești cât Messi! Nu poți să te bucuri de cunună până ce nu muncești. Sudoarea frunții dă valoarea! (...) Am întâlnit doi studenți lângă mine, că eu am biserica lângă Facultatea de Arhitectură, vorbeau unul cu altul. Iar unul zicea: «Bă, am găsit un job, câștig 500 de euro și nu fac nimic». N-am putut să mă abțin și l...
- Ați intervenit.
- Da, da. Am zis: «Tinere, dragul meu, te rog din suflet: vei câștiga 1.000 de euro dacă faci puțin! Bun, ai 500 de euro și nu faci nimic. Dar nu te opri acolo. Să zicem că ai păcălit un om care te-a angajat, dar asta durează foarte puțin». Munca ta, munca aceea asiduă, dorința de a parcurge un domeniu cu totul, asta te ridică. Ar trebui să-i inspirăm pe tineri să iubească să muncească. Nu există performanță fără sudoarea frunții!
- Ați fi putut să-i inspirați pe oameni și dacă ajungeați fotbalist, n-a fost să fie. Ați început cu o suferință, dar ați rămas, totuși, atașat de sport, de fotbal. Ați continuat să mergeți la meciuri atunci, în copilărie, în adolescență?
- Da, normal! Adică, am iubit sportul ăsta, doar că nu mai mergeam cu ...
- Aveați un pic de oftică, așa?
- Nu, nu, nu. E o cruce. Tu trebuie să-ți iubești crucea. Dacă ai o cruce și o respingi, suferi foarte mult. Apare o situație, o boală, să zicem, și tu spui: «Vai, sunt bolnav...», începi să te plângi. În momentul ăla, boala ta e dublă ca greutate, pentru că ai crucea în spatele tău și te gândești la cât de grea este. Dar dacă tu te gândești: «Mă, asta e crucea mea, o duc cu demnitate, merg înainte», e altceva. Fiecare fotbalist are crucea lui, să știi. E crucea fotbalistului care stă pe banca de rezerve, de exemplu. Ați văzut cât a suferit Cristiano Ronaldo că a stat pe bancă, era o suferință cumplită în inima lui. Este crucea antrenorului, care trebuie să ia decizii.
- Un job complicat.
- Ați văzut diferența dintre deciziile antrenorului francez (n.r. - Deschamps), care a ridicat echipa prin schimbările pe care le-a făcut chiar înainte de pauză, dând un semnal jucătorilor. Și apoi, lipsa de inspirație a antrenorului argentinian (n.r.- Scaloni), care i-a ținut foarte mult în teren pe unii și au căzut fizic în a doua jumătate a reprizei a doua, iar în felul ăsta au putut să egaleze francezii. Și cred că fiecare dintre noi avem o cruce, de la asta am plecat. Crucea mea a fost asta, mi-am asumat-o și mi-am dus-o. Urmează crucea căsniciei, urmează crucea carierei, a meseriei. Când muncești, poate că șeful tău nu vede ce faci tu și asta-i o suferință, dar tu faci mai departe. De aceea, tot ce faci ar trebui să faci ca și cum ai face-o pentru Dumnezeu.
- Cu inima deschisă.
- Cu inima deschisă, pentru Dumnezeu. De aceea, întorcându-mă la Messi, nu pot să nu remarc crucea lui. Ați văzut că el se închina, da?, și ducea mâinile la cer. Această poziție - Messi cu mâinile sus la cer - definește lecția pe care o dă un sportiv: «Mulțumesc, Doamne, că m-ai inspirat să trec de fundaș, să înscriu un gol». Deci, mâinile lui Messi ridicate la cer arată credința vie a lui în Dumnezeu, care l-a inspirat. Adică, nu e despre el, ci despre faptul că Dumnezeu îți dă ceva, un dar, alături de efortul fizic pe care tu îl faci, că toți fac antrenamente, nu? (...) Și iată că a fost această minunată seară, poate cel mai frumos meci de fotbal pe care l-am văzut dintotdeauna, cu 6 goluri într-o finală, cu penalty-uri, cu emoțiile care au fost, o seară de infarct, efectiv. Am stat în picioare, am dărâmat fotoliul acolo, în casă a fost o superatmosferă, pentru că nu mai puteam rezista de emoție. Și ne gândeam o secundă: «Băi tată, da' să fii în teren, frate?! Cum o fi acolo?».
- Probabil că acolo uiți, te ia valul...
„Câtă forță interioară să ai să dai acel penalty pe care l-a dat Messi?!”
- Dom'le, Rodrigo de Paul și ceilalți au fost extraordinari! Dar până la urmă Dumnezeu a făcut diferența. Mâinile acelea lui Messi - «Mulțumesc, Doamne» - au făcut ca niciun argentinian să nu rateze. Aici, forța extraordinară a penalty-urilor este dată de faptul că se concentrează în fracțiuni de secundă... Câtă forță interioară să ai să dai acel penalty pe care l-a dat Messi?! Așa, încet... Doamne! Îmi venea să „suflu” eu, să „împing” mingea. Dacă noi am trăit așa, să fi fost suporter argentinian...
- V-a stat un pic inima.
- Mi-a stat inima, dar ce a arată asta? Că Dumnezeu era cu el! Deci, omul lui Dumnezeu, Man of God, știe că Dumnezeu e cu el. Aici e taina!
- Mai mergeți la fotbal, pe sintetic?
- Da, să joc eu, dar nu mai merg pe stadion, că n-am timp. Eu sunt stelist de fel, din copilărie, dar nu mai merg la meci pe stadion. Dar pe sintetic mai merg. Este extrem de important să practici un sport și de-asta sunt aici, la Gazeta Sporturilor, să dau un semnal celor care stau prea mult în fotoliu, care stau prea mult în fața laptopului. Dragilor care sunteți părinți, nu vă răstigniți copiii în fața laptopurilor și ecranelor! Este o crimă să-l lași pe copil doar la tehnologie. De ce spun asta? Pentru că acum, în vremurile astea, este atât de important să-i creezi copilului două căi de a urca. Calea spirituală, credința în Dumnezeu, prin rugăciune, prin dragostea de aproape, prin a dărui, și apoi sportul, care ajută copilul să se miște fizic. Acum, e nevoie mai mult decât oricând de înot, de atletism, de fotbal, de handbal, de volei, de mișcare fizică, de dans sportiv. Sunt sporturile care ajută copilul să se miște, ritmul inimii lui să bată altfel decât atunci când stă acolo, în fața unui laptop.
- Din sport se învață și o grămadă de altă valori, spiritul de echipă, competitivitate, fair-play.
- Normal! Sporturile de echipă sunt fabuloase din punctul ăsta de vedere, da, da! Eu l-am dus la fotbal pe Alexandru, pe fiul meu cel mare. I-a plăcut și îi place și acum. Dintre noi toți patru care stăteam și urmăream finala,el este cel care vedea cel mai bine. Și a zis: «Să așteptăm Franța să se exprime!». «Băi tată, e 2-0, frate, cât să mai așteptăm?».
„Dacă nu ai o relație bună cu tine însuți, nu vei avea o relație bună nici cu ceilalți”
- E minutul 80, când se mai exprimă?
- Spunea: «Nu, nu, nu, Franța nu s-a exprimat». «Băi Alex, s-a exprimat, uite, nu face nimic». Tot spunea: «Să așteptăm Franța să se exprime!». Și până la urmă s-a exprimat! Alexandru este, cumva, omul de geniu din familia noastră, e iluminat, are mintea luminată. Când era copil l-am dus la fotbal, era un complex sportiv foarte fain prin Tei, cu oameni minunați.
- Și?
- I-a plăcut și lui fotbalul, dar apoi i-a plăcut Computer Science, s-a dus la ICHB (Liceul Teoretic Internațional de Informatica), la școala asta extraordinară de excelență în matematică. După aceea a făcut în Londra Universitatea de Computere și acum lucrează pentru o companie de senzori de mașini autonome la un nivel foarte înalt. Are 22 de ani și are un salariu foarte mare, prin meritul lui, prin munca lui. Dar face în continuare mișcare fizică! Adică, stai la computer și lucrezi, dar nu cumva să treacă o zi fără să faci mișcare fizică pentru că ziua asta e pierdută din punct de vedere fizic! N-am fost construiți de Dumnezeu să stăm! Noi am fost construiți de Dumnezeu în mișcare! Să avem conștiința faptului că dinamismul îți dă o stare de bine, o stare de bine a relației tale cu tine însuți. Dacă nu ai o relație bună cu tine însuți, nu vei avea o relație bună nici cu ceilalți.
- Și dumneavoastră mai aveți timp să faceți mișcarea pe care o propovăduiţi aici?
- O fac. Din păcate, nu am atât de mult timp, pentru că misiunea mea preoțească este și statică... Am ales să fiu duhovnic și stau și spovedesc 8-10 ore încontinuu. Sunt cozi mari de oameni care vin la mine să-și vorbească despre viața lor, să-mi vorbească despre stările, situațiile grele prin care trec. Vin și de prin țară oameni și atunci asta m-a cam pironit într-un loc. Însă după ce plec de acolo, imediat fac mișcare, cât mai prind.
- Și din când în când vă faceți timp să mai ieșiți la un fotbal cu prietenii?
- Da, merg la un fotbal cu băieții, cu prietenii. Cândva am intrat pe un sintetic după ce abia ieșise o echipă de avocați, băieți din zona de justiție, tineri, erau faini oamenii. Mai înjurau, «f**u-i», d-astea, știi? Cum zic tinerii. După aia am intrat noi pe teren, toți preoți, cu bărbi, cu tricouri, frumos. Am început să jucăm și vreo 10 minute nu se auzea decât mingea.
- Nu mai înjura nimeni.
- Nu mai înjura nimeni și ăstia au zis: «Hai, mă, să vedem și noi cum joacă popii fotbal». Spuneau: «Hai că joacă mișto, mai stăm». Și au stat. Dar unu', după vreo 10 minute, zice: «Hai să mergem, mă, că nu înjură nimeni aici» (râde). Cumva, aici trebuie să atragem atenția asupra faptului că sportul este nobil, dacă e făcut cum trebuie. Când îi cer duhovnicului meu binecuvântare să joc fotbal, îmi spune: «Îți dau binecuvântarea, dar după fotbal nu rămâi prea mult la bere cu băieții!».
- Să nu te întinzi prea mult.
- Aici este chestia. Eu jucam cu Didi Prodan, Dumnezeu să-l odihnească, Dumnezeu să-l ierte, mare suflet! Jucam cu Belodedici și cu Didi Prodan fotbal pe sintetic. Băi, avea Didi Prodan o exactitate în pase ... Eu eram mai puturos și jucam în față, bineînțeles.
„Dacă te bucuri curat și nu exagerezi, nu e păcat dacă bei un șpriț, două”
- La pomană, cum se spunea.
- La pomană (râde). Dar nu chiar la pomană, că plecam mai de la jumătate, să construiesc faza. Însă Didi Prodan - îmi aduc aminte cu așa drag de omul ăsta - ce făcea? Stătea în apărare, reușea să culeagă mingi și după aceea îți dădea o pasă direct în față, te lansa, prost să fii să nu dai gol! Avea o exactitate în pasă fantastică! Și jucam cu Belo și cu Didi, era frumos, plus cu alți prieteni. Dar, la un moment dat, venea șprițul de după meci și ăla se prelungea prea mult, fir-ar să fie!
- Didi era campion și acolo, era un tip foarte vesel, cu dragoste de oameni.
- O soție minunată, o familie minunată, îi sunt alături și îi respect pe toți cei care l-au iubit și îl iubesc pe Didi. De ce vorbesc despre asta? Sportul te predispune, îți dă o stare de bine și e bine să ai măsură și-n asta. E la fel ca la o mașină bună. Dacă ai o mașină bună și exagerezi, poți să pierzi totul. Efectiv, trebuie doar să te bucuri, cu măsură, și să știi când să te oprești, pentru că sportul îți dă fie o mândrie că ai câștigat, că ești cel mai tare, că ești cel mai bun...și atunci tu ar trebui să fii smerit și să zici: «Mulțumesc, Doamne, dar nu e despre mine, e despre echipă». Și apoi, după meci, să nu exagerezi cu băutura, pentru că acolo este problema, cu ce faci după meci. Dacă te bucuri curat și nu exagerezi, nu e păcat dacă bei un șpriț, două. Dar trebuie să te oprești acolo. Se venea cu bidoane, efectiv cu bidoane, și se stătea până seara târziu. Normal că soțiile aveau și ele nevoie de prezența în familie și așa mai departe. Și avem cazuri mai multe, voi știți, din lumea fotbalului, nu dăm nume...
- Sportivi care au picat într-o patimă sau într-alta.
- Aici este o durere. E bine să simți când aluneci pe o pantă. Și aici avem două zone: zona trupească în care poți să aluneci - mâncat mult, băutură, desfrânare. Să știi, noi când nu ne-am calificat la Mondiale, a venit la mine și mi-a spus un fotbalist, când au jucat în Azerbaidjan, în Armenia, nu mai știu unde am jucat noi.
- Acum, recent, la ultima campanie?
- La penultima.
„Cantonamentul e ca un post”
- Dacă era Mirel Rădoi antrenor, cu Armenia am avut.
- Așa. Și mi-a zis: «Părinte, ne-am dus la femei toată noaptea, am rupt!» «Ce-ați rupt, mă? V-ați rupt pe voi, mă, băieți, mă!» Înțelegi? Adică, dacă tu ești sportiv și dacă tu te uiți în cuvântul Bibliei, ce scrie aici, în cuvântul Domnului? Scrie că sportivul joacă după regulile sportului. De asta există cantonamentul, care e ca un post. Uite, acum suntem acum în Ajunul Crăciunului, e post, postul Crăciunului, ești în post, nu mai mănânci orice, te abții puțin ca să îți închini viața lui Dumnezeu, ca să primești sărbătoarea cu bucurie. Postul este cantonamentul pentru sportivi și un bun sportiv care-și asumă cantonamentul se abține de la anumite lucruri, pentru ca toată forța fizică s-o dea în teren. Dar dacă tu te-ai dus către mâncare și băutură, către desfrânare, corpul tău a căzut, ai rămas fără jumătate din energia aceea. Și atunci nu mai aștepți să câștigi un meci, dacă tu n-ai postul cantonamentului, cantonamentul ăla în care nu mai faci altceva, dai toată energia ta lui Dumnezeu și lucrării tale pe care o ai de făcut, pentru care te-ai angajat la un anumit lucru.
- Așa.
- De aceea, cred că noi, în România, nu ne mai putem ridica acolo sus și din cauza asta. Pentru că banul a pus stăpânire! (...) Sportivul, acum, sărmanul de el, ca să facă performanță, trebuie să se rupă de toate valorile vieții. Gândiți-vă la vremea în care marii noștri sportivi din Generația de Aur au câștigat...Îl vedem pe Hagi și știm bine că Hagi este foarte auster cu el însuși, Gică Popescu la fel. Îi vezi acum grași? Nu, sunt la fel. De ce sunt așa? Pentru că ei postesc! (...) Și atunci, când vezi un sportiv cum e Hagi, care este auster cu el însuși, ferm cu el însuși ca să poată să facă performanță, el inspiră mai departe și generațiile acestea noi, ca să nu se închine banului, ca să nu se închine lăcomiei, ca să nu se închine trupului, ci să dea totul demersului pe care l-au ales.
- Ceea ce e din ce în ce mai greu în sport, să nu te lași pradă mercantilismului e foarte complicat în sportul de astăzi.
- Da, dar marii sportivi o fac. Uite, David Popovici, ce frumos! Uitați-vă la interviul ăla cu viața lui, cum și-a povestit viața. Ăla e model! Tinerii de astăzi n-ar mai trebui să stea numai pe Counter-Strike sau pe jocuri din acestea de rețea. Frate, fă ceva fizic, efectiv, ca să-ți ajuți și corpul și să-ți umpli viața de prieteni buni. Calitatea vieții e dată și de oamenii cu care te înconjori. Și asta recomand tuturor.
„În Sfânta Scriptură se vorbește despre Olimpiade”
- Dar cum se vede sportul prin lentila religiei? Ați găsit în cărțile sfinte ceva învățăminte care susțin concurența, mișcarea fizică și așa mai departe?
- Absolut! Sigur că da. În antichitate, atunci când Sfânta Scriptură a fost scrisă, Apostolul Pavel, la capitolul 10 din Epistola către Corinteni, vorbește exact despre Olimpiadele din vremea aceea. Olimpiada era numită joc de obște, adică ce numim noi acum un Campionat Mondial sau o Olimpiadă în care se adună toți. Așadar, iată ce spune despre sport, în Noul Testament, Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel: «Nu ştiţi voi că acei care aleargă în stadion, toţi aleargă, dar numai unul ia premiul?». Messi este prezent în Sfânta Scriptură prin acest cuvânt al Apostulului Pavel. «Toți aleargă, dar unul ia premiu cel mare». Unul este considerat cel mai bun prin munca lui. Toți aleargă, dar unul ia premiul. Acest verset este o inspirație și pentru cum să mergi pe calea lui Dumnezeu. (...) «Şi oricine se luptă se înfrânează de la toate». Cel care intră în teren, în competiție, se înfrânează de la mâncare multă, de la băutură multă, de la păcate trupești, de la gânduri deșarte. Lași totul și te focusezi. Ce am văzut noi? O echipă a Argentinei foarte focusată, foarte motivată. Deci, contează foarte mult și cum intri în teren. Iată că ei, sportivii, se luptă și se înfrânează de la toate. Ceea ce spunem și noi cu postul nostru. «Şi aceștia, dar, se înfrânează ca să ia o cunună stricăcioasă». Adică, o cunună pentru un timp. Cununa asta rămâne în sufletul lui Messi, da? Dar este, totuși, o cunună stricăcioasă. «Iar noi luăm cununa nestricăcioasă. Eu, deci, aşa alerg, nu ca la întâmplare». Deci, noi, toți, alergăm pe drumul vieții.
- Cu un scop.
- Cu un scop, dragul meu! «Nu ca la întâmplare, aşa mă lupt, nu ca lovind cu pumnul în aer». Adică degeaba. «Ci îmi chinuiesc trupul meu şi îl supun robiei; ca nu cumva, altora propovăduind, eu însumi să fiu neîncercat». Ce spune Biblia, prin Apostolul Pavel? Că toți aleargă la stadion, dar numai unul ia cununa. Toate echipele și-au dorit să ridice această Cupă Mondială, dar această echipă care a muncit mult, care a repurtat victorii, care a tras tare, ia cununa la final. Și paralela e făcută de Apostul Pavel, că sportivul ia o cunună a lui, dar noi, creștinii, dacă ne vom osteni pe terenul vieții cum se ostenește sportivul pe terenul de sport... Noi toți trăim pe un teren, avem niște reguli. Dacă încălcăm regulile, ne luăm cartonașe. Bolile nu sunt altceva decât cartonașe roșii și galbene! Stadionul ăsta este, plin de spectatori care văd ce faci. Deci să n-ai senzația că tu, dacă faci ceva în ascuns, nu există un stadion întreg care te vede.
- Continuați, vă ascult.
- Deci, dacă ar fi să luăm pildele vieții de pe stadion, ar trebui să înțelegem că dacă ești focusat cu smerenie și ai un joc de echipă, te gândești și la altul și faci fapte bune, o să reușești să performezi în viață. Iar duhovnicul, care este ca un antrenor care stă în afara terenului, te ajută să te antrenezi. Tu faci alegeri, tu ești sinteza alegerilor tale, tu alegi în fiecare zi: dreapta, stânga, dreapta, stânga, dreapta, stânga. Dar eu, ca duhovnic, te pot învăța să nu iei goluri și să dai goluri. Ce înseamnă să nu iei goluri? Să te înfrânezi de la a exagera, să te înfrânezi de la infatuare, de la mândrie, de la lăcomie, de la minciună, să te aperi cu armele corecte când ești atacat și să ataci când e nevoie să ai victorii. Iar victoria cea mai importantă este asupra ta însuți, să repurtezi victoria asupra patimilor din tine și să reușești să te abții când e nevoie și, când corpul ăsta cere anumite lucruri, să reușești să-l ții pe linia credinței și a iubirii de sine și de aproape.
- Dar ideea asta de competiție dusă la extrem, valabilă, evident, în sportul profesionist, nu exacerbează din nou patimi pe care, altfel, le-ar ține înfrânate cumva?
- Ba da. La sportul de performanță avem două aspecte pe care ar trebui să le amintim. Primul aspect este faptul că faci foarte mult pentru un singur lucru, adică pentru trupul tău, ca să performezi. Pe de altă parte, închinarea la tine însuți. Adică, dacă tu te consideri pe tine o mare vedetă - și v-am dat exemplul lui Cristian Ronaldo, deși și el este un un om, ca mulți alți mari fotbaliști, care face și fapte bune - dar în momentul în care vedetismul cuprinde mintea ta și faci totul doar ca tu să fii văzut, atunci ăla este un păcat. De aceea, smerenia înalță omul care trage pentru ceilalți. Doamna Neagu (n.r. - Cristina Neagu), care dă și goluri, dar trage și echipa. La sportul de performanță trebuie să fii atent să nu cazi în păcatul vedetismului. Pentru că și în lumea bisericească, pentru mine, mesajul e mai important decât mesagerul. Rezultatul echipei, în fotbal sau în handbal sau în orice sport, e mai important decât persoana mea. De aceea, noi trebuie să punem persoana noastră în planul doi, iar în planul întâi să punem mesajul pentru care suntem noi acolo.
- Spuneți că personalitățile din sport pot fi uneori idolii despre care se vorbește în a doua poruncă?
- Da, da, închinarea la idoli! Închinarea la idoli se face așa: dacă centrul vieții tale este sportul, e păcat. Centrul vieții omului trebuie să fie Dumnezeu! Ai văzut sportivul când intră, face cruce, se apleacă la marginea terenului și zice «Slavă ție, Doamne!». Atunci, da, în momentul acela, sportivul primește har de la Dumnezeu. Și am întâlnit și întâlnim sportivi extraordinari care reușesc să-și aducă har prin rugăciune. Însuși Messi a făcut asta și a arătat-o după gol, când a ridicat mâine la cer. Aceste degete ridicate către cer arată: «Doamne, tu mi-ai dat harul, îți mulțumesc frumos». Plus crucea frumos făcută de acest mare sportiv. Deci, exemplul marilor sportivi este atunci când nu mai este doar despre ei, ci este despre echipă. Dar în sportul de performanță avem această problemă, că am putea să ne închinăm prea mult trupului și să uităm de celelalte aspecte ale vieții.
„Hagi este un model de sportiv român autentic”
- Adică...
- Din păcate, se întâmplă. Am spovedit sportivi minunați, fotbaliști, oameni din toate sporturile. Și observ, nu dau nume, dar observ că apare infidelitatea în cupluri, apare, din păcate, vedetismul, adică numai el sau numai ea contează și ceilalți sunt mult mai jos. Apare focusarea doar pe un aspect al vieții și ignorarea celorlalte aspecte ale vieții, viața de familie. Aici, ca să fii echilibrat, trebuie să ai o viață de familie sănătoasă, pentru că tu, ca sportiv de performanță, trebuie să faci niște sacrificii. Nu poți să fii așa cum a fost echipa Argentinei la finală sau nu poți să fii un mare sportiv de performanță și să le ai pe toate. Nu poți să ai și viață de familie, și absolut tot ce ai nevoie, și viață spirituală, și respectul pentru părinți decât foarte greu. Însă sportivii care reușesc să fie modești și smeriți și să se lege de Dumnezeu capătă har, capătă lumină, sunt iubiți și pot să facă față mai multor provocări ale vieții. Aici, aș da un exemplu.
- Ce exemplu?
- Pe Hagi, care pentru mine este un model de sportiv român autentic. Aș da-o pe doamna Lipă. Adică sportivi care sunt morali, familiști, iubitori de Dumnezeu și iubitori de sport. Le poți face pe toate, dar sunt puțini. Am întâlnit, la polul opus, și sportivi extraordinari, dar căzuți în patimi. Și e dureros!
- Voiam să vă întreb...poate deveni uneori sportul substitut al religiei? Devii atât de atașat de o echipă, de un sportiv, încât iubirea pentru ei e mai mare decât orice.
- Nu. Devii un Antihrist, o anti-religie.
- Oamenii caută idoli și modele și în sport. Pe vremuri, oamenii erau obișnuiți să caute modelele doar în Biblie.
- Corect. Dar închinarea la idoli asta înseamnă, să te închini la altceva decât la Dumnezeu. Există creatura și Creatorul. Deci, noi toți suntem creații ale unui Dumnezeu măreț. Uite, noi avem darul cuvântului. Ce făptură din Universul ăsta cuvântă cum cuvântăm noi? Noi avem darurile astea de la Dumnezeu, noi știm cine ne-a creat, știm care e drumul nostru, știm care e sensul vieții noastre. Dacă noi știm asta și atunci alegem să ne închinăm unei mingi, adică toată viața noastră s-o dăm numai acestui aspect, ne închinăm la un idol! De aceea, atrag atenția asupra acestui lucru: sportul trebuie să fie parte din viața ta, dar să nu fie toată viața ta. De aceea, Biblia sau Mântuitorul însuși ne oferă acest atât de frumos cuvânt: «Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu».
- Așa.
- Deci, dacă un sportiv îl caută pe Dumnezeu și am văzut sportivi, antrenori, oameni minunați care se închină, care îl iubesc pe Dumnezeu, care fac fapte bune, aceștia sunt exemple pentru noi toți. Să înțelegem că poți să-l slujești pe Dumnezeu întâi, și apoi sportul, și asta te împlinește și mai mult.
- Apropo de Messi, pe care l-ați lot tot lăudat până acum. Sunt o grămadă de oameni care i se adresează lui Messi, și pe vremea lui Maradona, cu Dios (n.r. - Dumnezeu).
- Da, da, da. Este greșit. Aici este greșit. Când am văzut cum se aplecau în fața lui, i se închinau ... adică, m-a durut. Este un gest foarte frumos să-l admiri pe Messi. Dar în momentul în care te apleci lui ca unui Dumnezeu, e greșit! Messi, însuși, știe că nu el este Dumnezeu și de aceea ridică mâinile. Deci, cumva, toți oamenii ăia care se aplecau ar trebui să rețină gestul lui Messi: «Nu eu, ci Dumnezeu! El este minunat, el este soarele, eu primesc lumina de la soare, dar nu sunt soarele». De aceea, cred că acolo s-a exagerat.
- Știți că există și Biserica Maradoniană (n.r. - se află în orașul Rosario, din Argentina)...
- Doamne ferește! Doamne ferește! Lui Dumnezeu să i ne închinăm, numai Lui să-i slujim! De aceea spun că închinarea la idoli este un fenomen care se petrece în mod diferit astăzi. Și aicea vedem, de exemplu, marile derby-uri, marile meciuri în care, efectiv, toată lumea se focusează acolo, sunt bugete imense și apare pericolul închinării la idoli dacă dai totul numai numai acestei zone existențiale. Cred că sportul trebuie să fie doar parte din viața ta și să nu fie chiar totul, că, totuși, Dumnezeu ți-a dat demnitate umană, ți-a dat suflet ca să-l ridici la cer, ți-a dat o familie să dăruiești. Ferice de cei care au câștigat bani și au dăruit. Rashford, de exemplu.
- Foarte multe gesturi întoarse către oamenii nevoiași.
- Ce frumos! Ce frumos! Omul a câștigat un milion. Din milionul ăla, 100.000 a dat la sărmani. Și, atenție, la adevărații sărmani, că mai sunt și sărmani închipuiți.
- Îi încurajați în direcția asta pe sportivii care vin la dumneavoastră să se spovedească?
- Ooo, sigur că da! Am sportivi care fac fapte bune. Eu nu las un om cu bani să nu facă fapte bune. Omului care are bani eu îi spun: «Omule, vrei să depui banii la banca Cerului? Nu trebuie să-mi dai mie. Nu vreau, nu, nu, mulțumesc! Nu, dă-i la sărmani!». Și am identificat sărmani, am listă cu sărmani, am oameni de la țară, săraci, care au nevoie de bani, de ajutor financiar. Și am oameni bogați... Eu sunt, dragul meu, un fel de haiduc duhovnicesc. Ce face haiducul?
- Ia de la bogat și...
- Ia de la ăla care are și dă la ăla care n-are. Și asta fac cu toată dragostea. Uite, noi avem acum o situație dramatică în familia bisericii „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi”. Părintele Nicolae Dima are o fetiță de numai 13 anișori care are o boală gravă. A avut o tumoră în trunchiul cerebral și a avut două stopuri cardiace, acum o lună și un pic. Și cu toții ne-am rugat lui Dumnezeu, am făcut lanț de rugăciune pentru copila asta, care a ieșit din comă și încă nu e conștientă, încă este într-o situație dramatică, acum face recuperare neurologică și a fost nevoie repede de 100.000 de euro ca să plece în Germania. Și a fost nevoie de 23.000 de euro pentru avion, ca să poată să ajungă în Germania. Și acum e nevoie iarăși de bănuți. Unde ne-am dus?
- Unde?
- Ne-am dus la oamenii de afaceri, am cerut și credincioșilor. Și a pus fiecare. Băbuța a pus 5 lei, 10 lei. L-am sunat pe domnul Gigi Becali și el ne-a dat 10.000 de euro pentru această fetiță care a plecat la spital și datorită iubirii acestui om care câștigă din fotbal, dar întoarce în societate către oamenii bolnavi. Câte fapte bune fac oamenii care câștigă din sport? Enorm de multe fapte bune, slavă lui Dumnezeu că e așa. Așa ar trebui să fie un sportiv autentic! Sau un om de fotbal. Sau un om care iubește sportul și care câștigă sume mari. «Băi, stai puțin! Banii ăștia nu-s ai mei! Eu am primit niște bani, dar ai o responsabilitate, nu e doar pofta ta!». OK, ți-ai luat o mașină și o vilă... Mă, câte burți ai, mă, frate? Câte stomacuri? Ești un om, mănânci cu o singură gură, dar gândește-te și la ceilalți! Și aici avem oameni minunați, sportivi minunați. Am oameni care vin la mine la biserică...unul dă 10 lei, 100 de lei, 50 de lei pentru un om sărac, dar vine un sportiv și dă 1.000 de lei, 10.000 de lei, 5.000 de lei și mă duc la un caz social, ridicăm o casă unui sărman, cumpărăm lemne de iarnă și așa mai departe.
Sunt sportivi de performanță care fac asta. Și sunt copii bolnavi care s-au vindecat datorită unor fapte de tipul ăsta.
- Că l-ați pomenit pe Gigi Becali un pic mai devreme, ce părere aveți despre discursul religios etalat de Becali la TV și cât de corect este că îl implică pe Dumnezeu în tot felul de discuții legate de arbitraje, de lupta la titlu, de forma unui jucător și așa mai departe? Vi se pare că este potrivit în raport cu religia pe care o tot propovăduiește el?
- Personal, eu nu vreau să judec oamenii, pentru că văd la oameni numai partea frumoasă. Eu așa aleg să trăiesc în viața asta. Și am primit de la Dumnezeu această recomandare: «Nu judecați, ca să nu fiți judecați! Cu judecata cu care veți judeca, cu aceea veți fi judecați». Deci, eu văd în oameni binele. Toți avem și o parte întunecată, și o parte luminoasă. Toți! Dar eu când mă uit la tine văd că ai niște ochi frumoși și văd emoția din spatele ochilor tăi și văd frumosul din tine. Nu mă interesează ce faci tu, viața ta ascunsă, nu mă interesează asta. Te văd frumos!
- Aici era vorba strict despre faptul că îl implică pe Dumnezeu, implică religia, implică credința, aproape orice, pervertind într-un fel sau altul discursul pe care-l are...
- Asta e părerea frăției tale! Părerea mea este că orice om care vorbește despre Dumnezeu face o faptă bună. Și faptul că domnul Gigi vorbește despre Dumnezeu într-o lume secularizată, într-o lume care se depărtează de Dumnezeu, și folosește mijloacele moderne ca să-L aducă pe Dumnezeu în discursul public, mi se pare că face un lucru extraordinar. Domnul Gigi are în inima lui credința cea adevărată, omule! Credința cea adevărată! El este conștient și convins de faptul că merge pe calea Mântuirii. Cum se merge pe calea Mântuirii? Îți spun cum: prin credință, prin fapte bune și prin participarea la biserică. În biserică, coboară harul lui Dumnezeu în viața ta. El participă zilnic la Sfânta Liturghie, omul ăsta merge la ora 07:00 dimineața la Sfânta Liturghie.
„Gigi Becali e un model de antreprenor”
- Dar e suficient?
- Nu e suficient, dar este un început. Dar el, cu viața lui, dă un exemplu și altora: «Băi, începe ziua cu Dumnezeu!». Poate că n-ai timp să mergi ca domnul Gigi la Liturghie, dar fă, frate, o Sfântă Cruce, spune "Doamne-ajută"! Deci, în opinia mea, el este un exemplu pentru ce ar trebui să fie un antreprenor. Un antreprenor nu trebuie să se scoale dimineața, să fie la birou, cum sunt angajații, da? Păi, dacă tu ești antreprenor și vii la orice oră vrei, poți să te duci dimineața întâi să te întâlnești cu Dumnezeu. Ăsta este primul lucru bun pe care domnul Gigi îl face. Al doilea lucru este că are inimă caldă, are inimă moale, plânge, l-am văzut că plânge.
- Și credeți că e sincer 100%?
- Omule, dar eu nu vorbesc de camere de luat vederi. Eu vorbesc acum din viața reală, eu îți vorbesc despre domnul Gigi fără camere de luat vederi. A venit și a slujit la mine în biserică. Și au venit niște sărmani de la Tulcea și au povestit că au un copil mic cu o problemă gravă, un cancer. Cancerele la copii sunt cele mai dureroase evenimente din viața oamenilor. Du-te la o secție de oncologie... mă duc la „Marie Curie”, este foarte greu să vezi un copil de 9 ani, de 10 ani, suferind. Și Gigi a plâns acolo, cu oamenii ăia. Și sufletul lui s-a încălzit și i-a ajutat. Ce vreau să spun cu asta?
- Vă rog.
- Ar trebui să avem inimă caldă, inimă moale, să ne doară durerea altuia, pentru că trăim într-o vreme a egoismului, contăm numai noi! Ne-am învățat cu răul ... Auzi că s-au întâmplat cinci crime nu știu unde, a căzut un avion, s-a răsturnat un autocar, i s-au amputat cuiva două mâini. Dar pe noi nu ne mai impresionează. Deci, în momentul în care are loc un accident și cineva rămâne fără o mână, doar trebuie să te gândești un pic: «Doamne, ce viață va mai avea omul ăla? Doamne, ajută-l pe omul ăla!» Adică, să ieși un pic din nevoia ta și să te duci un pic în nevoia ăluia care acum trece printr-o dramă. E, din punctul ăsta de vedere, domnul Gigi are această calitate, că pornește ziua cu Sfânta Liturghie, că aduce mesajul creștin într-o lume care-i departe de Dumnezeu. Acum, că nu toți primesc mesajul sau că doar o parte îl primesc...e așa cum este câmpul cu neghină și cu grâu.
- Sau că, uneori, credința poate fi folosită ostentativ sau paravan pentru lucruri mai puțin ortodoxe.
- Da, dar el nu mai e la nivelul ăla, să folosească credința paravan, el trăiește credința autentică! Vă spun asta ca preot care simte oamenii. Omul ăsta poate să fi făcut asta mai în tinerețe, dar eu văd în el o maturizare. Eu l-am văzut pe el în etape. În momentul în care încet-încet te debarasezi de lucrurile astea care pot să te tragă în jos, cu trecerea anilor are loc o maturizare. Această maturizare duhovnicească o vedem și la el, în faptele lui bune, în prezența la Sfânta Liturghie și în modul în care prezintă mesajul biblic, mesajul lui Dumnezeu. Eu cred că este autentic creștin-ortodox, nu se preface. Am văzut asta în felul în care slujește, iar eu văd că partea asta luminoasă a lui inspiră mulți oameni. Spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești. A venit la mine la biserică într-o dimineață.
- Și?
- Erau numai monahi din muntele Athos pe lângă el. Ce limbaj are el cu monahii? Despre Dumnezeu, despre credință, despre dragoste. Eu acest limbaj cald l-am văzut în grupul lui de prieteni. Când te duci la o petrecere, mai înjuri, drăcui, vorbești despre aproapele, judeci pe alții, trăiești în infatuare, mândrie, te îmbraci nu știu cum. Ăsta este un mod de viețuire greșit. Dacă tu te îmbraci obișnuit, nu neapărat să epatezi prin asta, dacă tu ești un om bun, dacă faci fapte bune, dacă-ți pasă de aproapele, trăiești mai frumos. Deci, vorbesc despre modul lui de viețuire. Atenție, eu nu mă uit la televizor, n-am timp, dar eu l-am văzut, efectiv, în biserica mea. A venit de câteva ori și ce-am văzut acolo? Am văzut un om care îl iubește pe Dumnezeu, îi cântă lui Dumnezeu, iubește aproapele, are inimă caldă. Un om ca ăsta este pe calea Mântuirii. Pentru mine, ca preot, orice om care merge pe calea mântuirii este un suflet care are șansa să se bucure cu îngerii în Împărăția lui Dumnezeu. Așa îți doresc și ție, în meseria ta, să-ți dorești să ajungi în Împărăția lui Dumnezeu. Și cum ajungi în Împărăția lui Dumnezeu? Dacă-ți faci bine treaba, și văd că-ți o faci bine, dacă iubești aproapele tău și-L iubești pe Dumnezeu.
- E ca în sport, unde reluările din unghi opus pot schimba cumva percepția. În raport cu Gigi Becali, percepția celor care sunt mai implicați în sport, a spectatorilor, a oamenilor din tribună, este cumva diferită de ce a dumneavoastră, de duhovnic și om care l-a văzut în interiorul bisericii. Din partea asta se vede mai multă agresivitate și mai puțină înțelegere pentru oameni.
- Da, probabil că aici la voi e competiția. Vedeți, voi sunteți mereu în competiție. Competiția strică. La un moment dat, viața ne duce în competiție și e bine să fim competitivi, să vrem să fim buni, dar să fim competitivi în raport cu noi înșine! Iar în raport cu ceilalți să fim iubitori. Eu știu că Dumnezeu ne iubește pe toți la fel. Și pe mine, și pe tine, și pe băieții care ne filmează acum, care sunt în spatele camerelor, și pe toată lumea. Deci, soarele vine la toți, ploaia vine la toți.
- E adevărat, dar în sport e cam complicat, în sport trebuie să-l dărâmi pe ăla de lângă tine ca să treci pe primul loc, nu?
- Da, dar asta se întâmplă în niște minute doar. Înțelegi? Ai văzut când au făcut poză toți cei patru care au câștigat? (n.r. - distincțiile acordate la finalul Mondialului) Unul a câștigat Gheata de Aur, Mbappe, că a dat multe goluri, plus ceilalți trei. Bun, cum s-au salutat? Abia s-au atins Mbappe și Messi, apoi Mbappe plecat repede. Băi frate, s-a terminat, nu mai e competiție, gata! Ce vreau eu să spun? În viață, nu trebuie să trăim în competiție. Și-a luat unul Audi, eu să vreau să-mi iau Bentley. Asta te distruge în interior! Bucură-te, frate, de viață. Competiția să fie în sport, pentru firescul sportului, dar după aia fii bun cu ceilalți. Stresul se diminuează dacă eu știu că nu trebuie să fiu primul la poarta Raiului. Dumnezeu ne iubește pe toți și ne vrea pe toți în Rai. De aceea cred că competiția trebuie să rămână doar în teren și în afara terenului să fie fair-play! Nu vezi că și structurile acestea de conducere a sporturilor fac eforturi mari să ne ajute să ne iubim pe unii pe alții, chiar dacă avem culori diferite? Chiar foarte frumos. Vedem „No to Racism” și toate aceste lucruri sunt gesturi foarte frumoase, care arată că e bine să ne respectăm unii pe alții, indiferent de ce culoare avem.
- Fără discriminare.
- Fără discriminare! Fără discriminare zice și cuvântul Bibliei: «Să vă iubiți unul pe altul, așa cum eu vă iubesc pe voi». Adică, Dumnezeu ne iubește pe noi și ne vrea binele și noi ar trebui să ne iubim unii pe alții.
- Credeți că sportul sau, mă rog, fotbalul, că este cel mai cel mai vizibil, este prea vulgar în ziua de astăzi?
- El favorizează patimile. Deci, dacă ar fi să privim, să facem o radiografie onestă, în zona de fotbal sau, să zicem, mai ales în zona asta de competiție, vedem disputele dintre rapidiști și steliști, dintre dinamoviști și rapidiști, dintre steliști și dinamoviști...Aici sunt patimi! Eu sunt stelist, iar printre prieteni am doi dinamoviști care, frate, nu pot să treacă peste asta! Adică, tot timpul când se ivește un prilej, vor să mi-o tragă pentru că sunt eu stelist și că ei sunt dinamoviști! Nu pot să reziste.
- Poate o fac doar amical, relaxat.
- Nu, nu, nu!
- E o picătură de răutate acolo, spuneți.
- E o patimă. Eu asta vreau să spun, că bine ar fi să zicem: «Băi, suntem steliști și dinamoviști la meci. În rest, hai, frate, să ne iubim unii pe alții!». Dar ce vedem? Dacă ar fi să facem o radiografie spirituală a fotbalului, găsim patima asta a mândriei, apoi patima lăcomiei, abuzul de băutură, focusarea numai pe fotbal. Sunt bărbați care sunt pasionați și stau numai la televizor și joacă și fac tot felul de tâmpenii. Toate reclamele astea la atâtea pariuri sportive împing omul către zona asta și îl depărtează de Dumnezeu! E o realitate în fața căreia ar trebui să fim atenți. E foarte periculos! Dacă intri și devii pătimaș în zona asta, nu mai ai viață de familie, te duci către alte realități care sunt departe de ceea ce ar trebui să fii ca om. De aceea, să nu ne lăsăm cuceriți, să nu ne împătimim... De aceea se numește microb! Păi, ce face microbul? Te distruge! Nu ne-am chinuit doi ani cu pandemia? Microbul...
- Patimile astea sunt și în tribune, dar sunt și pe teren. Cum se pupă, de exemplu, crucile largi pe care și le fac sportivii când intră pe teren cu înjurăturile incredibile pe care le vedem după aceea, în timpul înfruntării fizice efective?
- Aici, tu vezi un tablou a ceea ce e omul, dragul meu. Ăsta e omul! Omul își face cruce într-un moment al vieții și înjură într-un alt moment al vieții, ziua merge la biserică și noaptea se duce în club. Ăsta e omul! Adică, ai tabloul perfect al faptului că omul e imperfect. Eu am la biserică bisericoase d-astea cu baticuri, care vin așa: «Vaaaai!», dar ce se mai înjură pe afară! Înțelegi? Adică, ăsta e omul, e dual, trăiește între bine și rău, între alb și negru. Noi toți trăim așa. Care este șansa mare, dacă ar fi să rămânem tot în zona fotbalistică?
- Care este?
- Șansa mare este că Dumnezeu câștigă până la urmă meciul cu Diavolul! Vezi tu, Diavolul ne ispitește mereu să înjurăm, să cădem în patimă și tot ne ispitește, ne ispitește, și, la un moment dat, Dumnezeu îți dă în conștiință un gând. Începe să-ți pară rău de tot ce ai făcut tu în viața asta și cunosc oameni care au fost mari sportivi și care-au zis: «Părinte, iartă-mă, vin și eu la spovedanie, să mă ierte Dumnezeu că m-am mai dus și eu la fete, la mai multe fete chiar, și am mai băut mai și îmi pare rău». Tu îl vezi pe ăla că înjură și își face cruce, dar Dumnezeu nu gândește ca tine. Dumnezeu vede că-și face cruce și vede că și înjură, dar îl așteaptă pe om ca, într-o zi, omului să-i pară rău că a înjurat și să vrea să facă mai multe cruci decât să înjure și, încet, încet, să se corecteze. De aceea, ne-a dat o cale Dumnezeu: pocăința, să îți pară rău că ai făcut ceva.
- Dumneavoastră treceți prin filtrul religiei anumite preferințe pentru un sport, pentru o echipă sau pentru un sportiv pe care îl vedeți că exagerează cu ceea ce dumneavoastră numiți păcate? Sau spuneți că, într-un final, o să ajungă pe calea bună și atunci nu mai contează dacă a greșit o dată sau de două ori?
- Nu. Greșeala poate fi și prilej de îndreptare, pentru că Dumnezeu e la capătul binelui, dar Dumnezeu e și la capătul răului. De exemplu, omul care face tâmpenii greșește, greșește, dar, la un moment dat, zice: «Bă, nu mai pot să continui așa». Și el se întoarce. Eu aștept întoarcerea. Adică, eu văd cu optica asta, a faptului că Dumnezeu, la un moment dat, îți dă șansa să te întorci, oricât de mult ai fi greșit tu. Apare boala, apar suferințele, apare neputința și așa apare și smerenia. Ideal ar fi să ai valori bune fără să te lovească ceva. Dar vine viața peste tine și te corectează, te așază pe drumul cel bun. De aceea, eu nu mă sperii când greșește cineva. Întorcându-mă la domnul Gigi Becali...
- Vă rog.
- Sigur că vedem cu toții că el e prezent în societate în felul lui. Ăsta e modul lui de a fi, dar eu văd că este un mărturisitor al credinței creștine. Uite, voi ați ascultat interviuri de-ale lui când intervine și se enervează pe la televizor, dar ascultați un interviu de-al lui cu Trinitas. E o fătucă de la Trinitas care a făcut un interviu cu el. Genial interviul ăla! Eu l-am ascultat de 4-5 ori. Acolo este alt om! Cine este Gigi? Ăsta care se enervează și strigă și țipă și face urât sau ăla care ... Eu vă spun adevărul! El este un „cocktail”, ca oricare dintre noi.
- Adică?
- E și din ăla care se enervează și este uneori insuportabil, e și din ăsta bun și blând, cum îl văd eu. Dar Dumnezeu ignoră răul ăsta dacă omul se pocăiește. Iar el se pocăiește, mereu se spovedește și se împărtășește. Pentru mine, omul care se spovedește și se împărtășește des are șanse la Mântuire ca un sfânt. Deci, eu îl văd ca pe un om care are șanse la sfințenie, chiar dacă greșește. Eu nu mă focusez pe greșeală, că e om, e normal, nu-l judec, dar știu că are șanse să se mântuiască. Și dau slava lui Dumnezeu pentru asta. Și mi-aș dori ca toți oamenii care au bani, care sunt antreprenori, să meargă pe această cale, să se spovedească, să se împărtășească, să iubească aproapele, să facă fapte bune la sărmani și au șansă să crească duhovnicește și să fie oameni superiori. Nu ești superior prin faptul că primești. Ești superior prin faptul că dai.
„Și dacă dai un leu, Dumnezeu ți-l socotește!”
- Ideea era că astfel de acțiuni poate își pierd rostul dacă...
- Înaintea lui Dumnezeu, nu... Și dacă dai un leu, Dumnezeu ți-l socotește!
- Sportivii vin la dumneavoastră mai degrabă cu probleme personale sau cu probleme profesionale, probleme de sport?
- Cu probleme personale. Mulți dintre ei, mă refer la sportivi, au neveste care-i înșală. Ei înșiși înșală, am probleme mari de infidelitate, am probleme de abuz serios de băutură, am probleme de lăcomie. Vin cu probleme de relaționare, conflicte între ei, certuri. Uite, aici la podcast suntem într-un vestiar, dar la voi e liniște.
- Într-un vestiar normal, nu-i chiar așa liniște. E un pic mai multă tensiune, mai multă concurență.
- Aici e problema. Concurența e ok, răutatea e păcat. Să-l distrugi pe ăla, să-l vorbești de rău pe ăla! Iar în emisiunile și în talk-show-urile sportive, nu e întotdeauna Dumnezeu, știi. Pentru că vă focusați uneori prea mult să căutați greșeala, să căutați răul, iar asta vă negativizează și pe voi, fără să vă dați seama. Încercați să căutați binele din oameni și veți vedea că și voi vă veți simți mai bine cu voi înșivă. Pentru că, până la urmă, spectacolul fotbalistic...tinerii ăștia de ce nu se mai uită, de ce rating-urile au coborât? Pentru că tinerii, când văd conflicte, nu se mai uită. Aici, voi trebuie să aveți capacitatea extraordinară de a îmbina știrea negativă cu binele. E adevărat, „good news, no news”. Dacă ai o știre bună, nu o ascultă nimeni. Dar dacă știi să îmbini...
- Pe de altă parte, competiția scoate din oameni și ce-i mai rău. Și-atunci...
- Competiția rămâne competiție, dar nu răutatea! N-ar trebui să fim răi pentru nimic în lume, pentru că avem un Dumnezeu care ne iubește, dragul meu.
- Dar cum vedeți legătura asta dintre sportivi și Divinitate? Nevoia lor de a se raporta nu doar la propriile puteri, ci și la figuri superioare. Unii poate nu-s credincioși, dar, cumva, desprins tot din religie, au convingerea că repetarea unor gesturi, a unor superstiții, le aduce noroc. Deci, practic, se raportează tot la o forță superioară, chiar dacă nu se declară credincioși.
- E foarte inteligentă întrebarea ta. Trebuie să spun că este o adevărată provocare această întrebare, pentru că ar trebui să lămurim că, întotdeauna, credința într-un noroc este o greșeală. Norocul nu există! De ce spun asta? Pentru că lucrarea lui Dumnezeu în lume este așa: Dumnezeu ne-a lăsat liberi și noi suntem sinteza eforturilor noastre sau lipsei de efort. Pe un teren de fotbal, să zicem, este vorba despre munca de echipă și de felul în care fiecare sportiv participă la forța aceasta a jocului și la forța pe care o are fiecare. Deci noi suntem un cumul de forțe. Forța ta vine de la tine însuți, de la felul în care te face familia să te simți și de la felul în care Dumnezeu îți trimite putere. Jucătorii Argentinei, în finală, nu au fost doar 11 oameni acolo. Acolo a fost întreaga națiune argentiniană! A fost rugăciunea Papei Francisc, a fost rugăciunea lor, a celor care au zis «Doamne, ajută-ne să câștigăm!». Au avut mai multă motivație!
- Dar toți se roagă, nu doar argentinienii!
- Nu, nu, nu. Stai puțin, tată. Diferențele dintre oameni sunt date și de cât se roagă fiecare, ce relații are fiecare...
„Am văzut o Franță cu mai puțin Dumnezeu și o Argentină cu mai mult Dumnezeu”
- De cât de profundă este relația cu...
- Păi, una e un popă beat pe marginea șanțului, alta e Părintele Galeriu, alta e Părintele Cleopa, altul e Sfântul Paisie Aghioritul, alta e Maica Domnului. Înțelegi? Sunt diferențe mari de intensitate, de capacitate de a acumula har. De aceea am spus că a câștigat Messi, fiindcă a câștigat smerenia lui. Pentru că am văzut o Franță cu mai puțin Dumnezeu și o Argentină cu mai mult Dumnezeu. Dumnezeul din ei a câștigat. Dacă înțelegi taina asta, eu așa am văzut meciul ăsta. De ce spun asta? Pentru că ei sunt un popor creștin puternic și au reușit să se motiveze interior foarte bine! Motivația interioară nu vine doar de la forța mușchilor, ci vine și de la duh! Toți aveau trupuri și suflete. Duhul era hrănit mai bine la argentinieni și au câștigat.
- Omenirea a fost zguduită de-a lungul istoriei de foarte multe războaie duse în numele religiei. Și am avut și în sport exemple, avem o rivalitate incredibilă în Scoția, Glasgow Rangers versus Celtic, protestanți versus catolici. În numele religiei, oamenii încă își dau în cap.
- O, Doamne, aici este greșit! Asta este partea întunecată a religiei. Partea întunecată a religiei vine de la oameni, lumina vine de la Dumnezeu. Inchiziția în creștinism este partea lui întunecată, perioada în care creștinii au ars pe rug alți oameni. Deci asta nu ține de Dumnezeu și nu are nicio legătură nici cu credința, nici cu Dumnezeu. Există două componente. Credința este divină, partea divină din noi. Noi suntem oameni, adică partea asta a omului, patimile lui, forța asta a trupului, nevoile trupului, lăcomia. Păcatele acestea toate sunt ale neascultării omului, ale lipsei lui de înțelepciune și ale lipsei lui de maturitate și de autocontrol. Toate acestea sunt ale omului. Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă! Viața este ca bufetul suedez, dragul meu! Bufetul suedez este acolo, tu te duci așa, frumos, și-ți iei de acolo de la bufet. I-ai văzut pe unii dimineața că merg așa, cu farfuriile pline?! Ăla, când se îmbolnăvește, zice: «De ce mi-a făcut mie Dumnezeu asta?» Păi, bă, băiatule, tu ți-ai luat, mă, de acolo!
- Lăcomia.
- Lăcomia! Deci, modernitatea este păcatul lăcomiei științific organizat. Apare mereu alt model de televizor, apare alt model de mașină, apare o vilă cu 45 de metri pătrați dormitorul și tot timpul lumea asta modernă te bagă într-o goană. Și ce face lucrul ăsta? Te lipsește de adevăratele valori! Dacă ai măsură, zici: «Bă, stai puțin, ce îmi trebuie mie ca să trăiesc? Eu nu pot să trăiesc fără să iubesc». Dacă iubești și ești fericit, tu ai nevoie acum să mergi de aici acasă într-un Bentley? Nu cred! Pentru că, până la urmă, tu simți nevoia să mergi din punctul A în punctul B cu o mașină care să te ducă. Dacă începi să te gândești la mai mult, mai binele e dușmanul binelui! Deci, ce vreau să spun este că omului nu-i trebuie mult ca să fie fericit. El trebuie să iubească, să dăruiască, să se dăruiască și să primească, să iubească și să fie iubit. Întâi de Dumnezeul cel bun și blând și apoi de oamenii din jurul lui, de mama ta, de familia ta, de dragii tăi prieteni. Și ești fericit, nu-ți trebuie mai mult! Cămașa asta are un preț. N-ai nevoie de o cămașă de cinci ori mai scumpă. Dar societatea te împinge mereu să vrei altceva. Știi, am adus un călugăr din Muntele Athos la mall.
- Și cum a reacționat?
- Și s-a uitat așa în mall și a zis: «Wow, câte chestii de care n-am nevoie». Despre asta-i viața! Câte chestii de care n-avem nevoie. Atunci, dacă avem măsură și dragoste, suntem fericiți. Ce nu știi nu te doare! Nu trebuie să te duci tu către niște realități care nu-s ale tale și care nu țin cu tine. Eu sunt preot, îmi văd de viața mea, de drumul meu, îmi fac treaba pe pătrățica mea. Nu pot să schimb eu lumea, dragul meu, dar pot să schimb lumea mea! Tu schimbi lumea ta și atunci mă țin departe de rele, de ură, de răutate, de păcate, și încerc să-mi trăiesc viața frumos și să fiu fericit în lumea mea cât pot. Mă afectează lucrurile din afară și mă rog la Dumnezeu, fac și eu maximumul meu, dar mai departe, la partea întunecată a religiei, la partea întunecată a credinței, la partea întunecată a sportului, la partea întunecată a vieții, în general, eu mă întorc cu spatele. Pentru că, dacă intru în chestia asta, îmi aduc aminte de cuvântul bunicului. «Dacă scuip în sus, tot eu o să mă murdăresc». Nu vreau să scuip, nu vreau să înjur, nu vreau să drăcui, nu vreau să urăsc, nu vreau să mint, nu vreau să fiu lacom, nu! Vreau să rămân smerit, în lumea mea, să-mi trăiesc frumos viața și să fie sănătoși toți cei care realizează cât de multe daruri le-a dat lor Dumnezeu și devin mai modești, mai iubitori și mai buni. Cei care fac asta au câștigat meciul vieții.
„Oamenii ăștia mari de afaceri care au cluburi nu sunt niște oameni fericiți”
- Bun. Am tăiat Bentley-ul de pe listă. Mai avem două-trei întrebări. Competițiile sportive, în special fotbalul, unde-s din ce în ce mai mulți bani și tot mai multe interese, sporesc fanatismul și ura dintre oameni? Sau sunt doar o supapă prin care anumite frustrări personale sau naționale sunt eliberate și în felul ăsta oamenii se liniștesc într-un fel sau altul?
- E puțin din fiecare, dragul meu. Ai ilustrat foarte frumos prin întrebarea ta tabloul fotbalului! Deci e câte puțin din fiecare. Banii mulți aduc păcate multe. Noi am vorbit și despre faptele bune din sport, dar, procentual, faptele bune sunt mult mai puține decât ar trebui să fie! Iar aberațiile și răul, și fanatismul, și ura, și conflictele sunt mult mai mari. Te uiți la oamenii ăștia mari de afaceri care au cluburi, ei nu sunt niște oameni fericiți, sărmanii de ei. Mi-e milă de ei, pentru că, în mod normal, ei ar trebui să fie fericiți. Pentru că să finanțezi un club este și o faptă bună, în sine. Cred că noi ar trebui să ne rugăm pentru președinții de cluburi, că au poveri foarte mari, poveri financiare, poveri...
- Mulți o fac dintr-o mândrie, vor să fie vizibili, vor să-și cunoască lumea, vor să-și cumpere imagine, într-un fel sau altul...
- Hai să-ți spun ceva. Tot ce face omul este motivat de un scop. Dacă tu ai scopul rău, rău va ieși. Dacă scopul tău e bun și vrei să faci bine prin finanțarea unei echipe, Doamne-ajută! Deci, depinde de scop și aici vreau să spun că, într-adevăr, fotbalul poate să fie o supapă pentru eliberarea unor energii. Iată câtă bucurie este în Argentina acum și în întreaga lume! Nu știu, s-a simțit o energie bună că a câștigat această echipă de oameni care au muncit, care care au tras să muncească. Și ceilalți au muncit la fel de mult și am văzut forța fizică a francezilor. Frumos! Până la urmă, meritul este al celor două echipe, dar iată, fotbalul generează această supapă socială. Avem motivație de a discuta între noi, competiția generează niște eliberări de energii. Aveam nevoie de asta, iar acest Campionat Mondial chiar a adus o bucurie. Inițial, nu mi-a plăcut că e în noiembrie-decembrie, mi s-a părut aiurea.
- Dar?
- Dar apoi m-am bucurat văzând națiunile africane, am fost fericit pentru Japonia, pentru acel gol genial. Deci, sportul este o supapă, iar fotbalul a fost o supapă acum.
"Sumele mari generează păcate mari, dar generează și fapte bune. Bine ar fi să crească mai mult faptele și să coboare mai mult păcatul. Banul smintește, prostește, sălbăticește și îndepărtează oamenii unii de alții. Dar banul pus în slujba lui Dumnezeu și al binelui oamenilor înnobilează"
- Mihai Neșu ne povestea aici, la podcast, o chestie pe care mulți oameni nu pot cuprinde cu mintea, și anume că accidentul i-a făcut mai mult bine decât râu, așa cum s-ar putea crede la prima vedere, că l-a întors cu fața către credință, către Dumnezeu. Iar el, la rândul lui, întoarce acum binele către copiii în nevoie, ridicând de la zero, pe propriile lui puteri, un ditamai centru de recuperare pentru copiii cu dizabilități. Cum interpretați această schimbare din viața unui om?
- Mihai Neșu este un exemplu de cum ar trebui să se comporte un sportiv atunci când apare necazul accidentării. O accidentare curmă viața unui sportiv. Dar dacă un sportiv îl cunoaște pe Dumnezeu și dacă el ridică mâinile la Cer să mulțumească nu doar când înscrie un gol, ci ridică mâine la Cer și acasă, în viața lui privată și se roagă la Dumnezeu să îi dea har, atunci Dumnezeu lucrează și omul ăla devine un un far, devine o lumină. Mihai Neșu este o lumină pentru națiunea română! Mihai Neșu este un român frumos, care a înțeles taina suferinței! Adică, atunci când vine suferința în viața noastră, toți avem tendința să zicem «Vai, ce mi s-a întâmplat!» În momentul în care apare suferința, Dumnezeu îți dă o șansă uriașă în momentul ăla să schimbi un pic focusul de pe lucrurile trecătoare ale vieții pe relația ta cu Dumnezeu și să capeți har mult din asumarea bolii și din ducerea crucii cu demnitate. El a făcut asta.
- Continuați, vă rog.
- Viața lui Mihai Neșu, prin credință, a căpătat sens. În momentul în care a văzut că viața lui sportivă s-a oprit, el nu și-a oprit viața aici, ci s-a focusat către relația vie cu Dumnezeu. Și acum a scris o carte de povețe creștine pe care noi o citim. Am fost la el, la Oradea, am fost cu enoriașii mei. (...) Și a fost un moment în care am plâns, omule, când l-am văzut în cărucior, pe un câmp (n.r. - se emoționează și aproape izbucnește în plâns). Cu grea suferință, a venit cu greu către noi. Am fost 50 de oameni acolo și l-am întâlnit. Și când am văzut câtă dragostea are în suflet și cât de greu îi este fizic...Adică, să vezi contrastul ăsta uriaș din chipul lui luminos, că strălucea...Cred că ai avut emoții când l-ai avut aici pe scaun, nu?
- Sigur că da.
- De unde vine emoția asta mare? De la un om care știe să-și aducă har. El este plin de harul lui Dumnezeu, pe care îl pune în slujba oamenilor! Iată că acel complex crește, m-am bucurat foarte mult că oamenii dau SMS-uri (n.r mesajul CRED la 8844) și cu un SMS de 2 euro pot să hrănească centrul acela. Ce-am văzut eu la Oradea? L-am văzut pe Dumnezeu în Neșu! Dumnezeu e prezent în el, Dumnezeu lucrează din el. De fapt, dacă noi toți ne-am face canale prin care Dumnezeu să lucreze, lumea ar fi mai bună. Revoluția revoluțiilor ar fi ca fiecare să ne facem bine treaba noastră. Când Mihai Neșu a văzut că nu mai poate lucra fizic, ca sportiv, a lucrat duhovnicește și a adus la Dumnezeu o generație de prieteni, de colegi, i-a ajutat pe toți să facă fapte bune și a devenit un foc dumnezeiesc. Eu asta văd în el și când l-am îmbrățișat și când am stat cu el, am simțit cum ieșea har din el. Am fost conștient că sunt în prezența unui om cu viață sfântă! Dar asta vine din durere, că o viață sfântă nu se poate cu confort. Dacă vrei să ai o viață curată, trebuie să intri într-un fel de austeritate cu tine însuți. Să-ți reduci un pic cantitatea de mâncare, să faci niște metanii, să ții un pic de post, să vii în casa lui Dumnezeu, să te spovedești, să te împărtășești. Toate aceste activități spirituale te fac mai bun. Dar cer ceva de la tine, să dai și tu ceva, un preț. Neșu a dat acel preț. Viața și sănătatea lui i-a dat-o lui Dumnezeu. Și iată cât de frumos e omul care slujește și-L iubește pe Dumnezeu. Uitați-vă la Neșu, ăla e „Man of God”. Eu asta văd în Neșu, omul lui Dumnezeu.
- Credeți că alți sportivi iau din Neșu un exemplu bun? Sau, luați de valul competiției, al bunăstării pe care o au cu toții, având, poate salarii foarte mari, lasă undeva în plan secund această abordare sufletească?
- Neșu a reușit să inspire colegi de-ai lui să facă și ei mai mult pentru ceilalți. Le-a spus: «Mă, băieți, aveți salarii mari, OK, aveți mașini bune, aveți case bune, aveți familii frumoase, ați oferit totul. Opriți-vă puțin din asta și dați și celor care n-au așa ceva!». Eu cred că Neșu și-a făcut datoria față de fotbalul care l-a hrănit, față de trupul său care, iată, a ajuns în acea situație. Dar trupul său a devenit acum depozitarul prezenței Duhului Sfânt! Și deși merge în căruciorul ăla, vezi în el un om superior, un om frumos, un om deosebit, nu poți să nu ai o emoție și să nu verși și o lacrimă și față de sufletul lui, că s-a conectat cu Dumnezeu și acum scrie cărți. Iar omul lui Dumnezeu adună în jurul lui oameni frumoși. Dacă ar fi mai mulți așa... Dar, vezi tu, noi tratăm necazul fizic ca pe o nenorocire. De fapt, boala este o șansă de îndreptare.
- Tocmai de-asta spuneam că nu mulți reușesc să înțeleagă transformarea lui Mihai Neșu.
- Exact. Aici e taina. Mă bucur că insistăm pe asta, ca oamenii să înțeleagă că un necaz nu este venit întâmălător. Un necaz poate să te purifice, poate să te facă mai bun, poate să te ajute să înțelegi sensul vieții. Care-i sensul vieții? Drumul către Dumnezeu! Să te înalți un pic din marasmul ăsta al lumii, să te gândești puțin: «Mă, ce fac? Eu mă închin numa plăcerilor mele, dorm, beau, mănânc, fumez, mă uit pe laptop, Netflix, stau la televizor. Asta e viața?». Nu, nu e numai despre asta! Este mai mult decât atât și omul care trece prin suferință realizează asta. Poate că ar fi bine să nu trebuiască să trecem prin suferință ca să înțelegem tainele vieții. Există acea lege a compensației. Poate nu va mai fi nevoie de o scuturare din asta în urma unor situații dramatice, ci să trăim sănătoși și fericiți până la adânci bătrâneți, făcând binele de bunăvoie, nu?
- Teoretic, asta este și simbolistica sportului, nu? Să încercăm să fim mai buni prin sport, să ne respectăm ceva mai mult și să să ne îndeplinim obiectivele fără să-l dărâmăm pe cel dă lângă noi. În sport e mai complicat, că trebuie să iasă cineva și pe locul 2.
- E adevărat, dar să știi că sportul aduce lucruri bune. Încă o dată: îndemn tinerii să facă sport pentru că stăm prea mult în fața ecranelor și suntem prea sedentari în vremurile de astăzi. Eu merg cu copilul meu cu bicicleta, mergem prin prin Herăstrău, mergem prin Cișmigiu, ne plimbăm. Sportul, mișcarea fizică ajută oamenii să iasă din sedentarism După aceea, competiția e bună, că te motivează să fii mai bun și mai bun. E foarte bine. Asta este partea luminoasă a sportului. Că mai sunt și alte aspecte legate de bani, legate de astea... nu mă bag, nu mă interesează, nu vreau să judec. Eu la finala Campionatului Mondial am văzut oameni frumoși, care au câștigat frumos. Am văzut goluri frumoase, am văzut spectacolul fotbalistic la cel mai înalt nivel. M-am întristat când jucătorul ăla, cred că la meciul cu Olanda, a dat cu mingea în...m-a durut inima!
- Argentinianul Paredes, da.
- Nu putem să ne facem că nu vedem și răutatea, da? Este și răutate, că acolo e multă adrenalină! Dar o înțeleg și pe asta cu inimă bună și mă bucur de spectacolul fotbalistic fără să fac din asta scopul vieții mele. A fost o parte din viața mea. În rest, îi dau viața lui Dumnezeu, familiei mele, prietenilor mei, stării mele de bine, să fiu bine cu mine însumi, să fiu bine cu oamenii și sportul să facă parte din viața mea. Dar să nu fie viața mea!
- Și, ca să încheiem într-un ton optimist, când credeți că românii se vor bucura din nou de performanțe la nivelul fotbalului de echipă națională?
- Nu am în fața mea nicio speranță, din păcate! Pentru că...
- Nu despre asta vorbiți întotdeauna, despre speranță?
- Da, dar...
- Cu fotbalul românesc e mai greu?! Adică, vorbiți despre speranță, dar până la...
- Nu, dar sunt realist. Uitați-vă cum se face sport în Croația și cum se face sport în România.
- Patru milioane versus aproape 20.
- Dar nu numeric! Mă refer la spirit, copiii sunt educați de mici să facă mișcare fizică. Iar noi suntem un popor sedentar. Suntem un popor de mâncăi, măncăm mult. Suntem lacomi de pântece, am fost înfometați și a rămas în patina noastră că suntem niște flămânzi. Nu suntem, frate, niște flămânzi! Ar trebui să mai renunțăm la mâncatul ăsta mult. Ar trebui să ne încercăm să ne coordonăm. Băi, ce înălțime ai și ce greutate? Ar trebui să fim foarte atenți la lucrul ăsta! Ar trebui să ne mișcăm mai mult. Mișcarea fizică ajută foarte mult oamenii. Oamenii nu sunt conștienți de asta, stau în fața televizorului și comentează. Asta este moartea sufletului, dar și moartea trupului.
- În curând, nemaiavând performanțe, nici nu vom mai avea ce comenta.
- Nu, că vom comenta ce fac alții, că de comentat suntem buni. Îmi pare rău să o spun, dar nu văd în fotbalul de astăzi, din păcate... Am în inima mea speranță, dar sunt și realist, văzând cum ne comportăm noi în fața unor provocări mai mari. Cumva, nu ne raportăm cum trebuie. Știi când am jucat cu Albania, de exemplu, când am pierdut cu ei (n.r. - la EURO 2016), tot despre motivație a fost vorba! Ei au venit mai motivați, noi nu mai avem motivație interioară! Știi, asta mă doare! Sportivul de astăzi ar trebui să aibă el însuși o viață mai așezată, pe modelele campionilor. Și aici, văzându-i pe campionii de astăzi, pe Popovici, pe doamna Neagu, pe Gheorghe Hagi, oamenii ăștia care sunt smeriți în inima lor și muncesc mult. Munca să fie prima și abia apoi mândria. Munca să fie prima, apoi să fie infatuarea și raportarea la alții. Trage, frate, tare! Muncește din toată inima ta și ia-L pe Dumnezeu la drumul ăsta. Vino în casa lui Dumnezeu să-ți iei putere și vei avea putere mai multă!
- Frumos spus.
- Eu cred că ar fi de lucru pentru a avea o generație de oameni care să ajungă din nou sus. Va trebui să avem întâi oameni care să fie conștienți că dacă Dumnezeu a pus în tine un dar și ești un bun atacant, trebuie să nu mai ai alte valori. Dar dacă tu vrei să ai și două amante, și nevastă, și copii, și mașini, și vilă, și prieteni, și băute, și grătare, nu mai încape și performanța! Despre asta e vorba!
{{text}}