Angeltina

Câte ceva despre Angel Di Maria (și ziua în care Argentina a devenit Angeltina)

A fost finala lui Leo Messi, desigur. Leo este cel mai bun jucător din secolul XXI și tot așa o să rămână și dacă îl puneau gazdele să se îmbrace la premiere în Bugs Bunny.

A fost finala lui Leo Messi, un geniu liniștit, care nu ne vindecă de dorul de Maradona, dar știe să joace un fotbal până la care doar copiii mai ajung uneori în visele lor.

A fost finala lui Leo Messi, desigur. Deși Mbappe a dat trei goluri (patru, dacă îl socotim și pe cel de la lovituri de departajare). Și tot n-a fost de ajuns.

Dar altcineva a deschis finala și a făcut-o să strălucească. Acela pe care nu-l vedem niciodată, deși el este de fiecare dată încântător: Angel Di Maria.

Fără Angel Di Maria, această finală ar fi rămas fără poveste. Căci el a făcut totul să fie mai frumos, așa cum tot face de un deceniu și jumătate.

Angel Di Maria nu e un geniu al jocului cu mingea ca Leo Messi, nu e nici măcar Dumnezeu, ca Maradona. El este altceva. 

Și anume: un om care a plecat de la marginea lumii, cu gândul să o cucerească fără războaie, un om talentat și muncitor și ambițios, care împarte frumusețe cu nonșalanța poeților și a nebunilor. 

Și, mai ales, e Angel Di Maria un om care încă are inimă, după cum nu uită să ne amintească după fiecare gol.

Iar Leo Messi, așa geniu cum e, n-ar fi devenit nici acum, la deplină maturitate, campion mondial dacă nu era cineva care să îi deschidă calea. 

Angel Di Maria n-a fost nici omul meciului, nici eroul finalei. A fost ceva mai mult: a fost lumina ei.