De ce Mondialul a pierdut enorm prin plecarea rapidă a nemților
Vedeţi, nu sună la fel ca Românica. Cu accentul pe a doua silabă e numele unei legiuni romane. Deocamdată e numele unui mare fâs.
Ţin minte râsul incredul al lui Marcel Răducanu în emisiunea de la DigiSport, sunat după ce plecase din faţa televizorului la 1-1 cu Japonia. Am râs cu toţii. Părea o poantă bună, victoria niponilor.
Apoi nemţii au negociat meciul cu Spania, iar Spania a negociat de una singură eliminarea lor. Şi cu asta, basta! Zuhause!
Pe unii pe care nu-i doare în posterior
Ce s-au mai bucurat unii! Latiniştii noştri, copiii cărora le zburdă inimioara după Messi, Mbappe şi Cristiano! Ia mai căraţi-vă, bă, cu wurştii şi protestele voastre! Aici e despre fotbal, lăsaţi-ne cu corectitudinea politică!
Unii au ajuns chiar să pretindă că din cauza asta n-au ieşit din grupe, că le-a stat mintea la alte alea. Nu. N-au ieşit din grupă pentru că au făcut o prostie şi apoi n-au avut şansa să dea peste Mexic, ca Argentina.
Nu-i mai complicat de atât. A, că pe fotbaliatori îi doare în general în posterior despre mizeria lumii, da, suntem de acord.
Asta nu înseamnă că trebuie să ai un singur neuron aşa încât dacă te gândeşti la cum să faci planeta un pic mai respirabilă să nu mai ai cu ce să acţionezi piciorul care dă în minge. Haida-de!
Costa Rica - Germania / Sursă foto: Guliver/Getty ImagesUn sentiment de injustiție
Rămân cu această imagine a Germaniei care şi-a pus piedică şi a fost trasă pe sfoară. Cu povestea unei echipe care face cât de posibil corect lucrurile şi care putea ajunge departe dacă n-ar fi dormit o repriză.
O echipă care a ratat patru ani pentru că n-a putut gestiona câteva minute, e o imagine puternică, persistentă.
Un sentiment lung de injustiţie. Şi unul de jenă. Rudiger rânjind. Făcând ca un alergător de circ. Sigur, momentul a fost mărit până la deformare în comentarii. Dar nu faci aşa în naţionala Germaniei.
La ei e cu munca
Poţi să o faci în cea a Braziliei sau a Argentinei şi să nu te pedepsească destinul. La nemţi, mai greu cu umorul, virează în ceva acru.
La ei e cu munca, seriozitatea, implicarea, valorizarea. Cuvinte tâmpite, inventate de nişte nebuni, dar care, ciudat popor!, lor li se potrivesc mănuşă. Poate, peste o mie de ani, şi nouă.
Aşa că plecarea lor prematură m-a dat peste cap. Aş plânge, dar nu se face. Se trece înapoi la arbeit.
{{text}}