Incredibila poveste cu un arbitru român acuzat că a fost mituit, apoi amenințat cu cuțitele de jucători: „L-am văzut încărcat din magazinul de cojoace”

Polonezii au redat un scandal din urmă cu 50 de ani. „Centralul” Victor Pădureanu a fost criticat dur la acea vreme, după un Bulgaria - Polonia 3-1, în calificările pentru Jocurile Olimpice. Și acum jucătorii își amintesc că l-au văzut ieșind cu multe pachete dintr-un magazin de cojoace și susțin că i-a avantajat evident pe bulgari. Speriindu-l seara, la restaurant, unde au fugit după el cu cuțitele. Chiar și cu acel eșec, polonezii s-au calificat la JO 1972 și au cucerit medalia de aur la fotbal.

O poveste ca un scenariu de film. Iar în mijlocul său e un arbitru român, Victor Pădureanu, eroul negativ, acuzat și pe teren, și în afara lui de polonezii furioși. Aceiași polonezi care, doar cinci luni mai târziu, uitau de Pădureanu. Erau în culmea fericirii. 

Pe 10 septembrie 1972, cucereau titlul olimpic, la München, 2-1 în finala cu Ungaria. Inima lor era Kazimierz Deyna, căpitanul fantastic al fotbalului polonez, cel care avea să-i conducă pe roș-albi și spre medalia de bronz, la Mondialul din 1974. 

Dar ei puteau să nici nu participe la Jocurile Olimpice! Din cauza unui singur meci ce a declanșat un mare scandal la acea vreme, cu Victor Pădureanu considerat vinovat de tot ce era mai rău. Și amenințat chiar de jucătorii învinși! O poveste redată acum, cincizeci de ani mai târziu, de cotidianul Przeglad Sportowy și de site-ul onet.pl.

„Au fugit? Să zicem că au mărit pasul”

Pe 16 aprilie 1972, seara, într-un hotel din Stara Zagora s-au petrecut lucruri neobișnuite. După înfrângerea în fața Bulgariei, 1-3 în calificările pentru Olimpiadă, polonezii erau în același restaurant cu arbitrii români. La doar câteva mese distanță. Și s-au gândit să-i sperie. 

Nu să-i rănească, doar să-i facă să se teamă. Zygmunt Anczok, 76 de ani astăzi, a fost atunci cel care a declanșat planul „răzbunării”. 

După cum au aflat jurnaliștii varșovieni, fostul fundaș stânga s-a ridicat de la masă și le-a spus coechipierilor: „Băieți, arbitrii se simt prea bine, să le stricăm puțin starea de spirit!”. A luat un cuțit și a început să se joace cu el, simulând că îl ascute. Privea spre arbitri, care îl observaseră și ei. Colegii l-au imitat pe Anczok și i-au insultat pe „oamenii în negru”.

Nu a fost tot. Văzându-i pe jucători, Pădureanu și asistenții lui s-au îndreptat spre ieșire. Jucătorii, după ei, cu cuțitele în mâini! Înspăimântați, arbitrii au fugit, urmăriți de fotbaliști. O mașină îi aștepta în fața hotelului. 

S-au urcat în ea și i-au cerut șoferului să plece imediat. Au demarat cu scârțâit de roți. Anczok a comentat ironic, o jumătate de secol mai târziu: „S-au speriat? Poate. Au fugit? Să zicem că au mărit pasul”.

„L-am zărit pe Victor Pădureanu încărcat cu pachete”

Polonezii erau foarte supărați pe „central”, convinși că acesta fusese mituit de bulgari pentru a-i ajuta să câștige. Alt jucător din acea echipă și-a amintit ce s-a întâmplat. 

„Bulgarii erau foarte puternici atunci, cam la același nivel cu noi. Dar, în meciurile de acasă, aveau arbitraje favorabile”, a dat timpul înapoi Wlodzimierz Lubanski. El era căpitanul naționalei olimpice. A dezvăluit că „înaintea meciului de la Stara Zagora, ne plimbam prin oraș și l-am zărit pe arbitrul Pădureanu, încărcat cu pachete, ieșind din magazinul de cojoace. Pentru noi a fost o dovadă că legătura dintre gazde și arbitru era foarte strânsă. Și nu m-a mirat că, mai târziu, arbitrul a reacționat la observațiile mele pe teren. Până la urmă, cojoacele erau deja împachetate”.

„Era cel mai bun arbitru român la acea vreme”

Lubanski și întreaga țară au protestat după acea partidă. „Arbitrul a schimbat rezultatul”, a titrat Przeglad Sportowy a doua zi. Iar federația de la Varșovia a cerut chiar repetarea întâlnirii, ceea ce n-a fost acceptat. Eșecul de la Stara Zagora, 1-3, însemna că Polonia nu mai depindea de ea în acele preliminarii. 

Dacă Bulgaria ar fi câștigat ultimul joc, în deplasare, în fața unei formații spaniole cu mulți tineri, amatori, ceea ce părea foarte ușor, se califica la Jocurile de la München. Numai că, deși îi zdrobiseră pe iberici în tur, 8-3 pe teren propriu, în Spania n-au putut învinge. Au fost egalați în minutul 88. 3-3. Și Polonia a ajuns la Olimpiadă.

Totuși, ce s-a întâmplat în iarbă, la Stara Zagora? Imediat, polonezii l-au transformat pe arbitru în unicul vinovat pentru înfrângere. După 50 de ani, și jurnaliștii lor cred că s-a exagerat. Și că greșelile „centralului” nu au fost atât de mari. Nu gafe, cum exclamau jucătorii, oficialii și presa în 1972.

„Victor Pădureanu era poate cel mai bun arbitru român la acea vreme. Avea 48 de ani, nu-i lipsea experiența. Și era conștient de importanța meciului, pentru că numai Polonia și Bulgaria contau în lupta pentru calificare”, a scris Przeglad.

Penalty corect. Și Lubanski l-a insultat

Până la pauză, oaspeții nu i-au reproșat nimic. Mai ales că ei conduceau cu 1-0, gol marcat de Lubanski. Atmosfera s-a aprins în minutul 67, când Pădureanu a arătat punctul de la 11 metri. Penalty pentru bulgari. Faultase Ostafinski. 

„Atunci, ai noștri au protestat prima oară, Dar, să fim sinceri, arbitrul avea motive să dea lovitură de pedeapsă”, au recunoscut în 2022 ziariștii polonezi. Problema a fost că și înainte, și după execuția lui Bonev căpitanul Lubanski s-a certat cu "centralul". Și Przeglad Sportowy admite că „Lubanski a folosit și fraze suculente în limba maternă. Comentariile sale aveau puține în comun cu politețea”.

„Nu spun că m-am comportat politicos, dar situația a fost excepțională. Într-o engleză simplă, i-am spus arbitrului că faultul fusese în afara careului, era doar lovitură liberă. Accept că am intercalat și cuvinte poloneze contondente. Nu a vrut să mă asculte și mi-a arătat cartonașul roșu”, a explicat Lubanski, completând: „În raport a scris că i-am pus în pericol integritatea, ceea ce era deja o insolență extremă, pentru că nu m-am atins de el și nici nu intenționam să o fac. Din fericire, delegatul maghiar al UEFA a pus la îndoială raportul, pentru că altfel aș fi riscat o suspendare lungă”.

2-1, Polonia! Nu, ofsaid! 3-1, Bulgaria. Ofsaid?

Oaspeții au înscris din nou. Cum s-a analizat acum faza respectivă? „Arbitrul a arătat centrul terenului. Și totuși, nu... După o consultare rapidă cu tușierul, pe fondul presiunii de înțeles a jucătorilor bulgari, a decis că a fost ofsaid. Din acel moment, polonezii nu s-au îndoit că arbitrul era acolo pentru victoria gazdelor”. 

Ulterior, a fost 2-1 pentru Bulgaria, apoi 3-1. „La 3-1, Polonia țipa de indignare, mai mult în fața televizorului decât pe teren”. S-a aflat și cine inflamase spiritele. Comentatorul Jan Cisewszki: „El a hotărât că a fost ofsaid și a spus-o atât de convingător încât nimeni nu s-a întrebat dacă are dreptate”. 

Cum era realitatea? „Ani mai târziu, urmărind o reluare TV de proastă calitate, putem afirma că dacă a fost într-adevăr ofsaid, era minim. În această situație, eroarea lui Pădureanu nu a fost atât de evidentă. Însă, din cauza acuzațiilor, totul a rămas ca o povară pentru conștiința arbitrului. Pentru totdeauna”.

„Nu au stabilit un record mondial la «cel mai slab arbitraj»”

Concluzia lui Przeglad Nowotny: „Milioane de polonezi au căutat tot răul în acțiunile arbitrilor, care nu au avut chiar o zi bună. Totuși, la o categorie «cel mai slab arbitraj», probabil că nu au stabilit un record mondial”.

Până la urmă, povestea s-a încheiat cum nu se poate mai bine pentru ei. După „miracolul de la Burgos”, cum au numit acel Spania - Bulgaria 3-3, polonezii s-au calificat la Jocuri, pe care aveau să le și câștige. Unica lor medalie de aur olimpică la fotbal.