Dan Petrescu, desemnat antrenorul anului 2022 în Gala GSP, a vorbit în exclusivitate despre obiceiurile sale ca antrenor și despre cât de multă pasiune pune în meseria sa.
- Dan Petrescu a împlinit în decembrie 55 de ani și a câștigat al 5-lea trofeu de cel mai bun antrenor al anului;
- E la același nivel cu Mircea Lucescu, despre care spune că „e inegalabil, indiferent ce o să fac, n-am cum să-l ajung, nici până la 77 de ani nu am cum să fiu în antrenorat ca el, eu sunt mult mai stresat”.
Dan Petrescu și pasiunea sa pentru fotbal: „Seara, deschid flashscoreul și văd toate golurile”
- Ce vă face să fiți un antrenor bun?
- În primul rând, pasiunea pentru fotbal. Pentru mine nu e o meserie, ci o pasiune, un hobby. O zi a mea normală la club e să văd trei, patru meciuri ale adversarului și ale noastre. Mai văd un meci din Italia, unul din Germania. Tot ce e fotbal! Seara, când mă pun în pat, mă uit pe Flashscore la toate golurile din toate campionatele. Și când jucam, și când antrenez toate celelalte sunt pe planul doi. Fotbalul e pe primul plan și pasiunea asta poate m-a făcut să am succes în antrenorat.
- Sunteți de acord cu filosofia pe care o are Simeone? De multe ori echipele dumneavoastră au fost asemănate cu ale lui. El spunea așa: „Nu victoria este cel mai important lucru într-un meci de fotbal, e singurul lucru care contează".
- Ha, ha, ha! Corect! Are dreptate. Știți cum este cu Simeone? Lumea o să-și dea seama de valoarea lui atunci când nu o să mai fie la Atletico Madrid. Sunt convins de asta. Au rezultate, dar să nu uităm că în fața lor sunt Barcelona și Real Madrid, iar el a câștigat două, trei campionate, a ajuns și prin finale de Champions League. E clar că stilul lui este unul mai pragmatic, unul care nu place la lume. Sigur va pleca de la Atletico Madrid și abia atunci vor vedea unii cât de bun a fost. Cam același lucru s-a întâmplat la Manchester United, după ce a plecat Ferguson, și la Arsenal, după Wenger. Dar, ca să vă răspund direct la întrebare, da, sunt la fel ca Simeone, victoria e singurul lucru care contează.
- Ați dat aceste exemple, credeți că asta se va întâmpla și cu CFR când veți pleca dumneavoastră?
- Nu vreau să vă dau exemplul ăsta pentru că n-ar fi corect. Ar trebui să-l dea alții!
- Hagi spunea că dacă ar sta să se gândească cum era ca antrenor acum 20 de ani i se pare că acum e de o mie de ori mai bun. La fel Olăroiu, care spunea că la început nu știa absolut nimic. Dumneavoastră dacă vă raportați la primii ani în antrenorat, cum erați atunci față de acum?
- Eu auzeam mereu când m-am apucat de antrenorat „Bă, n-are experiență!". Ce experiență?, asta îmi ziceam. Nu-mi trebuie mie experiență! Eram nebun de atunci! În primul an la Sportul nu prea pierdeam meciuri și eram un fel de Măldărășanu. Mă credeam invincibil! Lipsă de experiență e clar că era. Acum, când am mai multă experiență, nu pot să zic că sunt mai bun. Eu cred că și atunci eram foarte bun antrenor pentru că munceam foarte mult și echipele mele primeau extrem de rar gol.
Dan Petrescu: „La Sportul, aveam golaveraj 45-2! De atunci aveam această mentalitate”
- Dumneavoastră ați început la Sportul, dar în Divizia B.
- Da și țin minte că după turul de campionat aveam golaveraj 45-2! 13 victorii și două egaluri. Ceva foarte greu de realizat! De atunci aveam această mentalitate, în primul rând să nu iau gol și după să dau gol. În perioada următoare m-am adaptat mai mult la ce jucători aveam. De exemplu, la Dinamo Moscova nu am făcut niciodată un antrenament pe faza defensivă, ci totul pe atac. Jucătorii erau buni și am zis că nu lucrăm deloc pe apărare, ci doar pe atac.
- Așa a fost și în China, la Jiangsu Suning.
- Exact! Erau în echipă Teixeira, Ramires... Ce să fac cu brazilienii pe apărare? Atacăm! Când mă duceam la echipe mici era altfel. La Unirea Urziceni am lucrat trei ani numai faza de apărare, n-am lucrat niciodată atacul. Ne apăram, apoi contraatac și faze fixe. La CFR fază de apărare nu fac, doar când fac presing la adversar în teren. Nu lucrăm faza de apărare la noi în careu pentru că nu vreau. Aaaa, că sunt situații ca în meciul cu Slavia Praga, care ne-a făcut să ne apărăm la noi în careu, atunci am fost siliți să ne apărăm. Cu cât înaintezi în vârstă prinzi experiență mai mare, dar mie mereu mi-a plăcut să mă adaptez la ce jucători am.
{{text}}