Baschet

Imagini cu puternic impact emoțional: cel puțin 27 de răniți, după ce tribuna s-a prăbușit » Accident grav în sală, la baschet

Cel puțin 27 de spectatori au fost răniți după ce o tribună metalică plină de spectatori s-a prăbușit în timpul meciului de baschet disputat sâmbătă seară în Egipt, Al Ahly - Al Ittihad Alexandria.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Sunday, 25 December 2022

Cel puțin 27 de spectatori au fost răniți după ce o tribună metalică plină de spectatori s-a prăbușit în timpul meciului de baschet disputat sâmbătă seară în Egipt, Al Ahly - Al Ittihad Alexandria.

Pe durata celui de-al treilea „sfert” al partidei care s-a disputat în capitala Cairo, fanii celor de la Ittihad s-au prăbușit odată cu platforma metalică a tribunei.

VIDEO. Imagini care vă pot afecta emoțional » Momentul în care se prăbușește tribuna

Conform arabnews, ministerul egiptean al Sănătății a trimis 21 de ambulanțe la fața locului. „Nu e pusă în pericol viața vreunui spectator. Nu au fost raportate decese”, au comunicat autoritățile din Egipt, potrivit sursei citate.

Duminică dimineață, cu excepția a doi pacienți care au rămas internați pentru a primi în continuare tratament, toți spectatorii au fost externați.

„Tribuna s-a prăbușit din cauza numărului mare de persoane”, a precizat Mohamed Fawzi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății din Egipt.

Supercupa Egiptului a fost suspendată la scorul de 67-45 pentru Al Ahly.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.