Florin Răducioiu a dezvăluit la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” că încă e căsătorit cu acte, chiar dacă s-a despărțit de cea de-a doua sa soție în 2018. Acesta era împreună cu Astrid din toamna lui 1993, iar în 1994, după Mondial, s-a însurat cu frumoasa italiancă. Au împreună doi băieți, Andrea și Alessandro. Până la Astrid, cea mai cunoscută relaţie a lui Răducioiu a fost cea cu Janine Ştefan, fostă parteneră de viaţă a lui Adrian Sârbu.
VIDEO. Florin Răducioiu: „Am fost cu fete, dar mereu eram atent. Nu am pierdut niciodată nopțile”
- Nu știu dacă lumea știe, dar tu ești singurul fotbalist român care a evoluat în toate marile campionate naționale ale Europei.
- Așa este...
- Italia, Spania, Anglia, Germania și Franța. Finalul carierei te-a prins la Créteil.
- Da, dar înainte am jucat la Monaco. Am venit de la Dinamo, unde avusese loc tragedia cu Cătălin Hîldan. Atunci eu voiam să mă las de fotbal! Dar Cristi Borcea, prietenul meu drag, a fost de acord să merg la Monaco și a venit cu avionul într-o noapte. Am fost în biroul lui Jean-Louis Campora.
- Spune-mi, te rog...
- Nea Ovidiu, eu venisem acolo ca al treilea atacant, pentru că mai erau Marco Simone și Shabani Nonda, chiar și Dado Pršo. Antrenorul de atunci era Claude Puel, care m-a dorit foarte mult, dar apoi, după șase luni, a fost dat afară și a venit Deschamps, care ne-a spus că nu mai avem loc. El a întinerit echipa, dar eu am rămas acolo.
- Lasă, că ai locuit la Monte Carlo! Nu te plânge.
- Am stat 9 ani acolo cu fosta mea soție. Aveam un apartament chiar în centru. Costa foarte mult! Pe vremea aia, în 2001, era 7.000 de euro chiria pe o singură lună, dar și un garaj care costa și el vreo 1.000 de euro. A fost o perioadă pe care nu o regret pentru că am avut o viață frumoasă.
- Spune-mi cât de importantă e viața extrasportivă?
- Extrem de importantă. Una dintre cele mai importante, chiar dacă vorbim de două perioade diferite. Lumea este altfel acum, fotbaliștii poate sunt mai conștienți. Și atunci erau fete, și eu am fost cu fete, dar mereu eram atent. Nu am pierdut niciodată nopțile. Dar mereu atenție cu fetele! E un subiect delicat cu ele și chiar le dau sfaturi jucătorilor tineri să fie atenți, cumpătați, echilibrați, să nu exagereze.
- Tu oricum te-ai căsătorit tinerel.
- Da, da. Personalitatea mea avea nevoie de cineva lângă. M-am căsătorit la 24 de ani. Acum vremurile s-au schimbat, dar pentru viața ta de fotbalist și pentru echilibrul tău ai nevoie de o femeie lângă tine. La 25-27 de ani le recomand căsătoria fotbaliștilor.
- Tu ai avut două căsnicii, te-ai recăsătorit?
- Eu acum sunt căsătorit cu cea de-a doua mea soție, dar urmează să divorțez. Ne-am separat demult, dar urmează să divorțăm. Am doi băieți, dar niciunul dintre ei n-a vrut să facă fotbal. Ei n-au avut foame, au avut totul de-a gata, trăind vremurile în care copiii au totul de-a gata! Cel mare locuiește la Milano, iar cel mic stă cu soția mea. Nu i-am mai văzut de doi ani din cauza pandemiei. Sper să ne revedem curând.
{{text}}