Handbal

Două transferuri în două zile! CSM București își răsfață fanii de Crăciun: „Pentru că ați fost foarte cuminți”. O jucătoare vine de la Rapid

Laura Flippes a semnat cu CSM București // sursă foto: Facebook @ CSM Bucuresti

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 26 December 2022

CSM București, liderul din Liga Florilor, a anunțat două transferuri în zilele de Crăciun. Cu vicecampioana din sezonul trecut au semnat Jennifer Gutierrez (extremă stânga, 27 de ani) și Laura Flippes (inter dreapta, 28).

CSM București le-a „livrat” mai multe cadouri fanilor cu ocazia Sărbătorilor. Mai întâi, liderul campionatului românesc a anunțat prelungirea contractului coordonatoarei de joc Elizabeth Omoregie.

Apoi a oficializat două transferuri, ale extremei stânga Jennifer Gutierrez și interului dreapta Laura Flippes.

Două transferuri în două zile! CSM București își răsfață fanii de Crăciun

„Credeați că am terminat cadourile? Pentru că ați fost foarte cuminți anul acesta, mai avem o surpriză: v-o prezentăm pe Laura Flippes”, a scris clubul bucureștean astăzi.

Ambele au semnat contracte valabile doi ani. Franțuzoaica Laura Flippes, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo, vine de la Paris 92, în vreme ce Jennifer Gutierrez vine chiar de la rivala Rapid București, pentru care semnase în februarie!

Laura Flippes și Jennifer Gutierrez au semnat cu CSM București

„Sunt extrem de fericită să mă alătur echipei CSM București pentru următoarele două sezoane! Am câteva amintiri de când am jucat împotriva lor și de abia aștept să joc acum cu ele! 

Va fi și prima mea experiență în afara Franței și sunt nerăbdătoare să descopăr Bucureștiul! Vreau să câștig tot, cred că echipa este una ambițioasă și sper să ajut clubul să își atingă toate obiectivele! Un lucru este sigur, voi da totul pe teren! Hai, CSM București!”, a precizat Laura Flippes.

„Sunt foarte fericită că voi avea oportunitatea de a mă alătura acestui mare club! Este o echipă pe care o urmăresc atent, deja de câțiva ani, care are în componență multe jucătoare pe care le admir! Abia aștept să facem lucuri mari împreună și să cucerim toate titlurile posibile! Hai, CSM!”, a spus și Jennifer Gutierrez.

Mai multe știri din sporturi: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.