Theo Ogden, un cunoscut vlogger britanic, a reușit o performanță incredibilă la Campionatul Mondial din Qatar: a devenit primul suporter din lume care reușește să participe la toate cele 64 meciuri ale unui mondial!
Tânărul în vârstă de 21 de ani și-a documentat întreaga lui aventură prin intermediul canalelor de social media. Pentru a reuși, el a fost sponsorizat de două companii: Crypto.com și COPA90, care, pe lângă accesul pe stadion, i-au oferit și mobilitatea de a ajunge ușor de la o arenă la alta.
Cum a reușit Theo Ogden să fie prezent la toate meciurile
Campania sub care s-a desfășurat inițiativa lui s-a numit: „Provocarea imposibilă”. 64 de meciuri în 29 de zile pe 8 stadioane aflate într-un spațiu de aproximativ 50 de kilometri pătrați.
„A fost cea mai grea provocare pe care am acceptat-o, dar era șansa mea să intru în istorie”, scria Theo într-o postare pe Instagram pe 16 noiembrie.
Înainte de a accepta provocarea din Qatar, vloggerul mai călătorise prin lume pentru a participa la meciuri, în urma cărora realiza filmulețe pe care le publica pe conturile sale de social media.
În timpul meciurilor din ultima etapă din faza grupelor, care se disputau simultan, Ogden pleca până la pauză pentru a prinde o parte din a doua repriză și la celălalt meci.
Pentru că Campionatul Mondial din Qatar a fost cea mai compactă ediție, i-a fost foarte ușor să ajungă de pe un stadion pe altul, distanța fiind de maxim o oră între ele. Mai mult, el a avut timp uneori să sărbătorească și cu fanii. Într-unul din clipurile sale, după ce a sărbătorit o victorie cu suporterii Marocului, a spus: „Dorința mea pentru 2023 este să vizitez Marocul!”.
De ce l-a susținut COPA90: „Am vrut să prezentăm într-un mod unic un turneu mondial unic”
Ed Groves, șeful departamentului de dezvoltare a companiei Copa90, unul din sponsorii lui Theo Ogden, a explicat de ce a ales să îl susțină.
„Această Cupă Mondială a fost diferită de oricare alta, așa că am vrut să prezentăm un turneu unic într-un mod cu totul unic, cu o premieră îndrăzneață. „Provocarea Imposibilă” a fost o aventură îndrăzneață, ambițioasă și fără un scenariu, care a prezentat poveștile frumoase din fiecare țară și a fiecărui grup de fani.”, a spus Ed.
De altfel, Theo a explicat și el într-unul din clipuri că fără sprijinul celor două companii nu ar fi reușit: ele au planificat totul și i-au furnizat bilete la fiecare meci. „Sunt epuizat psihic, dar mi-a plăcut. A fost un amestec de emoții, dar o experiență ireală”, a spus vloggerul.
Theo a fost felicitat și de FIFA pe Instagram pentru performanța reușită în Qatar, el intrând și în Cartea Recordurilor.
1,15milioane de abonați are Theo Ogden pe Youtube, unde a postat aventura sa din Qatar. Pe Instagram era urmărit de 298 mii de persoane.
{{text}}