Agentul lui Karim Benzema, 35 de ani, l-a criticat din nou pe Deschamps, susținând cu probe medicale că atacantul francez era disponibil din „optimile CM”, dar a fost scos din calcule.
Scandalul Benzema ia amploare și acuzațiile împotriva lui Deschamps se înmulțesc din partea atacantului și a agentului său, Karim Djaziri. Acesta din urmă l-a atacat din nou, dur, pe selecționer, căruia îi reproșează că nu l-a vrut pe jucătorul lui Real Madrid în echipă.
„De ce i-ai cerut să plece atât de repede de la lot? Am postat radiografiile medicale după ce am fost să consultăm trei specialiști. Toți ne-au spus că Benzema nu era accidentat grav și că ar fi scăpat de problema musculară imediat după grupe.
Era disponibil de joc și putea să stea măcar pe banca de rezerve începând din «optimi». Probele sunt cât se poate de evidente, verdictul medical era irevocabil”, a comentat impresarul excluderea lui Benzema.
Benzema, alături de Karim Djaziri, agentul său
Benzema putea reintra cu Polonia
A postat pe canalul de Instagram și Youtube imaginile, inclusiv analizele efectuate în Qatar pe perioada turneului final al Mondialului. Toți doctorii au confirmat că KB9 era refăcut și putea fi disponibil din fazele eliminatorii. Problema musculară se rezolvase și atacantul a evoluat 30 de minute într-un amical cu Leganes, după ce se antrenase normal în baza de la Valdebebas.
Cotidianul Marca anunțase că „Balonul de Aur” se accidentase la un antrenament pe 19 noiembrie, chiar în ajunul CM, dar recuperarea acestuia însemna că devine apt să reintre la începutul lunii decembrie, după faza grupelor. Franța a jucat împotriva Poloniei pe 4 decembrie, în timp ce Karim își luase câteva zile libere, să meargă în Reunion.
Benzema îl critică și el pe selecționer: „Știa, dar nu l-a interesat”
Benzema a fost practic trimis în vacanță, pe 29 noiembrie selecționerul Deschamps luând decizia de a nu mai conta deloc pe el, conform surselor Marca. Deși la acel moment se prezenta în condiții perfecte de joc. E confirmarea rupturii între atacant și națională, pentru care putea să joace la competiția din Qatar în fazele avansate.
În controversa născută s-a implicat și Karim, cu un mesaj „devastator”, după cele publicate de spanioli: „Odată ce te-ai uitat la rezultatele acelor teste, știai foarte bine. Numai din cauza ta nu am evoluat la Mondial!”, e mesajul postat pe Instagram, cu o poză expresivă, de KB9, care și-a anunțat practic retragerea din reprezentativa Les Bleus.
Benzema a rămas în lotul de 26!
Scandalul s-a transformat în război, o dată cu plângerea agentului și criticile jucătorului. Benzema a plecat din cantonament cu două zile înaintea partidei cu Australia și n-a mai fost rechemat niciodată, chiar dacă se recuperase mai repede.
DD și unii jucători nu l-au mai vrut în vestiar, iar accidentarea a fost alibiul perfect. Karim a rămas mereu în lotul de 26 și putea să-și ajute echipa, numai că selecționerul a păstrat conflictul cu el și și-a asumat în vestiar refuzul folosirii lui. Ce bun ar fi fost Benzema, și la 35 de ani, în finala cu Argentina!
37de goluri și 20 de pase decisive are Bemzema în 97 de prezențe la naționala Franței, ultima fiind pe 13 iunie, la meciul cu Croația (0-1) din Nations League
{{text}}