International   •   Campionate   •   PSG

„Creierul” de la PSG pleacă după 11 ani » Merge la o companie gigant care deține o echipă în Ligue 1

Nasser Al Khelaifi și Jean Claude Blanc //FOTO: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 27 decembrie 2022

Jean-Claude Blanc, 59 de ani, pleacă după 11 ani de la PSG. Acesta era directorul general al clubului.

Numit de spaniolii de la As „creierul” clubului din Paris, Blanc a venit în 2011, în același timp cu patronul Nasser Al Khelaifi.

„Creierul” de la PSG pleacă

Liderul din Ligue 1 trebuie să se miște repede și să acopere plecarea omului-cheie din conducerea clubului. Francezul Jean-Claude Blanc a decis să se alăture companiei INEOS, unul dintre cele mai importante nume din industria chimică.


Pe lângă parteneriatul cu Mercedes, în Formula 1, INEOS mai deține o echipă de ciclism, dar și un club de fotbal, chiar în Ligue 1: Nice.

Potrivit As, Blanc era implicat în aproape toate deciziile din cadrul clubului și era apreciat pentru modul în care gestiona situațiile dificile.

Acesta a fost implicat în modernizarea stadionului Parc des Princes, pentru finala EURO 2016 și a avut un rol extrem de important în construcția noului parc sportiv din Paris, care va fi inaugurat în 2023.

„Ultimele 12 sezoane au fost o aventură minunată. Sunt mândru că am ajutat PSG să devină forța internațională care e azi”, a spus Blanc într-un comunicat.


În locul său, Al Khelaifi ar urma să-l numească pe Gregory Durand, directorul juridic al clubului.  Recent, PSG i-a adus în cadrul clubului pe jurnalistul Pascal Ferre, fost redactor-șef la France Football, și pe Michelle Gilbert, fost angajat Facebook.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.