Opinii   •   EDITORIAL

Logica abacelor de la Nyon

Articol de Alin Buzărin   —  miercuri, 28 decembrie 2022

Într-un clasament UEFA al cluburilor, Real Madrid e abia pe locul 6. Nu contează că e câștigătoarea Ligii Campionilor și nici că-l are în componență pe Benzema, proaspătul Balon de Aur.

Cum e final de an, se cade să ne prindă Revelionul descărcați de obligații profesionale. Așa au făcut și angajații UEFA, care au întocmit clasamentul la zi al cluburilor, oferindu-ne destule teme de meditație. Așadar, la finalul anului calendaristic 2022, matematica specialiștilor nyonezi scoate la iveală următoarea ierarhie:

Modul de calcul

Socoteala se face pe baza rezultatelor din ultimii 5 ani. Cupe europene, competiții interne grupate pe grade de dificultate. Matematică pură, destul de inaccesibilă profanilor pentru care "ochiul liber" se încăpățânează să rămână etalon infailibil. 


Ceea e observăm prima data este că se lucrează cu prea multe zerouri și că ar fi foarte simplu să se procedeze la o "denominare". Așa cum s-a întâmplat cu ani în urmă la noi cu banii, când s-au tăiat niște zerouri, ca să nu ne mai încurcăm printre atâtea cifre.

Precedați de victime

Mai mult decât prezența inutilelor zerouri atrage atenția plasarea Realului abia pe locul 6. Campioana la zi a Spaniei, deținătoarea la zi a Champions League, clubul lui Benzema, proaspăt Balon de Aur 2022, lasă în fața sa Parisul, Bayernul și trei cluburi englezești: Manchester City, Liverpool și Chelsea. 

Președintele madrilen Florentino Perez a intrat în dizgrația UEFA din momentul în care a promovat proiectul Superligii, care însemna separarea de forul european (foto: Guliver/Getty Images)

Pentru amatorii de amintiri de dată recentă, tustrele presărate de madrileni pe drumul lor către trofeul cu toarte largi al anului 2022. Ca și PSG, eliminată și ea de "Los Blancos", dar mai bine clasată.

Teoria cifrelor… arabe

În cei cinci ani puși la socoteală Madridul a câștigat două titluri naționale și tot două Ligi ale Campionilor. Liderul City, având 21 de mii de puncte mai mult decât Realul, habar n-are cum e să te fotografiezi cu trofeul urecheat în brațe. Și nici Parisul vesel n-a experimentat încă senzația. Cu toate acestea, arăbismele bine finanțate ale fotbalului European surclasează cel mai galonat club de fotbal al lumii.

La FIFA, ca la UEFA

E foarte ușor de spus că aceste rânduri sunt subiective, pentru că vin din partea unui asumat suporter al Realului. Dar ce mai trebuia să facă "albi" din Chamartin pentru a fi mai sus în clasament? Să-i sune pe așii în analiză matematică de la UEFA și să-i roage să refacă socotelile? 

Poate că le dădea cu virgulă, cum tot cu virgulă trebuie că le dădea și colegilor de la FIFA, în ierarhia cărora reprezentativa Belgiei a dormitat un an și ceva pe prima poziție a topului, deși nu mai bătea demult pe (aproape) nimeni. A trebuit să plece acasă de la Cupa Mondială după grupe ca să coboare de unde fusese cocoțată în urma unor calcule al căror sens ne scapă.

Ciurul lui Eratostene

Aceste ierarhii, însăilate pe vremuri cu pixul și în zilele noastre cu tasta au fecundul rol de a-i zăpăci pe cei care încearcă să le pătrundă dosnicele sensuri. E ca și cum ai spune că un ins de un metru șaptezeci e mai înalt decât un om de un metru optzeci, că vara e mai frig decât iarna și că ziua e mai întuneric decât noaptea. 

De fapt, în lumea contemporană se poate afirma orice, pentru că te aperi cu un fel de Ciur al lui Eratostene, translatat în lumea modernă și folosit la dezideratul numărul unu al contemporaneității: acela de a susține aberații luând drept fundament cât mai multe zerouri.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.