Gervonta Davis (28 de ani), campion mondial la categoria ușoară, a fost arestat și încarcerat în orașul Parkland, din statul american Florida, în cursul zilei de marți.
Pugilistul este acuzat de violență domestică și agresiune și va rămâne în custodia poliției până la prezentarea acestuia în fața justiției, scriu cei de la Sky Sports Italia.
Gervonta Davis are pe numele său mai multe capete de acuzare
Justiția din Statele Unite a deschis pe numele lui Gervonta Davis mai multe capete de acuzare.
Pugilistul este acuzat de părăsirea locului faptei, ca urmare a unui accident rutier în care au fost implicați acesta și încă 4 persoane, printre care și o femeie gravidă, în noiembrie 2020. Gervonta Davis va fi prezentat în fața instanței pe data de 16 februarie 2023.
De asemenea, Gervonta Davis a mai fost acuzat în trecut și de faptul că și-a agresat fizic partenera. Acest dosar a fost însă închis definitiv pe data de 13 decembrie.
Gervonta Davis are 27 de victorii în carieră
Gervonta Davis a obținut 27 de victorii în carieră, dintre care 25 prin KO. Pugilistul are două lupte programate în anul 2023: pe 7 ianuarie, acesta se va duela cu Hector Luis Garcia în Washington DC, iar pe 25 aprilie va lupta la Las Vegas împotriva lui Ryan Garcia.
{{text}}