Campionate

„Uraganul” Haaland a lovit din nou » Borna impresionantă atinsă în 14 meciuri de Premier League

Erling Haaland/ foto Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Thursday, 29 December 2022

Manchester City a câștigat în deplasare cu Leeds, 3-1, în etapa #17 din Premier League. Erling Haaland (22 de ani) a reușit o „dublă”.

Pauza Premier League datorată Campionatului Mondial nu l-a scos din ritm pe Erling Haaland. Norvegianul a „lovit” de două ori și cu Leeds și a ajuns la 20 de goluri în 14 meciuri jucate în campionatul Angliei. Este golgeterul competiției, cu 7 reușite peste Harry Kane.

VIDEO. Leeds - Manchester City 1-3, în Premier League

Manchester City a deschis scorul chiar înainte de pauză ('45+1), prin Rodri. Mijlocașul a trimis în poartă o minge respinsă în față de portarul Meslier, după șutul lui Mahrez.

În repriza a doua au intrat în scenă Grealish și Haaland. Englezul a interceptat o minge la mijlocul terenului, a plecat în cursă spere poartă și „l-a servit” pe atacantul norvegian, care a trimis mingea în plasă fără emoții.

Același traseu a dus și la golul 3 marcat de City. După o combinație rapidă între Haaland și Grealish, Erling a fost din nou cel care a trimis mingea în poartă, de data aceasta cu piciorul drept. 

Leeds a reușit să reducă din diferență prin Strujic, după o lovitură de cap plasată, în urma unui corner. Gazdele nu au avut însă forța să revină, iar Manchester City s-a impus și a revenit pe locul doi în Premier League, la 5 puncte sub Arsenal.

Caseta meciului Leeds - Manchester City 1-3

Clasamentul din Premier League

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.