Antrenorul care l-a făcut atacant pe Van Nistelrooy, interviu savuros despre cei 5 români antrenați: „Era ca într-un film vechi. O saltea, un televizor, o lampă care atârna din tavan, frig, el era singur”

Cunoscutul antrenorul olandez Foppe de Haan a acceptat invitația de a participa la emisiunea GSP Live unde a vorbit despre cei 5 fotbaliști români pe care i-a antrenat și adaptarea lor la cultura occidentală, despre cum l-a convins pe puștiul Ruud Van Nistelrooy să devină atacant și despre greșelile făcute în fotbalul românesc la nivel de copii și juniori

La 79 de ani, antrenorul olandez Foppe de Haan are în continuare o energie extraordinară: „E o perioadă frumoasă din viață. Urmăresc aproape fiecare meci. În rest, lucrez la o echipă de fotbal feminin, iar sâmbăta merg la stadion și mă uit la cum joacă, urmăresc talentele. Nu e un job, o fac din plăcere”. 

Între 1985 și 2004, De Haan a petrecut 15 ani, în două mandate, pe banca lui Heerenveen, o echipă micuță din nordul Olandei pe care antrenorul a reușit să o promoveze în prima ligă, să-i consolideze poziția și să o califice în sezonul 2000-2001 în grupele Champions League. Câțiva ani mai târziu, naționala U21 a Olandei antrenată de Foppe de Haan câștiga titlul european la turnee consecutive, în 2006 și 2007.

Gazeta l-a căutat pe de Haan pentru că în anii ’90 a antrenat cinci jucători români: Rodion Cămătaru, Ioan Andone, Dorin Mitriță, Florin Constantinovici și Mugur Gușatu. Unii dintre ei s-au adaptat din prima, alții nu, iar unul dintre ei nu a suportat concurența cu un tânăr olandez pe care-l considera inferior lui. Tânărul era nimeni altul decât Ruud Van Nistelrooy, pe care Foppe de Haan l-a tranformat la Heerenveen din mijlocaș ofensiv în atacantul letal cunoscut apoi de toată planeta. 

Invitat la GSP Live, antrenorul olandez a povestit cu umor despre românii pe care i-a antrenat, despre modul în care s-au adaptat sau nu la fotbalul și cultura din Olanda, dar și despre modul diferit în care sunt crescuți fotbaliștii tineri în Olanda și în România. 

2007este anul în care Foppe de Haan a fost desemnat cel mai bun antrenor olandez al anului într-o gală organizată la Amsterdam de Comitetul Olimpic Olandez. În 2006 și 2007, naționala U21 a Olandei condusă de Foppe de Haan a câștigat Campionatul European

Cămătaru îmi spunea: „Foppe, bagă-mă! Dau gol”. Și dădea

- Domnule De Haan, la începutul anilor 90 erați antrenor secund la Heerenveen, iar clubul semna un atacant român de 33 de ani, un fost câștigător al Ghetei de Aur, Rodion Cămătaru. Cum a reușit clubul un astfel de transfer?

- Cred că retrogradasem din prima ligă. În iarnă, președintele clubului, Riemer van der Velde, a mers la Charleroi să-l urmărească pe Cămătaru. S-a întors și a zis: „Ce tip incredibil!”. Era mare, puternic și destul de plinuț. Dar jucase pe un teren înghețat și nu căzuse, nu aluneca. Avea o coordonare perfectă. S-au întors de acolo, nu au reușit să discute cu jucătorul, însă Klaas Oenema, un tip care acum e prieten cu Cami, a vorbit cu el, iar Cămătaru a zis: „Da, da, da!”. Peste câteva săptămâni, Cămătaru era la Heerenveen.

- Cum a fost contactul cu el?

- A trebuit să-l antrenez. Korbach (n.r. - germanul Fritz Korbach) era antrenor, dar eu făceam pregătirea. Mi-a plăcut mult de tot. Era un tip incredibil. Avea 34 de ani, era un pic cam gras, dar când era în careu era foarte bun. Lovea bine cu capul, avea o tehnică minunată.

- Când a ajuns la Heerenveen îi lipsea ceva din joc?

- - Pentru vremea aia, nu era destul de rapid. Nici nu prea alerga. Așa că trebuia să-i aduci mingea în careu, unde era bun, bun. Era bun la cornere, la lovituri libere sau când mingea era centrată în careu. Era mereu acolo și a înscris o grămadă de goluri. Era rezervă și cum îi ieșea puțin capul de sub banca de rezerve, spectatorii începeau să scandeze: „Cami, Cami!”. Venea și îmi spunea: „Foppe, bagă-mă! Dau gol azi!”. Și dădea gol. Mi-a plăcut mult să lucrez cu el.

- Cum s-a adaptat în Olanda? Era un jucător matur, un veteran. A avut probleme să se adapteze cu campionatul, cu vestiarul, cu cultura olandeză?

- Deloc. Îl plăceau toți și avea o mulțime de prieteni. Nu mai știu exact cu cine a jucat ultimul meci aici, dar când a plecat a primit din partea clubului SC Heerenveen un cadou important pentru copiii din Craiova. Un autobuz care să-i ducă la școală. Fanii îl aplaudau și îi scandau numele mereu. Cami a fost foarte popular. Chiar și acum mai vine o dată sau de două ori pe an la Heerenveen la meciuri și vorbește cu oamenii, care chiar îl plac. Există și un podcast Radio Camataru.

- Știați de controversa născută de modul în care a câștigat Gheata de Aur? Din cauza lui, trofeul a fost anulat. 

- Da, dar cred că a fost ceva politic. Sau nu? În România, Ceaușescu sau altcineva s-a gândit să aranjeze ca el să marcheze multe goluri. Cred că asta a fost ideea. Nu au avut încredere în el, dar după părerea mea nu a fost corect cum au procedat. Cami chiar a fost unul dintre cei mai buni atacanți din Europa, ar fi putut câștiga Gheata. Dar venea din Est, iar pe vremea aia era foarte dificil acolo. Lucrurile astea nu sunt OK. În Olanda n-ar fi fost posibil așa ceva.

- Mai țineți minte vreun gol de-al lui?

- Jucam cu Ajax în finala Cupei, la Rotterdam, pe De Kuip. Ajax era atunci o echipă de top în Europa, pentru noi a fost incredibil că am ajuns acolo. Au venit 25.000 de fani din Heerenveen. A fost incredibil. În ultimele 15 minute, l-am introdus pe teren pe Cămătaru și a marcat golul de 6-2. La pauză fusese 2-1 pentru Ajax. Jucasem foarte bine, dar n-am fost suficient de buni pentru Ajax. Jucau la ei Bergkamp, frații de Boer, Van der Sar. Era cea mai bună echipă din Europa. Cami a dat ultimul gol. Am și acum în minte momentul, el urla de bucurie.

„Soția mi-a zis să nu-l transfer pe Mitriță”

- După Cămătaru a venit Andone, un alt jucător matur. Jucase la Mondialul din 1990. Transferul lui cum a fost?

- Cami cred că știa că e liber de contract. Era fundaș, iar noi aveam nevoie de un fundaș. Era un fundaș greu de depășit, foarte bun în duelurile unu contra unu. Nu era rapid, avea un joc de cap bun și avea o atitudine foarte bună. Dispus la muncă. Pentru Heerenveen a fost bine. Cămătaru avea acum un prieten în echipă, Andone avea un prieten în echipă. A fost OK. Când ești singur la un club ești pe cont propriu, când ai un prieten e mult mai bine.-

- Andone era la fel de popular cum era Cămătaru?

- Nu. Dacă vorbeai cu Cămătaru, dacă îl vedeai, era… yeaaah!… era autentic! Și Andone era autentic, dar era mai introvertit. Suporterii îl plăceau și pe Andone, dar nu cum îl plăceau pe Cami. Dar el era fundaș, întotdeauna va fi o diferență între un fundaș și un atacant.

- Echipa a promovat, ați fost numit antrenor principal și câțiva ani mai târziu făceați trei transferuri odată, trei români. Constantinovici, Gușatu și Mitriță. De ce ați luat trei români, cum a fost posibil?

- A fost perioada când a apărut legea Bosman. Înainte de acel moment, jucătorii aflați la final de contract plecau pe o sumă de transfer. După apariția legii puteau pleca gratis. Așa am pierdut 14 jucători. În acea perioadă de transferuri, am adus 3 români, un neo-zeelandez, un finlandez, un danez, un suedez, în total 16 naționalități diferite. A fost oribil pentru mine. Era prin aprilie sau mai, am mers în Austria să văd un atacant de la naționala de tineret, dar n-a jucat. Apoi, am luat avionul de la Viena la București unde mă aștepta Cami. El vorbise cu președintele de la Craiova despre Mitriță. Căutam un fundaș stânga.

- Și?

- L-am urmărit într-un meci la București. Nu a jucat prea bine. A jucat pe dreapta, apoi pe stânga. A trebuit să vorbesc cu el. Am vorbit prin intermediul antrenorului secund (n.r. - de la Universitatea Craiova), erau undeva la un hotel mare. Apoi, m-am întors la hotelul unde stăteam și soția mea mi-a zis: „Nu face transferul, nu face transferul! Nu vorbește nicio limbă străină, niciun cuvânt în engleză!”. Am zis că trebuie să-l mai urmăresc o dată. L-am mai văzut o dată și am zis că nu e rău deloc. Mai avea de învățat, dar nu era rău. În același meci, l-am văzut pe Constantinovici. Era mijlocaș ofensiv, ne trebuia și un mijlocaș. Când m-am întors acasă, le-am zis celor din club că am găsit un mijlocaș și că poate… dar înainte de a spune „poate” l-au și luat. Nu cred că a costat prea mult.

„Gușatu nu mi-a plăcut, vorbea pe la colțuri”

- Și Gușatu?

- Mai aveam nevoie de un atacant. Îl aveam pe van Nistelrooy, dar pe atunci Van Nistelrooy nu juca atacant, ci mijlocaș. Eu l-am făcut atacant din mijlocaș. Cu o săptămână înainte de a veni în România știam că Van Nistelrooy va semna cu noi (n.r. - în vara lui 1997, Van Nistelrooy a semnat de la Den Bosch pentru 360.000 de dolari). Mai aveam nevoie de un atacant și clubul a aranjat cu Gușatu. Nu am fost implicat în transfer. Am văzut niște imagini video cu el, dăduse niște goluri frumoase, dar nu aveam nicio idee concretă despre calitățile sale. Mitriță a jucat fundaș stânga de la început, iar Constantinovici juca din când în când. La fel și Gușatu. După, a venit Van Nistelrooy, un atacant foarte bun, iar Gușatu a ajuns pe bancă.

Antrenorul ăsta (n.r. - De Haan) e prea naționalist. Îl tot bagă pe unul... Van Nistelrooy, care nu e cine știe ce.



-  Mugur Gușatu, într-un interviu din 1997

- E o poveste grozavă în România, un interviu cu Gușatu în care i-a spus ziaristului că nu joacă la Heerenveen din cauza unui puști, Van Nistelrooy, care e mult mai slab decât el. Era foarte nervos pe dumneavoastră. 

- Da, nu i-a plăcut. Când ești antrenor știi deja că va exista mereu o problemă când un jucător vrea să joace - și trebuie să-și dorească să joace - , dar nu e titular pentru că există un altul mai bun decât el. Dar așa stau lucrurile, trebuie să le acceptăm. Asta i-am spus și lui. Trebuie să accepte. Ce mi-ați spus mai devreme era cumva în caracterul lui. Nu îți spunea direct în față, ci mai mult pe la colțuri, pe holuri. Vorbea despre una, despre alta. Nu mi-a plăcut asta. Sunt o persoană directă, onestă. Eu sunt antrenorul, eu sunt șeful, iar van Nistelrooy juca bine. Era tânăr, ne-a adus o grămadă de bani, l-am vândut pentru 15 milioane. A fost păcat de Gușatu, dar asta e.

Nu m-am certat cu Gușatu. Eu nu m-am certat niciodată cu un jucător. Le spuneam ce cred, știau ce cred. Ești parte dintr-o echipă și trebuie să te comporți ca un jucător de echipă.



-  Foppe de Haan, antrenor olandez

- Jucătorii români care merg afară și devin rezerve spun că intervine o formă de depresie. Își pierd motivația, nu se mai antrenează la fel. S-a întâmplat asta cu Gușatu?

- Nu. Nu era leneș. Își făcea mereu treaba, nu se plângea. Îi ziceam: „Aici trebuie să te antrenezi din greu”. Uneori, se antrena în plus și foarte intens. Voiam să ajungem sus în clasament, iar pentru asta trebuie să muncești mai mult decât o faci deja. Nu am avut discuții despre antrenamente cu Gușatu, pur și simplu nu era suficient de bun.

- Ați avut o problemă cu românii din cauza limbii? Din cauză că nu vorbeau engleza, că nu învățau olandeza…

- Gușatu vorbea și franceză, deci puteam să vorbesc un pic cu el. Andone și Constantinovici vorbeau un pic de engleză, nu au fost probleme. Cu Constantinovici am avut cele mai puține probleme. Și el stătea pe bancă, dar era mai ușor de gestionat. Era bucuros că e acolo. Era bine pentru familia lui, pentru băiatul lui care juca tenis foarte bine. Se vedea pe el și pe soția lui că sunt fericiți. Cu Gușatu nu a fost așa.

„I-am cumpărat lui Mitriță  un pat bun, lămpi și flori”

- Mai era Mitriță. Am citit într-o carte că ați simțit în atitudinea lui că nu se simte bine. Ați mers la el acasă după antrenament și l-ați găsit singur, într-o cameră goală, cu doar un televizor în mijlocul camerei și o saltea într-un colț. Stătea pe saltea, nu pe o canapea!, și se uita la TV.

- Da, e adevărat. Stătea pe vremea aia într-un sat micuț, lângă Heerenveen. I-am spus soției că vreau să mă duc să-l văd, se vedea că nu e cu adevărat fericit. Am mers la el acasă și lucrurile nu erau cum trebuie să fie. Era ca într-un film italienesc vechi. O lampă care atârna din tavan, era frig, el era singur. Am zis că așa ceva nu e posibil. M-am întors acasă și i-am zis soției să meargă cu mine la Dorin, să vedem dacă îl putem ajuta cu ceva. L-am luat și am mers împreună la un magazin de unde am cumpărat niște lămpi, un pat bun, câteva flori. Soția mea le-a aranjat în camera lui, ne-am întors acasă și apoi am putut vedea pe fața lui că e mai bine. A doua zi, m-am întâlnit cu Gușatu și mi-a zis: „Dorin e fericit!”. Acum putea să joace fotbal foarte bine.

- Practic, i-ați schimbat starea de spirit.

- Da. L-am schimbat. I-am arătat că nu e așa de singur cum credea el că el. După aia, am angajat un tip din România pentru a-l ajuta cu limba. Stăteam vinerea cu el și cu respectivul tip și vorbeam, vorbeam, vorbeam. Vinerea dimineața, aveam ședința de dinainte de joc, explicam cum vreau să jucăm. Apoi, stăteam cu el și îi spuneam ce are el de făcut. După câteva luni a fost chiar bine, juca bine și se vedea că e fericit.

- Cine a plătit nota pentru pat, lămpi și flori?

- (Râde) Eu am plătit-o. Când a plecat de la club, am mers la el acasă, am luat lămpile și i le-am dat unui verișor.

- Și cu patul ce ați făcut?

- Patul e încă acolo.

- Era fericit la Heerenveen, dar a apărut Steaua și a vrut să plece. Țineți minte momentul plecării?

- Putea să rămână, dar eu nu mă implicam niciodată în discuțiile astea. Le făcea președintele. El mi-a zis că e dificil, că Mitriță voia un salariu mult mai mare și că noi nu putem să-i dăm atât. Și a plecat. Știu că jucase toate meciurile pentru noi, niciodată nu a fost accidentat. A plecat la Steaua București. Apoi, în iarna următoare, eram cu soția și cu copiii în mașină, mergeam la schi în Franța. A sunat telefonul. Era Mitriță. Și Mitriță spune în olandeză: „Mister Foppe, ik wil weer voetballen in Heerenveen”. L-am întrebat: „Vorbești olandeză?”. Zice: “Da!”.

- Ce v-a spus?

- „Domnule Foppe, vreau să joc din nou fotbal la Heerenveen”. Asta era în același an, la finele lui decembrie. A mers la București și nu era mulțumit. Voia să se întoarcă. Până atunci nu vorbise niciodată în olandeză cu mine, iar acum brusc vorbea olandeză. Am zis: „Ohhhh!”.

- Și ați vorbit în engleză? Sau în olandeză?

- Da, în olandeză. I-am zis: „Dorin, trebuie să vorbești cu directorul financiar al clubului, nu cu mine”. Din acel moment nu l-am mai văzut și nu l-am mai auzit niciodată.

Cum s-a ratat cel mai mare talent antrenat de De Haan

- Dacă trageți o linie cu ce impresie rămâneți după ce ați lucrat cu cei cinci români?

- Pe vremea aia aveam o grămadă de jucători străini. Avem o cultură a clubului la Heerenveen, astea sunt regulile. Dacă poți lucra cu atitudinea asta e ok. Și a fost ok cu ei. Pe urmă, mai e și calitatea jucătorului. E el suficient de bun?! Noi, Heerenveen, eram de la an la an din ce în ce mai buni. Dacă jucătorul era capabil să crească odată cu noi, totul era în regulă. Dacă jucătorul nu creștea cu noi, era o problemă. Dacă ești un jucător bun și ai o atitudine bună, Heerenveen e un loc foarte bun pentru tine ca fotbalist. Chiar și acum, e valabil pentru cele mai multe cluburi olandeze. Antrenorii olandezi vor să ajute jucătorii să crească, să producă un fotbal mai bun. Și asta e foarte bine pentru jucători.

- În România, tinerii care pleacă în străinătate nu prea reușesc. Nu avem niciun jucător în cele mai tari patru ligi la cluburi mari. Răzvan Marin joacă la un club mic din Italia, dar a fost la Ajax, adus în locul lui Frenkie de Jong. Juca bine în Belgia, n-a mai jucat bine în Olanda. L-ați văzut jucând, ați simțit ceva în neregulă la el?

- Și în Olanda e asemănător. Mulți tineri pleacă în Anglia. Când ajung acolo, au nevoie de timp să se  obișnuiască. Să se adapteze cu sistemul de joc, cu modul în care se antrenează. Sunt mulți jucători buni, e nevoie de timp. Uitați-vă la Ake. Joacă acum la Manchester City, dar la 14-15 ani a mers la Chelsea. De la Chelsea a fost împrumutat la Bournemouth. Abia acum iese la suprafață. Deci e nevoie de 4-5 ani, e nevoie de răbdare și de o bază solidă. Dacă baza e OK, dacă ești puternic fizic, ești rapid, ai atitudine bună, înveți, ai talent și ai dorință de a-ți îmbunătăți calitățile, atunci ai o șansă. Dar dacă tu crezi că mergi acolo și vei reuși fără să muncești din greu, fără să asculți, atunci ai o problemă. E foarte, foarte greu să reușești. Ai nevoie de un drive autentic.

Acum jucătorii vin și spun: “Ok, vreau să joc”. Și dacă nu joacă, nu doar că devin nemulțumiți. Ajung să se plângă, să țipe. Când te transferi, trebuie să ai un vis și să ai un plan să-ți transformi visul în realitate. Trebuie să fii conștient că va fi foarte dificil. Nu trebuie să fii doar un fotbalist bun, ci și un om bun.



- Foppe de Haan, antrenor olandez

- Fără să dați nume, ați antrenat vreun jucător foarte talentat care a eșuat din cauza atitudinii sale? Un jucător care nu a reușit din cauza autosuficienței?

- Când antrenam naționala U23 a Olandei am avut câțiva jucători foarte talentați. Câțiva au reușit, spre exemplu Ryan Babel care a ajuns internațional olandez, dar mai era unul, cel mai talentat dintre toți. S-a transferat de la Feyenoord la Real Madrid pentru mulți bani. Apoi, s-a plimbat prin toată lumea, cred că a fost pe la vreo 20 de cluburi și nu a reușit. Dacă ar fi avut o atitudine bună, ar fi putut juca timp de 7-8 ani ca atacant stânga la naționala Olandei. Dar nu a avut-o și acum joacă în liga a treia din Spania.

- E vorba de Drenthe, probabil…

- Da, Drenthe e (n.r. - Royston Drenthe, 35 de ani, fost jucător la Real, și-a declarat falimentul personal în 2020 după ce a pierdut 3,2 milioane de lire sterline).

- Ce s-a schimbat la el?

- Trebuie să vă uitați unde s-a născut (n.r. - când Drenthe avea trei ani, tatăl său a fost ucis în Rotterdam), cum a fost crescut. Era foarte, foarte talentat. Tehnic, foarte rapid, centrări bune, putea înscrie. Avea tot ce îi trebuie să ajungă un jucător mare. Dar vine un moment când trebuie să iei anumite decizii. El trebuia să ia deciziile bune și să aibă oamenii potriviți în jurul lui care să-l ajute să ia deciziile bune. Mulți jucători care sunt foarte talentați, cum era și el, aleg calea rapidă. Atunci, banii devin cei mai importanți, dar banii nu sunt importanți.

 Dacă ești atât de talentat cum era el ajungi bogat la 30 sau la 32 de ani. Dar dacă vrei să fii bogat la 20 de ani nu e în regulă. Trebuie să înveți să îți gestionezi banii, familia. Asta a fost problema lui Drenthe. Ce vrei să devii ca om, ce vrei să fii în societate, ce poți să faci pentru alții. După părerea mea, trebuie mai întâi să înveți asta și abia după aceea să te transferi în străinătate. Acum, jucătorii pleacă de prea tineri. Van Basten, Gullit au mers la AC Milan când aveau 24-25 de ani, nu când aveau 17-18 ani.

Antrenamentul obsesiv al lui Tomasson

- Ați simțit influența, presiunea părinților asupra tinerilor jucători? Părinți care vor un copil bogat și faimos, un copil care să le facă uitate eșecurile lor în viață?

- Da, da. Copiii sunt influențați de părinți. Câteodată nu se întâmplă, dar uneori e o problemă. Părinții pun o presiune prea mare. „Dacă fiul nostru prosperă prosperăm și noi”. Asta generează mult stres. O să vă spun povestea lui Jon Dahl Tomasson care mai târziu a jucat la Feyenoord și AC Milan. A venit la noi de la Copenhaga când avea 18 ani. Putea să semneze cu Bayern, cu Ajax sau cu Chelsea, dar a ales să vină la Heerenveen. De ce? Pentru că mama lui i-a spus că aici oamenii sunt ok, e liniște și are un program bun. „Mergi acolo și mai târziu poți pleca în altă parte”. Au fost foarte inteligenți, după părerea mea așa trebuie procedat.

- Cum se antrena Tomasson? Am citit că trăgea de 10 ori în fiecare colț al porții doar ca să simtă poartă…

-  Da. După antrenament, rămânea pe teren și punea 10 mingi în dreapta careului. Trăgea într-un colț, apoi în altul și tot așa. L-am întrebat: „Ce faci, Jon?”. Și el: “ Vreau să știu exact unde e poarta. Trebuie să o simt când sunt pe teren, să știu mereu unde e”. Și făcea asta aproape în fiecare zi. În schimb, nu voia să facă antrenamente cu greutăți. Atunci l-am întrebat: „OK, îți place să schiezi?”. A zis că da. Atunci l-am luat și am mers într-un resort de schi. Acolo își antrena partea de sus a picioarelor. Nu știa exact ce face, dar a făcut. Un băiat remarcabil. 

Cum l-a făcut atacant pe van Nistelrooy: „Era foarte, foarte nervos”

- Povestiți-ne despre Van Nistelrooy. Cum i-ați schimbat postul din mijlocaș în atacant? Cum i-ați influențat jocul?

- Venea de la Den Bosch, din Eerste Divisie, și până atunci jucase mereu mijlocaș, ca număr 10. Era cel mai bun din echipă, dar juca fotbal ca în curtea școlii. Când mingea era la portar, Ruud o cerea și voia să dribleze pe toată lumea și să tragă la poartă. Și apoi o lua de la capăt. Dar atitudinea lui era foarte bună. Muncea pe teren, era agresiv în sensul bun. Ne uitam la el la antrenamente, unde jucam 4 contra 4, 5 contra 5, 11 contra 11. Când se dădea un gol, el era mai mereu cel care înscria. Trăgea bine la poartă. La fel ca Tomasson, avea în cap unde e poarta. știa mereu unde e portarul. 90 la sută dintre șuturile lui erau goluri. I-am zis: „Tu ești atacant!”. El: „Nu, nu, coach, sunt mijlocaș”. I-am zis: „Uite-te mai atent la tine, dar cred că ești atacant. Te voi lăsa să joci atacant”.

5 titluri de campiona câștigat Ruud van Nistelrooy în carieră, cu PSV Eindhoven (2000, 2001), Manchester United (2003) și Real Madrid (2007, 2008). Atacantul olandez a fost în trei sezoane golgeterul Ligii Campionilor, o dată golgeterul Premier League și o dată golgeter în La Liga

Ok, așa am făcut. Am jucat la Minsk și am pierdut cu 1-0. În ultimul minut a avut o mare ocazie, dar a ratat pentru că era foarte, foarte obosit. După meci îmi zice: “Hei, coach, ești nervos pentru că am ratat”. I-am spus: „E normal. Ai muncit mult prea mult. Vrei să faci mult prea multe. Trebuie să te uiți la ce face un leopard. Își așteaptă prada culcat sub un copac. Când se apropie, atunci sare. Așa face un atacant”. A zis: „OK, o să încerc”. Apoi am jucat cu Duisburg. I-am zis să vină și să stea un pic lângă mine (n.r. - De Haan l-a scos de pe teren) . Alerga peste tot, nu era unde trebuie să fie. Atunci s-a enervat foarte, foarte tare.

A doua zi a venit la mine în birou: „Hei, coach, din ce motiv mă pui atacant?”. I-am spus din nou: „Tragi bine la poartă, ești agresiv în fața porții, ești foarte rapid, putem să jucăm cu mingi între linii pentru tine” . Apoi i-am zis: „Te duci acum acasă, vorbești cu tatăl, mama și prietena ta, iar mâine te decizi și îmi spui ce ești. Atacant sau mijlocaș? Dacă vei alege să fii atacant, eu o să fiu mulțumit, dar tu o să devii cel mai bun atacant din Olanda, poate și mai mult”. (Râde) A doua zi a venit și mi-a zis: „OK, coach, o să fiu atacant, dar trebuie să mă ajuți”. 

- Cum?

- Am făcut un plan. Am mers să ne uităm la jocul lui Bergkamp. Am mers să ne uităm la tot felul de atacanți. Cum joacă, ce fac pe teren, cum aleargă. Și am început să ne antrenăm, să ne antrenăm. Lucra mai mult ca toți ceilalți pentru că nu avea mușchi. Trebuia să pună masă musculară pe el, așa că trebuia să tragă tare.

- V-a rugat să îi planificați creșterea. A fost inițiativa lui…

- Da. I-am spus. „Vrei să ajungi undeva? Poți să planifici pe termen scurt, pe termen mai lung sau pe termen foarte lung. Dacă alegi să planifici pe termen foarte lung va trebui să facem zi de zi ce trebuie făcut astfel încât să ajungi unde îți dorești”. Eram amândoi la o emisiune TV și i-a spus moderatorului că am avut un plan. Pe termen scurt, mediu și foarte lung. A spus presei că antrenorul l-a ajutat. „După asta, am avut 16 antrenori, dar în anul petrecut la Heerenveen am învățat mai mult decât de la toți cei 16 antrenori”. Am fost foarte mândru. Acum e antrenor la PSV și m-a întrebat dacă eu cred că poate deveni antrenor și i-am spus că trebuie să-și facă din nou un plan. Și și-a făcut.

- Credeți că va reuși ca antrenor? Are calități?

- Lucrurile se petrec în valuri. A început foarte bine, după care a pierdut un meci foarte dificil. Apoi a fost chiar OK, dar au pierdut iar cu AZ Alkmaar. E încă în lupta pentru titlu, are șanse. Dacă Ajax va merge în continuare așa, atunci PSV are mari șanse să ia titlu, iar el va avea succes. Cred că va fi un antrenor chiar bun, bun.

„Juniorii români trebuie învățați să ia decizii singuri”

- Mă întorc la influența părinților asupra jucătorilor tineri. În România, toți părinții din tribune sunt antrenori. Strigă, dau indicații. Antrenorul mai spune și el ceva, dar părinții sunt adevărații antrenori. Cum e în Olanda și cum poate fi prevenită treaba asta?

- Pe vremea mea, la începutul sezonului era o ședință cu părinții și cu tinerii jucători. Le spuneam care sunt regulile. Una dintre ele suna așa: „Sperăm să vă vedem la fiecare meci, că veți fi entuziaști, că veți susține echipa, dar atât! Noi suntem antrenorii, voi nu țipați de pe margine la arbitri sau la jucători. Strigați când se dă un gol, dar nu vă bagați. Noi suntem profesioniștii aici, trebuie să aveți încredere în noi. Dacă lucrurile merg bine, băieții voștri vor avea șanse mai mari să reușească”.

Și asta nu se întâmplă doar la Heerenveen, ci și la Ajax, la AZ, la PSV. La antrenamente, părinții nu vin deloc. Suntem doar noi cu jucătorii, știm ce avem de făcut. Odată la 3 luni avem o întâlnire cu părinții, le spunem cum merg lucrurile. Noi îi spunem „pop-talk”, e o discuție de dezvoltare personală. Vorbim despre cum merg lucrurile, care sunt planurile noastre, care sunt planurile lor. Așa îi facem mari pe băieți. Nu se fac mari dacă stă cineva pe marginea terenului și încearcă mereu să-i ajute. Trebuie să ia propriile decizii, să învețe să ia decizii. 

Părerea noastră este că nu e bine atunci când părinții sunt prea implicați în dezvoltarea copiilor lor în fotbal. E la fel ca la școală. Îi trimiți pe copil la un profesor, iar dacă nu ești mulțumit poți cere să ai o discuție. Le spui ce vrei sau ce gândești. Dar nu o să meargă atunci când toată lumea țipă.



- Foppe de Haan

 

- Ați vorbit despre calitățile fundamentale, despre baza unui jucător de fotbal. Care sunt ele?

- Partea fizică, tehnică, cea tactică. Să știi mereu ce se întâmplă pe teren, dar să nu fie prea mult. În opinia mea, la echipele de tineret trebuie să joci în sistemul 4-3-3 pentru că așa ai triunghiuri pe tot terenul. E mai ușor să ai un joc de posesie. E important și pentru dezvoltarea celor două extreme. Ulterior, poți juca și un pic altfel, mai spre interior, la mijlocul terenului. Pe jucătorii tineri trebuie să-i înveți să lucreze pentru ei înșiși. Ei sunt stăpânii propriilor lor vieți și atunci trebuie mereu să învețe lucruri. Cred că e cel mai important lucru. Calitățile tehnice se lucrează, sunt tot felul de exerciții, e ok, dar trebuie să există și personalitate. Și dacă procedăm cu ei așa cum mi-ați povestit că se întâmplă în România atunci nu va exista deloc personalitate. Mereu se vor uita la tribună: „Ce ai spus? OK, trebuie să mă duc mai la stânga, OK, OK”. Trebuie să învețe să ia propriile decizii.

- Poți învăța asta? Poți învăța determinarea? Sau o ai sau nu o ai?

- Motivația nu o poți învăța. Dacă îți place fotbalul, îți place să petreci timp pe gazon, își place să joci cu colegii tăi, îți place să vezi cine ești și ce poți face, atunci asta e determinarea ta, motivația ta. OK, vor spune că vor să facă lucruri ca să câștige bani, dar trebuie să muncească. Dacă nu ai ambiție, nu o să ajungi acolo. Au nevoie de motivație, trebuie să le placă să joace fotbal. Asta e cel mai important.

- Ce e cel mai important la 14 ani? Să câștige meciuri, să aibă motivația rezultatului sau să învețe? În România, echipele de copii vor să câștige trofee, să atragă alți și alți copii la clubul respectiv.

- Asta nu contează atât de mult. Până la 14 ani contează dezvoltarea jucătorilor. E important să învețe cum să ajungă profesioniști. Am lucrat doi ani în Africa de Sud și Mandela spunea: „Eu nu pierd niciodată. Câștig sau învăț”. Poți învăța cum să câștigi, dar nu vei putea câștiga de fiecare dată. Uneori poți avea noroc, alteori poți avea ghinion. Uneori, adversarul e mai bun. Trebuie să accepți și să te gândești ce trebuie făcut pentru a câștiga următorul meci. Bineînțeles, copiii vor să câștige, dar după fiecare meci trebuie discutat cu ei. „Care a fost înțelegerea noastră? Am făcut lucrurile bine? De ce le-am făcut bine? Ce n-a mers bine? Ce putem schimba ca să fim mai buni?” Și așa, dacă devenim tot mai buni, vom învăța mai multe lucruri. E un proces. Dacă vrei doar să câștigi, atunci nu vei avea niciodată ceea ce îți dorești.

Românii și mașinile parcate de-a curmezișul

- S-a schimbat ceva în modul scouterilor de a urmări talentele în prezent față de anii 80? Se uită la altceva decât o făceau acum 40 de ani?

- E diferit. Acum, fiecare jucător care poate atinge o minge de fotbal are un impresar. Și e greu pentru că mulți impresari, nu vorbesc aici despre cei buni, vor să câștige mulți bani. Și preferă să schimbe cluburile jucătorului. Fiecare transfer îi aduce impresarului bani. Asta e o diferență majoră.

Și mai e ceva. Stresul societății. Trebuie să reușești! Nu ai timp la dispoziție, dar trebuie să reușești. Dacă ești un jucător talentat și ți se spune că ești talentat trebuie să ajungi un jucător mare. Dacă nu ajungi acolo, ai eșuat. Diferența dintre eșec și succes e mult mai mare decât era înainte. Dacă vă uitați la fotbalul european, vedeți că echipele mari urmăresc toate talentele. Dacă Heerenveen are un fotbalist talentat de 14-15 ani, atunci Ajax și PSV vin după el. Nu ai timp să faci lucrurile cum trebuie. E mult mai complicat decât era înainte. În anii 90, puteai ține un jucător timp de 7,8 poate chiar 10 ani. Acum, o echipă arată într-un fel anul ăsta, iar anul viitor e total schimbată. Pentru antrenori și pentru un club e dificil. 

- În final, spuneți-ne în final ceva amuzant din cariera dumneavoastră. E o tradiție la noi la emisiune…

- Mă întorc la românii voștri. Trebuia să ajungem la stadion la ora 9. La vechiul stadion, vestiarul era la etaj, iar în față o parcare. Era ora 9, mă uitam afară și secundul meu Gertjan Verbeek îmi spune: „Foppe, uită-te acolo!”. Cele trei mașini ale lui Constantinovici, Mitriță și Gușatu erau parcate de parcă erau la startul cursei de la Le Mans. Nu erau puse drept, erau puse de-a curmezișul. Asta se întâmpla chiar la începutul perioadei lor la club. Am zis: „Oooook, le iau banii și asta e tot?”. Le-am spus: „Duceți-vă afară și în cinci minute să aveți mașinile parcate drept sau o să aveți o problemă foarte mare!”. Au fugit afară, au parcat cum trebuie și s-au întors. Le-am zis: „OK, bravo!”. Pentru mine a fost un moment în care trebuia să văd că băieții chiar vor să se afle aici, la clubul nostru. Mașinile lor spuneau că sunt aici și abia așteaptă să ia startul, să plece de acolo.

Vezi aici emisiunea GSP Live cu Foppe de Haan

Citește și alte articole: