Eugen Neagoe (55 de ani), noul antrenor al Universității Craiova, va trebui să-i „reîmprietenească” pe juveți cu golul, unde lipsesc din Top 5 Liga 1, și să-i convingă să-și pună și salopeta când e cazul.
Eugen Neagoe se află pe punctul de a prelua una dintre „mașinile de lux” ale fotbalului românesc: Universitatea Craiova. Pentru el este un pas important în cariera de antrenor principal, dar se anunță și o mare provocare.
Problemele pe care Neagoe trebuie să le rezolve la Universiteatea Craiova
Are avantajul de a fi îmbrăcat tricoul alb-albaștrilor, în anii '80-'90, a mai antrenat în Bănie, ceea ce-i asigură la start susținerea fanilor.
Problema este că gruparea patronată de Mihai Rotaru s-a dovedit în ultimii ani o devoratoare de tehnicieni, iar pe el, după cum o indică cifrele InStat ale echipei, îl așteaptă câteva „șantiere”.
„Interimarul” Dragoș Bon îi predă o formație aflată la 7 puncte de lider cu 9 etape înaintea încheierii sezonului regulat, obiectivul imediat este asigurarea prezenței în play-off, dar suflarea olteană visează la titlu.
Boemi şi sterili! CSU Craiova a reușit doar 1,28 goluri pe meci
Și pentru asta, juveții trebuie să se „reîmprietenească” în primul rând cu golul. Sub comanda lui Laszlo Balint, apoi a lui Mirel Rădoi și în ultimele două runde cu Dragoș Bon pe bancă, CS Universitatea Craiova a reușit doar 1,28 goluri pe meci în 21 de etape și a rămas la porțile Top 5 SuperLiga. Depășită nu doar de liderul Farul, de campioana CFR și de FCSB, ci și de Sepsi și Rapid, echipe teoretic mai slab cotate.
Explicația? Degeaba a excelat Craiova la „șuturi pe poartă”, locul 2 după FCSB, cu 5,7 pe partidă, și și-a creat ocazii, locurile 3/4, la egalitate cu Farul (5,1), dacă „gurile de foc” ale sezonului trecut, Andrei Ivan și Jovan Markovici, au fost în suferință.
Echipă | Medie goluri |
Farul | 2 |
FCSB | 1,71 |
Sepsi | 1,67 |
CFR Cluj | 1,62 |
Rapid | 1,29 |
217e indexul InStat al Universității după 21 de etape. Locul 3, după FCSB (219) și CFR (218)
Echipă | Medie ocazii |
FCSB | 7 |
Sepsi | 6 |
Farul | 5,1 |
CSU Craiova | 5,1 |
CFR Cluj | 5,1 |
Echipă | Medie şuturi pe poartă |
FCSB | 6 |
CSU Craiova | 5,7 |
Sepsi | 5,3 |
Farul | 5 |
CFR Cluj | 4,8 |
Rivaldinho n-a reușit să pună presiune pe Ivan și Markovici
Primul și din cauza accidentărilor, celălalt talentat, dar capricios. La fel de adevărat este și faptul că, din linia a doua, Rivaldinho n-a reușit deocamdată să pună pe ei presiunea așteptată de responsabilii clubului la achiziționarea sa de la Cracovia.
Și încă ceva. Universitatea este lider la „pase reușite”, cu o medie de 465 pe partidă, dar abia pe locul 5 la „pase-cheie reușite” (2,8/meci), ceea ce înseamnă că nici „serviciul” n-a funcționat așa cum ar fi fost de dorit.
Echipă | Medie pase reușite |
CSU Craiova | 465 |
Sepsi | 436 |
FCU Craiova | 416 |
Voluntari | 414 |
FCSB | 410 |
7 goluriau înscris împreună Andrei Ivan (4) și Jovan Markovici (3) în acest campionat, până acum
Echipă | Medie pase-cheie reușite |
FCSB | 4,3 |
Sepsi | 4 |
Farul | 2,9 |
FCU Craiova | 2,9 |
CSU Craiova | 2,8 |
Echipă | Medie centrări reușite |
Sepsi | 5,9 |
FCSB | 5,1 |
Voluntari | 4,7 |
CSU Craiova | 4,4 |
Petrolul | 4,3 |
Implicarea jucătorilor lasă de dorit
O altă mare problemă pe care Neagoe trebuie s-o rezolve ține de implicarea jucătorilor.
„Mi-aș fi dorit să văd la ei mai multă ambiție, mai multă dăruire. Mă uitam, în timpul Mondialului, la argentinianul Rodrigo de Paul. Are limite, e limpede, dar compensează cu altceva. Pe teren își dă viața. Asta nu prea văd la jucătorii de azi ai Craiovei”, observa recent directorul de imagine al clubului, Gică Craioveanu, într-un interviu acordat Gazetei.
Cifrele îi dau dreptate. La „dueluri câștigate”, per total, CSU absentează din Top 5. La fel la „dueluri defensive câștigate” și la „dueluri aeriene câștigate”. „Geană” pare să aibă soluția. Cu U Cluj, gruparea de la care vine, se află în primele 5 la toate aceste categorii.
Echipă | Medie dueluri câștigate |
CFR Cluj | 94 |
FCSB | 92 |
Chindia | 91 |
UTA | 90 |
U Cluj | 88 |
Echipă | Medie dueluri defensive câștigate |
FCSB | 51 |
CFR Cluj | 50 |
U Cluj | 48 |
Chindia | 48 |
UTA | 47 |
Echipă | Medie dueluri aeriene câștigate |
CFR Cluj | 32 |
U Cluj | 29 |
Chindia | 28 |
UTA | 28 |
FCSB | 27 |
{{text}}