În acest an, Gazeta Sporturilor a lansat proiectul special „Istoria la raport”, care pune sub lupă marile meciuri din istoria fotbalului românesc. Primul episod a fost chiar duelul cu marele Pele, Brazilia - România 3-2, din grupele Campionatului Mondial din 1970. O confruntare în care „tricolorii” au avut o prestație incredibilă, ridicându-se la nivelul campioanei mondiale.
Marele Pelé l-a numit pe Liță Dumitru drept cel mai tare adversar de la CM 1970
Liță Dumitru a avut cea mai grea misiune, să-l marcheze pe marele Pele. A fost „umbra” brazilianului pe teren, iar evoluția sa l-a determinat pe Pele să-l numească drept cel mai tare adversar de la Mondialul din 1970. Ce spunea Liță în urmă cu 9 luni pentru GSP despre marea confruntarea:
- Nea Liță, care e prima amintire care vă vine în gând despre acel meci?
- Că eram cel mai tânăr de pe teren și că în fața ochilor l-am văzut din minutul 1 până în minutul 90 pe Pele.
- Monitorizarea spune că v-ați descurcat bine!
- Primele 30 de minute au fost infernale. A fost intervalul în care am jucat altceva decât fotbalul pe care îl știam eu. Intram practic kamikaze la fiecare duel cu el. Îi luam mingea, mă mai dribla, îi luam iarăși mingea. După o jumătate de oră am văzut că nu e imbatabil și apoi am început să joc și ceea ce știam eu.
- Angelo Niculescu ce sarcini speciale v-a trasat?
- Să evit pe cât posibil să-l las pe Pele să apară direct pe stoperii noștri, Dinu și Lupescu. Și cred că o singură dată s-a întâmplat, dar am rezolvat-o.
- Cum?
- Mă depășise, se lansase, era clar că n-am cum să-i mai iau mingea și atunci am făcut un atac brutal, din spate, un clește, direct pe picioarele lui. Mi-am luat "galben”, dar cred că meritam „roșu”. Știu că nea Angelo a dat fiecărui jucător, înainte de meci, o foaie pe care erau scrise calitățile și defectele adversarului direct. Pe foaia mea, la Pele, erau doar calități și un singur defect: poate fi agasat prin vorbe și prin agresivitate.
- Cum a reacționat după acel fault brutal?
- S-a ridicat, mi-a zis „Putana”, apoi m-a scuipat.
- Ați făcut schimb de tricouri cu el la final?
- Nu, s-a dus Lucescu la el și au făcut ei schimb de tricouri. Dar, pentru mine, mai important a fost să văd declarațiile pe care le-a dat, chiar și la mulți ani după acel turneu, în care a zis că Liță Dumitru a fost cel mai tare mijlocaș pe care l-a întâlnit la Mondialul din Mexic.
Cifrele lui Pelé
- 1.283 de goluri în 1.366 de jocuri la cluburi și națională, inclusiv amicale, are Pelé, performanță de Guinness World Record;
- 655 de goluri în 700 de meciuri la cluburi are brazilianul. A marcat de 77 de ori în 92 de partide pentru Seleção;
- 643 de goluri a marcat Pelé în 659 de meciuri jucate la Santos; înaintea de a pleca la Cosmos New York;
- 3 titluri de campion mondial (1958, 1962 și 1970) a cucerit "O Rei" în cei 21 de ani de carieră;
- 30 de trofee a câștigat Pelé: cu Santos (25), New York Cosmos (2) și naționala Braziliei (3);
- 19 noiembrie 1969 a fost data în care marele Pelé a marcat golul 1.000 al carierei, în meciul 909.
{{text}}