Pelé, unul dintre cei mai mari fotbaliști ai tuturor timpurilor, a murit joi, 29 decembrie, la vârsta de 82 de ani, după o îndelungată suferință. Jair Bolsonaro, actualul președinte al Braziliei, a decretat trei zile de doliu național în memoria lui Edson Arantes do Nascimento.
„Doliul oficial este decretat în toată ţara, un semn de respect după decesul lui Edson Arantes do Nascimento, Pele”, se arată în decretul emis de președinția din Brazilia.
Decesul lui Pele l-a îndurerat și pe Luiz Inacio Lula da Silva, președintele ales al Braziliei, cel care va prelua funcția de la 1 ianuarie 2023. Acesta a scris pe Twitter că „nu a existat niciodată un număr 10 ca Pele”, adăugând că „puţini brazilieni au purtat numele ţării noastre atât de departe ca el”, notează BBC.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Pele, depus pe stadionul lui Santos
Santos, clubul pe care Pele l-a „slujit” aproape toată cariera, a anunțat că sicriul cu trupul neînsuflețit al „Regelui” va fi depus pe stadionul unde aceasta a făcut istorie.
„Ceremonia religioasă pentru cel mai mare fotbalist din toate timpurile va avea loc pe stadionul Urbano Caldeira, din Vila Belmiro, unde el a încântat lumea. Sicriul va fi depus la centrul terenului”, a anunțat clubul Santos.
Ceremonia de înmormântare va avea loc la cimitirul Memorial Necropole Ecumenica, unde doar membrii familiei vor avea acces.
A murit Pele, cel mai mare golgheter din toate timpurile
Pele a jucat la patru Mondiale și s-a încununat cu trei titluri, performanță încă neatinsă de nimeni (1958, 1962 și 1970) și chiar foarte greu de egalat. Doar în 1966 n-a trecut de faza grupelor.
Deține recordul pentru cele mai multe goluri marcate, 1.281 în 1.363 de partide, oficiale și neoficiale, și rămâne cel mai tânăr marcator din istoria CM, 17 ani și 239 de zile, cel mai tânăr autor al unui hattrick și cel mai tânăr cu gol reușit în finala din 1958, cu Suedia. Nu a vrut să se despartă de Santos, cu care a cucerit toate trofeele posibile, și a uimit lumea în amicalele disputate.
{{text}}