În anul care urmează continuă și se intensifică procesul de calificare la Jocurile Olimpice din 2024, iar federațiile care au obținut medalii mondiale și europene anul acesta îl prioritizează
Timpul zboară, parcă abia s-au încheiat JO de la Tokyo și cele de la Paris se apropie în viteză. E adevărat, de data aceasta sunt doar trei ani între cele două ediții, o schimbare cauzată de pandemia de coronavirus, însă obiectivele nu se schimbă.
Federațiile puternice, cele care au contribuit la bilanțul bogat în medalii din 2022, știu deja la ce să se aștepte începând cu primele luni sau chiar primele zile. În afara calificărilor pentru Jocurile Olimpice, distincțiile în competițiile importante sunt o țintă permanentă.
Canotaj
Este sportul care a adus cele mai multe medalii la CM și CE în 2022, acestea venind din probe diferite și implicând numeroși sportivi din loturile naționale. 2023 e important pentru că pe parcursul său au loc calificările pentru Paris, începând cu Mondialele de la Belgrad, programate între 3 și 10 septembrie.
Acolo se vor decide două treimi din locurile disponibile în 2024, pe probe, nu sportivi anume. Președinta FRC, Elisabeta Lipă, aprecia că va fi un an foarte greu, dar că obiectivele vor fi la fel de îndrăznețe.
Elisabeta Lipă urmărind cursele de la Campionatele Mondiale la Racice FOTO Cristi Preda„Toată lumea va alinia la startul Campionatelor Mondiale ce are mai bun. Şi investiţiile vor fi majore comparativ cu ce avem noi. Avem însă multă voinţă și am demonstrat că uşor, uşor, acolo unde se implică mai mulţi factori, vin şi rezultatele" - Elisabeta Lipă, președinte FR Canotaj
Natație
După un 2022 strălucitor, cu David Popovici acaparând atenția mondială prin victoriile sale spectaculoase, vine un an esențial pentru calificările olimpice.
Președinta FRNP, Camelia Potec, spune că acesta va fi și ținta natației de la noi. „Principalul obiectiv va fi să reuşim să calificăm un număr cât mai mare de sportivi, fără prea multă presiune, dar cu siguranţă ne dorim să calificăm cât mai devreme sportivi cu barem A pentru că ne dorim să intrăm în linie dreaptă cu pregătirea pentru Paris", a spus ea pentru Agerpres.
Camelia Potec alături de David Popovici FOTO Raed KrishanHaltere
Loredana Toma a demonstrat anul acesta că este în continuare o valoare certă, chiar și revenind după o pauză prelungită. Procesul de calificare la acest sport a început la CM de la Lima, dar va continua în 2023, iar federația a stabilit ca obiectiv participarea cu 3 sportivi la competiţia supremă.
Loredana Toma cu medalia mondială de aur FOTO Xinhua /Agerpres„Vom prioritiza participarea la competiţiile acreditate în sistemul de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris", a spus Alexandru Pădure, secretarul general al FR Haltere. Prima provocare va fi la Europenele din Armenia, iar în septembrie sunt programate Mondialele, în Arabia Saudită – etapă obligatorie pentru calificare.
Tenis de masă
Unul dintre sporturile care de ani de zile ține piept supremației asiatice, așteptând momentul unei fisuri care să aducă medalii mondiale și, mai ales, olimpice.
Bernadette Szocs este noul lider FOTO Gulliver/GettyImagesCristinel Romanescu, președintele federației, a subliniat că obiectivul principal în 2023 este acela de a acumula cât mai multe puncte de către sportivii români în clasamentul mondial, ţinând cont că s-a schimbat regulamentul de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, iar ierarhia e cea care decide.
„Va trebui să participăm la un calendar foarte, foarte stufos pentru a acumula cât mai multe puncte şi a fi în locurile calificabile" - Cristinel Romanescu, președinte FRTM
Lupte
JO de la Tokyo au fost dezamăgitoare pentru luptele tricolore, iar președintele FRL, Răzvan Pîrcălabu, spune că va fi mulțumit și cu depășirea numărului de calificați la Paris.
„2023 este an preolimpic şi în toamnă avem, tot la Belgrad, Campionatele Mondiale, cu calificări pentru Jocurile Olimpice. Eu îmi doresc cât mai mulţi calificaţi", a afirmat Pîrcălabu. 2022 a adus semne bune, cu medaliile cucerite la CE și CM.
Răzvan Pîrcălabu alături de Alexandra Anghel, medaliată mondială cu bronz, la gala de final de an FOTO FRLAtletism
În 2022, atletismul românesc a retrăit bucuria unui aur important, cel al Biancăi Ghelber la Campionatele Europene. 2023 va fi însă an cu Mondiale, dar și cu ținta îndeplinirii baremurilor de participare la JO.
Bianca Ghelber singura campioană europeană a atletismului românesc FOTO imago„Avem Campionat European de sală, unde avem planificat un loc patru şi încă două locuri în finala mare,Aceleaşi obiective sunt şi pentru Campionatul Mondial de seniori. Sigur că 2023 va fi un an intermediar atât din punctul de vedere al pregătirii, cât şi al competiţiilor, cu ţintă pentru competiţia cea mai valoroasă şi mai importantă, Jocurile Olimpice", a indicat Anișoara Cușmir, președintele federației.
Kaiac-canoe
Și canoea românească a trăit un reviriment îmbucurător în 2022, grație lui Cătălin Chirilă, campion mondial și european la C1-1.000 m și medaliat la C1-500 m.
Doar prima e probă olimpică, dar pentru 2023, Ion Bîrlădeanu, președintele FRKC, speră la două calificări pentru Paris, la canoe simplu şi canoe dublu, cu prilejul Mondialelor de la Duisburg: „Vrem să ne calificăm din prima la Jocurile Olimpice şi avem şanse", a precizat el.
Scrimă
De câteva ediții bune la rând, scrima a adus medalii olimpice, iar anul care vine pune în față provocarea calificărilor. În Iulian Teodosiu, Maria Boldor, echipele de sabie seniori şi spadă senioare pun cele mai mari speranţe pentru a obţine biletele.
Maria Boldor cu un zâmbet de bronz mondial FOTO FIE„În primul rând, încep calificările pentru Olimpiadă pe 1 aprilie, nu e o păcăleală, şi se termină anul următor pe 31 martie", a precizat pentru Agerpres
Marius Florea, președintele FR Scrimă. „La noi se merge doar pe clasamentul mondial, nu sunt locuri cotă, wild-card-uri", a adăugat el, menționând și că se așteaptă la medalii mondiale și europene.
Obiectivul federațiilor pentru JO de la Paris 2024
Reprezentanţii federaţiilor sportive naţionale au anunţat în cadrul Forumului Internaţional „Excelenţa în Sport", organizat de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român în luna noiembrie la Poiana Brașov, că obiectivul sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 este să câştige 16 medalii. Iată cum sunt repartizate obiectivele.
- Canotaj - 3 medalii
- Gimnastică - 2 medalii
- Atletism - 1 medalie
- Box - 1 medalie
- Ciclism - 1 medalie
- Haltere - 1 medalie
- Handbal - 1 medalie
- Judo - 1 medalie
- Kaiac-canoe - 1 medalie
- Natație - 1 medalie
- Scrimă - 1 medalie
- Tenis de masă - 1 medalie
- Tir - 1 medalie
4 medaliia cucerit delegația României la JO de la Tokyo, un aur și trei de argint
{{text}}