După 4 ani și jumătate de când a plecat la Juventus, Cristiano Ronaldo (37 de ani) s-a antrenat în Valdebebas și a sperat la o nouă colaborare cu Real Madrid. Dar a semnat cu saudiții de la Al-Nassr pentru 200 de milioane de euro pe sezon.
Cristiano nu concepea să semneze la o echipă din afara Europei, chiar și la aproape 39 de ani, însă s-a transferat la Al-Nassr. Va evolua, așadar, în Arabia Saudită, în campionatul unde activează și români, Marius Șumudică, Alex Mitriță și Silviu Lung junior, la Al Raed.
Cristiano Ronaldo ar fi vrut să se întoarcă la Real Madrid
Până la urmă au contat și banii, capitol la care surclasează pe toată lumea. Ca jucător, va câștiga în Golf 200 de milioane de euro pe sezon până în 2025, mult peste salariile existente în prezent, adică 500 de milioane în total, după care va rămâne ca ambasador.
Tot cu un contract amețitor, urmând să promoveze imaginea fotbalistică a Arabiei Saudite până în 2030, în tentativa acesteia de a organiza Cupa Mondială, împreună cu Grecia și Egipt. Un lobby contra Portugaliei, care ar candida la găzduirea CM, împreună cu Spania și Ucraina.
Cristiano Ronaldo, rezervă și la națională
Ronaldo a crezut că încă mai poate juca titular la nivel de top. La Manchester United ajunsese rezervă și intra doar când își amintea Erik ten Hag de el. Și-a forțat practic plecarea anticipată de pe Old Trafford, pentru că nu mai era actor principal, prin declarațiile făcute în interviul acordat lui Piers Morgan.
Concediat și liber de contract, CR7 a sperat că își va găsi echipă în Europa, cu care să continue să evolueze în Champions League.
Situația incertă i-a afectat și prestațiile de la CM 2022, unde și Fernando Santos l-a trecut pe banca de rezerve a naționalei, apelând la el doar în repriza secundă la ultimele două partide. Eliminat de Maroc, Cristiano n-a suportat să stea degeaba și s-a întors câteva zile la Madrid.
Cristiano Ronaldo nu mai avea loc nici la Real Madrid
S-a antrenat în baza de la Valdebebas, cu permisiunea șefilor blancos și a visat la o reluare a colaborării cu Real Madrid, întreruptă de plecarea la Juventus în 2018. Numai că nici liderii de la campioana Spaniei, nici conducătorii clubului nu s-au arătat interesați, chiar dacă, la 37 de ani, Modric continuă să joace foarte bine.
Ancelotti a declarat răspicat că „nu avem nevoie de întăriri în acest mercato”, iar elevii săi nu i-au făcut deloc curte, semn că nu era binevenit. Faptul că are casă la Madrid și atâtea amintiri frumoase n-a contat pentru Real.
După cum nu a contat pentru CR7 că era dorit de câteva echipe din MLS, printre care Inter Miami, echipa lui Beckham, și Kansas City. Financiar nu exista termen de comparație.
Luka Modric a refuzat Al-Nassr
Al-Nassr vrea să mai atragă, după Cristiano, și alte nume mari din fotbalul mondial. Luka Modric a fost ofertat, dar fostul coleg al lui Ronaldo a refuzat ferm și probabil va prelungi cu Real Madrid.
După Mondialul făcut nu pare deloc bătrân pentru los blancos. Saudiții i-au mai pus pe listă pe Sergio Busquets, al cărui contract cu Barcelona expiră în vară, și pe Sergio Ramos, 36 de ai, care nu se simte prea confortabil la PSG, evoluțiile sale fiind sub așteptări.
{{text}}