Opinii

Messi după Cr. Ronaldo?!

Articol de Ovidiu Ioanițoaia  —  Tuesday, 03 January 2023

Mulți au interpretat acceptul lui CR7 de a semna cu Al-Nassr din Arabia Saudită ca un gest de înțeles la un fotbalist de 38 de ani, îi va împlini pe 5 februarie, decis să dea un ultim tun în carieră. Și să devină, la un salariu anual de 200 de milioane de dolari, cel mai bine plătit jucător din istorie. Unul care știe de ce a făcut un pas înapoi, căci vorbim despre un contract pe 2,5 ani, dacă nu chiar pe 5.

Persistă însă întrebarea de ce, dacă-l prețuiesc într-atât de superstarul portughez încât să-l îmbrace în aur, membrii familiei regale de la Riad nu l-au dus pe Ronaldo la Newcastle, proprietate a lor (prin intermediul lui Public Investment Fund) ca și clubul Al-Nassr? 

Unde acesta ar fi evoluat într-un campionat infinit mai puternic și mai vizibil, probabil și în Champions League. Newcastle ocupând actualmente locul 3 în Anglia, cu șanse reale la UCL.

Răspunsul nu le va plăcea fanilor lui CR7: deoarece idolul lor nu prea mai rezistă la cel mai înalt nivel. Dovadă că, la despărțirea de Manchester United, la care ajunsese rezervă, identic și la naționala Portugaliei pe durata CM din Qatar, nu l-a dorit niciun club cu firmă din Europa! Chiar niciunul!

Conform unei opinii mai largi, aducerea lui Ronaldo la Riad n-are legătură cu sportul, cu fotbalul. Ea ar constitui o lovitură, o mișcare, menită să mai repare imaginea Arabiei Saudite în lume într-un moment în care țara respectivă, condusă de o monarhie absolută, e percepută ca una în care drepturile cetățenești sunt încălcate des și violent. 

Ajunge să ne reamintim cazul jurnalistului Jamal Khashoggi, torturat și ucis în clădirea Consulatului saudit din Istanbul în 2018, pentru a pune capăt oricărei discuții.

Se afirmă în presa internațională că Arabia Saudită urmărește să procedeze în fotbal la fel ca în golf. Disciplină în care a investit un vagon de dolari pentru a determina câțiva campioni, în frunte cu Phil Mickelson și Dustin Johnson, ginerele lui Wayne Gretzky, să renunțe la PGA Tour (circuitul nord-american) în favoarea lui LIV Tour, conceput la Riad în 2022. 

Cum și-a atins obiectivul? Oferindu-le lui Mickelson 200 de milioane și mai tânărului Johnson 125, efort financiar totuși minor, mărunțiș, la ce avere are familia regală Salman. Una dintre cele mai bogate de pe planetă.

Ea a încercat să-l includă în proiect și pe legendarul Tiger Woods, dar nu i-a ieșit. Deși l-a momit cu astronomica sumă de 800 de milioane pe cel ce, victimă a unui groaznic accident rutier în 2021, continuă să șchioapete și e umbra vedetei cu 82 de victorii în PGA Tour, Woods a mulțumit frumos și a refuzat ferm.

În sfârșit, consemnând că Lionel Messi promovează turismul în Arabia Saudită, nici el din prietenie, ci încasând (se aude) 25 de milioane pentru un spot TV de 30 de secunde, comentatori avizați se îndoiesc că „Puricele” va merge la Al-Hilal, grupare dispusă să bage mâna în sacul cu dolari până la fund. La o adică, să suporte și despăgubiri pentru PSG.

Chiar dacă a scos la vânzare tricouri cu numele căpitanului proaspetei campioane mondiale, Al-Hilal și-ar fi propus doar să-i enerveze pe rivalii de la Al-Nassr și, pe cât posibil, să le strice afacerea. Rămâne însă de văzut. 

Pentru că atunci când intră în joc zeci și sute de milioane de dolari, principiile contează mai puțin. Ori nu mai contează deloc.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.