Campioana Spaniei, Real Madrid, a câștigat vineri în deplasare, pe terenul celor de la Real Valladolid, scor 2-0, în etapa cu numărul 15 din La Liga, iar meciul a fost marcat de incidente rasiste.
Brazilianul Vinicius Junior a fost titular, înlocuit în minutul 88 de Luka Modric. În drumul spre vestiare, el a fost abuzat verbal de fanii gazdelor și ținta unor insulte rasiste, precum „maimuță” și „negru de rahat”.
Fanii lui Real Madrid au scos în evidență cele întâmplate pe arena „José Zorrilla”, cerând ca formația gazdă să fie sancționată:
Acum, Ronaldo Nazario, patronul clubului din Valladolid, a reacționat pe contul său de Twitter. Și-a schimbat avatarul cu o imagine pe care scrie „Nu rasismului” și a scris: „Lamentabil, dezgustător, rușinos, inadmisibil. Rasiștii și xenofobii nu ne reprezintă.
Vini, ai toată susținerea, respectul și afecțiunea mea. Real Valladolid e la dispoziția autorităților pentru a colabora în vederea investigării și excluderii din club a celor responsabili. Nu vom permite insulte rasiste în instituția noastră, fanii noștri nu sunt așa și aceste persoane nu ne reprezintă”.
Vinicius este frecvent ținta remarcilor rasiste pe arenele din Spania și nu numai, el fiind insultat și pe rețelele de socializare, după eliminarea Braziliei de la Mondial. În toamnă, după evenimente asemănătoare petrecute în meciul cu Atletico, Federația a considerat că nu e nevoie să ia măsuri împotriva echipei din Madrid.
VIDEO Karim Benzema a încheiat 2022 cu o „dublă”
Campioana Spaniei, Real Madrid, a câștigat în deplasare, pe terenul celor de la Real Valladolid, scor 2-0, în etapa cu numărul 15 din La Liga.
Elevii lui Carlo Ancelotti au avut prima ocazie a partidei în minutul 11. Marco Asensio a primit o pasă la marginea careului de la Karim Benzema și l-a pus la încercare pe Jordi Masip, portarul gazdelor, cu un șut la colțul lung.
VIDEO. Rezumat: Real Valladolid - Real Madrid 0-2
Șapte minute mai târziu, madrilenii au irosit o oportunitate imensă de a deschide scorul. Federico Valverde i-a trimis balonul lui Vinicius Junior. Brazilianul a trecut cu ușurință de Ivan Fresneda, fundașul dreapta al gazdelor, și a șutat la poartă. Jordi Masip a respins cu dificultate șutul sud-americanului. Mingea a ajuns la Karim Benzema. Francezul a trimis însă mult peste poartă, din 5 metri.
Real Valladolid a ratat o ocazie importantă în minutul 68. Sergio Leon a reluat cu capul o centrare venită din lovitură de la colț. Thibaut Courtois a avut probleme în a respinge balonul, care se ducea în colțul lung al porții.
În minutul 80, Real Madrid a cerut penalty. Antonio Rudiger a reluat cu capul o centrare venită de la Toni Kroos, din corner. Balonul a atins mâna lui Javier Sanchez, stoperul lui Real Valladolid.
Centralul a consultat sistemul VAR și a dictat lovitură de la 11 metri pentru Real Madrid. În acele momente, Real Valladolid a rămas și în inferioritate numerică, pentru că Sergio Leon a fost eliminat pentru cumulul de cartonașe galbene.
Karim Benzema a transformat fără probleme penalty-ul. Același Benzema avea să decidă definitiv soarta partidei 6 minute mai târziu. Francezul a primit o pasă în interiorul careului de la Eduardo Camavinga și l-a „executat” pentru a doua oară pe Jordi Masip.
S-a terminat 2-0 pentru Real Madrid, formație ce a urcat grație victoriei obținute vineri seară pe prima poziție a clasamentului din La Liga. Real Valladolid ocupă poziția a 15-a, cu 17 puncte, la 5 „lungimi” distanță de primul loc retrogradabil, ocupat de Sevilla.
{{text}}