Campionate

O legendă a lui United îl critică pe Mikel Arteta, după ce spaniolul a refuzat să introducă pe teren un jucător: „Asta înseamnă că nu are încredere în calitățile lui”

Mikel Arteta, antrenorul lui Arsenal. Foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 04 ianuarie 2023

Gary Neville (47 de ani), fostul mare fundaș al lui Manchester United, crede că Mikel Arteta (40 de ani), antrenorul lui Arsenal, ar fi trebuit să îl introducă în teren pe Fabio Vieira (22 de ani), mijlocașul portughez adus de „tunari” în iulie 2022, în partida în care londonezii și Newcastle, scor 0-0, în runda cu numărul 19 din Premier League. 

Fostul internațional englez este de părere că spaniolul nu l-a introdus pe lusitan pe teren pentru că nu are încredere în el. De asemenea, Gary Neville a spus că Arsenal nu are un jucător precum Kevin de Bruyne (31 de ani), mijlocașul lui Manchester City, care poate lumina în orice moment jocul echipei la care activează. 

Gary Neville: „Arteta se uită la Fabio Vieira cum stă pe bancă și nu îl bagă în teren”

„Mikel Arteta se uită la Fabio Vieira, care stă pe banca de rezerve, și nu îl introduce în teren. Asta înseamnă că nu are încredere în calitățile acestuia, dar nici că modul în care se mișcă pe teren ar putea îmbunătăți jocul echipei. 

Fabio Vieira a costat 35 de milioane de euro. Este evident faptul că Mikel a fost de părere că echipa ar fi fost slăbită odată cu introducerea lui. Arsenal nu are niște fundași laterali care pot centra foarte bine și nici un mijlocaș precum Kevin de Bruyne, care poate lumina jocul în orice moment. 

Ei întotdeauna pasează scurt în afara careului, iar Newcastle s-a apărut atât de bine și de compact încât le-au făcut viața grea celor de la Arsenal, iar aceștia nu au venit cu niciun jucător de pe bancă care să facă diferența”, a declarat Gary Neville la microfonul Sky Sports, citat de site-ul football365. 

Fabio Vieira a fost crescut de FC Porto

Internaționalul portughez, cu 22 de selecții în naționala U21 a lusitanilor, și-a făcut junioratul la FC Porto, formație la care a evoluat la toate grupele de vârstă. În tricoul echipei mari a lui FC Porto în iunie 2020. într-o înfrângere suferită de „dragoni”, scor 0-1, în campionatul Portugaliei. 

Pentru FC Porto, Fabio Vieira a adunat 76 de meciuri, a marcat 10 goluri și a dat 18 pase decisive. A câștigat trei trofee alături de portughezi: două titluri de campion al Portugaliei și o Cupă a Portugaliei. 

În actuala stagiune, Fabio Vieira a contabilizat 16 apariții pentru Arsenal, în toate competițiile, și a marcat de două ori. Este cotat la 30 de milioane de euro pe Transfermarkt.com.

VIDEO. Rezumat: Arsenal - Newcastle 0-0

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.