Fetele de la Rapid se pregătesc pentru un meci de foc în Liga Campionilor la începutul acestui an, împotriva celor de la Buducnost Podgorica, campioana Muntenegrului. În tur formația pregătită de Carlos Viver a remizat la Podgorica (30 - 30).
Eliza Buceschi (29 de ani) s-a arătat optimistă înaintea confruntării care va avea loc duminică de la ora 17:00 în Sala Polivalentă.
Eliza Buceschi: „Nu va fi imposibil să fim în sferturi”
„Am început timorate Liga Campionilor și, treptat, am văzut că putem face față. Buducnost nu este o echipă ușoară pentru noi. Am făcut egal acolo și am pierdut un punct care sper să nu conteze la final. Confruntarea cu ele a fost una grea. Sunt multe jucătoare din naționala Muntenegrului care au obținut locul 3 la campionatul European”, a spus Eliza Buceschi.
„Încercăm să tratăm jocurile cu plăcere, dar trebuie să ne concentrăm pe o clasare finală cât mai bună pentru un adversar accesibil în sferturile competiției. Va fi destul de greu să obținem calificarea directă. Suntem 4 echipe care luptăm pentru acest obiectiv. Vom avea două deplasări dificile la Esbjerg și Metz. Rămân optimistă și cred că nu va fi imposibil să trecem direct în sferturi”, a spus Eliza Buceschi.
Situația în grupa Rapidului
- Metz - 15 puncte
- Esbjerg -14 puncte
- Gyor- 14 puncte
- Rapid- 14 puncte
- Buducnost- 9 puncte
- Storhamar- 4 puncte
- Kastamonu- 2 puncte
- Lokomotiv Zagreb - 0 puncte
{{text}}