Campionate

Antrenorul lui Enzo Fernandez, furios din cauza „manevrelor” lui Chelsea: „Lipsă de respect! Ne-au înnebunit jucătorul”

Roger Schmidt (55 de ani), antrenorul celor de Benfica, a răbufnit în cazul ofertelor primite de argentinianul Enzo Fernandez (21 de ani) de la Chelsea.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 05 ianuarie 2023

Roger Schmidt (55 de ani), antrenorul celor de Benfica, a răbufnit în cazul ofertelor primite de argentinianul Enzo Fernandez (21 de ani) de la Chelsea. 

Enzo Fernandez a impresionat la Campionatul Mondial din Qatar, fiind desemnat și cel mai bun tânăr jucător al turneului. Chelsea, aflată într-o pasă proastă, forțează transferul mijlocașului în aceste zile, dar metodele folosite l-au deranjat pe Roger Schmidt. 

Roger Schmidt: „Lipsă de respect!”

Enzo Fernandez are o clauză de reziliere de 120 de milioane de euro. Chelsea nu a fost de acord să plătească suma într-o singură tranșă, preferând să achite chiar mai mult, dar în trei momente diferite. Roger Schmidt spune că jucătorul lui este afectat de jocurile făcute de londonezi.

„Există un club care îl vrea, tot încearcă să îl atragă. Dar sunt conștienți că singurul mod prin care îl pot transfera este plătind clauza de transfer. 

Este lipsit de respect față de noi toți, față de Benfica. Îl înnebunesc pe jucător. Pretind că vor să îi plătească acea clauză, apoi ne spun că vor să mai negocieze”, a spus Roger Schmidt într-o conferință de presă.

Benfica, liderul primei ligi din Portugalia, revine astăzi în competiție. Are meci acasă cu Portimonense.

Citește și alte știri din fotbalul european: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.